Eduard Hellvig a avut un discurs convingător. Pînă la un punct. Cînd a vorbit de securism, s-a referit la orice, dar nu la instituţia pe care o conduce. A vorbit despre ceilalţi – şi nu despre Serviciul Român de Informaţii, care a moştenit prin lege, de fapt, personalul, logistica şi arhiva fostei Securităţi. De personal, SRI-ul s-a despărţit biologic, dar nu înainte ca acesta să fi format, în acelaşi spirit, ”noile cadre”. Să ne amitim de generalii Coldea şi Dumbravă, cel cu ”cîmpul tactic” din justiţie, cel puţin. De toate derapajele instituţiei, dintr-un trecut nu prea îndepărtat. Care, cu un cadru legislativ pe care însuşi SRI-ul şi-l creează (urmînd ca el să fie ”asumat” de parlamentarii aflaţi la îndemînă), poate derapa din nou, oricînd. Faţă de faptul că îmi asum această temere, mă declar, conform definiţiei domnului Hellvig, ”bolnav de securism”. Mă poate trata SRI-ul? Să vedem.
Lasă un răspuns