ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. 2001, ”anul ghiftuiţilor”. Acum douăzeci de ani, în vremea regimului Iliescu – Năstase

2001 era primul an de guvernare PDSR. Acum trăim după un an de guvernare PNL – parţial USR-PLUS – UDMR, legitimată prin alegeri. Sînt timpuri nu departe, dar care, în aceste vremuri ale pandemiei, în care oamenii mor lîngă noi, a sărăcirii accentuate şi a lipsei de perspectivă pe care le trăim, ne par la ani-lumină. Aveam parcă totuşi o viaţă mai bogată şi mai liniştită, faţă de cum ne este ea acum, cu un preşedinte mai degrabă din cale afară de fudul şi mărginit, decît rău intenţionat, cum a fost de pildă Ion Iliescu, care ne voia din nou supuşi ai Moscovei, cu un premier de paie, faţă de un altul, de acum două decenii, arogantul Năstase. Dar, în mod esenţial, în 2001, după un an de guvernare PDSR, România era la fel de ”eşuată” ca acum, o ţară captivă în mîinile unui clan de foşti comunişti hrăpăreţi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*