Știri MPC!

  • CAB: Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea; decizia nu e definitivă
    on septembrie 20, 2019 at 12:14 pm

    Curtea de Apel Bucureşti a admis vineri acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Decizia nu e definitivă. „Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la CAB-S a-VIII-a CAF. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”, se arată în decizia instanţei. La ultimul termen al procesului din 5 septembrie, Traian Băsescu a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securităţi. „Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus atunci Băsescu. Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”. „Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el. El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia. „Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a menţionat Băsescu. „Mă obliga legea să-i răspund. (…) În ceea ce priveşte sancţiunile, când eşti elev militar poţi fi exmatriculat”, a spus Băsescu, menţionând că a dat două note colonelului de contrainformaţii Tudor. Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe. Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975. „Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS. Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu) […]

  • REPORTAJ/Mureş: Povestea Claudiei Rhedey, stră-stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a, poate fi descoperită la castelul din Sângeorgiu de Pădure
    on septembrie 20, 2019 at 12:11 pm

    Muzeul dedicat Claudiei Rhedey, care are o legătură foarte strânsă cu istoria regalităţii britanice, fiind stră-stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost deschis, vineri, în cinci săli ale Castelului Rhedey din Sângeorgiu de Pădure, monument istoric din secolul al XVIII-lea. Vizitatorii castelului vor putea descoperi în acest castel muzeu istoria vieţii frumoasei aristocrate maghiare Claudia Rhedey, care a trăit o impresionantă poveste de dragoste alături de soţul ei, dar şi detalii despre sacrificiul suprem pe care l-a făcut pentru a-l vizita. La evenimentul de inaugurare a noului muzeu din judeţul Mureş au participat ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble, ambasadorul Ungariei în România, Zákonyi Botond, reprezentantul Landului Brandenburg, Klaus Peter Kluger, şi primarul din Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltán.   Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES „Cred că este un moment foarte important pentru noi, ca britanici, pentru că avem aici o rudă importantă a familiei noastre regale. Mă bucur să fiu în această clădire bine restaurată şi e o expoziţie admirabilă. Cred că toţi copiii din România vor veni aici pentru că e foarte bine realizată (…) Avem o legătură cu România, cu această familie aristocrată maghiară, dar avem legături şi cu Vlad Ţepeş, Prinţul Charles a spus că este înrudit cu această figură importantă a istoriei României (…) Sunt mândru să fiu într-un loc care exprimă cultura engleză, un loc din care se trag regi şi regine ale Marii Britanii. Prinţul Charles vine deseori în Sângeorgiu de Pădure şi menţine legăturile cu stră-stră-străbunica sa, Claudia”, a declarat ambasadorul Marii Britanii în România, Andrew Noble. Ambasadorul Ungariei în România, Zákonyi Botond, a spus că a căutat informaţii pe Internet despre ceea ce ar putea găsi în expoziţia şi în Muzeul de la Sângeorgiu de Pădure, el subliniind că acest aşezământ cultural reprezintă şi o investiţie spirituală, nu doar financiară. „Se ştie că aristocraţia din vremurile acelea trăia pe domenii extinse şi este importantă refacerea acestora, chiar şi ca o amintire. Ne bucurăm de susţinerea acordată şi dorim ducerea la bun sfârşit a proiectului. Sunt încântat de menţinerea acestor legături”, a arătat Zákonyi Botond. Primarul din Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltán, a arătat că această legătură dintre familia Rhedey şi familia regală britanică s-a stabilit prin Mary of Teck, regina Regatului Unit, ca soţie a regelui George al V-lea, cea care era nepoata Claudiei Rhedey.   Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES „Am fost foarte mândri de faptul că, în anul 2008, Alteţa Sa Prinţul Charles de Wales a vizitat locul de naştere al stră-stră-străbunicii sale. Suntem convinşi că în timp va face castelul şi împrejurimile demne de această conexiune. Una dintre pietrele de hotar ale acestei legături este deschiderea acestei legături permanente. Prinţul Alexander de Wurttemberg a fost un prinţ de naţionalitate germană, anii de căsătorie cu Claudia i-a petrecut în Germania. Nu demult a fost scos la iveală jurnalul intim al Claudiei şi am simţit obligaţia de a face cunoscut acest lucru”, a spus primarul. Muzeograful István Kinda, de la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântul Gheorghe, a subliniat că în 2017 a fost începută colaborarea cu Primăria Sângeorgiu de Pădure, cu scopul de a amenaja mai multe camere în Castelul Rhédey.   Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES „Acum doi ani am început cercetările privind expoziţia actuală, am realizat cercetări istorice în legătură cu familia Rhedey şi cu istoria localităţii. În prezent avem cinci săli de expoziţie în care prezentăm atât familia Rhedey, cât şi istoria lor începând din secolul al XIV-lea, cât şi istoria, clădirile cele mai însemnate şi vestigii arheologice descoperite în oraş la începutul secolului XX. A fost destul de greu deoarece nu am avut o colecţie, nu am avut nici mobilier, ci doar nişte legende. Datorită cercetărilor efectuate de Feher Janos am putut începe expoziţia pe date istorice, documentate. Am dorit să realizăm o expoziţie ieşită din comun, deşi nu am avut o colecţie despre familia Rhedey, am avut un proiect şi am reuşit să achiziţionăm obiecte prin care dorim să redăm din atmosfera aristocraţiei de altădată”, a arătat István Kinda. În Muzeul Rhedey a fost expusă şi o copie a jurnalului Claudiei Rhédey, un document olograf de 420 de pagini, aflat într-un muzeu din Germania, care va fi tradus pentru a se afla informaţii detaliate despre viaţa contesei.    Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Domiciliul familiei nobiliare Rhedey a fost construit în secolul al XVIII-lea, pe locul unui alt castel, a fost renovat în 1759 şi 1809, când a căpătat actuala înfăţişare, iar localnicii susţin că era legat printr-o pasarelă de biserica ridicată vis-a-vis în urmă cu aproape 700 de ani. Legătura între Castelul Rhedey şi Biserica Reformată, aflată în imediata sa apropiere, persistă şi astăzi, însă doar spiritual, în sensul că în cripta de sub podelele acesteia sunt îngropaţi mai mulţi membri ai familiei Rhedey, inclusiv Claudine, cunoscută drept contesa Claudia Rhedey. Cripta familiei Rhedey, în care se află Claudia Rhedey, moartă în 1841, a fost complet zidită în 1614 din cauza ciumei şi redeschisă doar pentru a o înmormânta pe contesă – respectându-i-se astfel ultima dorinţă. Cripta a stat închisă din nou, timp de aproape 100 de ani, până în 1935, când au fost efectuate ample lucrări de renovare în interiorul bisericii. Claudia Rhedey este înmormântată faţă în faţă cu amvonul bisericii, trupul ei fiind identificat după un colier pe care îl primise de la naşii ei de botez. Deasupra mormântului ascuns sub podeaua bisericii tronează două plăci comemorative din marmură neagră: prima placă a fost donată bisericii în 1905, de către Mary Victoria, prinţesă de Wales, iar cea de-a doua tot de către ea, dar în 1935, când era deja Regină a Angliei. Prin căsătorie, Claudia Rhedey a primit titlul de contesă de Teck şi l-a primit şi pe cel de contesă de Hohenheim. Claudia Rhedey este strămoş al casei regale Windsor, adică Hanovra – casa britanică schimbându-şi, în anul 1914, numele din Hanovra în Windsor, atunci când Anglia a intrat în Primul Război Mondial împotriva Germaniei.   Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Strămoaşa familiei regale a Marii Britanii s-a născut în 1812, la Sângeorgiu de Pădure, iar fiul ei, Francisc Wurttemberg (Franz Paul Karl Ludwig Alexander Herzog von Teck) s-a căsătorit cu prinţesa Mary Adelaide, stră-străbunica Reginei Elisabeta a II. Nepoata Claudiei Rhedey rezultată din urma acestei căsătorii, Mary Prinzessin von Teck, s-a căsătorit cu George al V-lea, nepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi bunicul Elisabetei a II-a, care, în 1910, a ajuns regele Angliei. Fiul lor, cunoscut sub numele de George al VI-lea, prinţul moştenitor, s-a căsătorit cu o prinţesă din Grecia, Marina (Lady Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon care a trăit între anii 1900 şi 2002), cu care au avut o fiică, Elisabeta a II-a, actuala regină a Angliei. Claudia Rhedey a murit, la 29 de ani, în urma unui accident petrecut în localitatea Pettau, în Slovenia de astăzi, în timpul unei călătorii întreprinse cu scopul de a-şi vizita soţul, pe Alexandru Paul, principele de Wurttemberg, aflat în acel moment la Gratz. Ea era însărcinată în acel moment cu al patrulea copil al lor. Din Muzeul de la Sângeorgiu de Pădure aflăm că trăsura în care se afla Claudia şi cei trei copii – Claudine Henriette, Franz Alexander şi Amalie Josephine – s-a răsturnat şi, în ciuda traumelor suferite, ea şi-a continuat drumul călare, lucru ce i-a fost fatal. Durerea lui Alexandru a fost atât de mare, încât acesta i-a păstrat inima într-o sticluţă pe care o ţinea cu el şi a condus singur caii care însoţeau cortegiul funerar până la Sângeorgiu de Pădure. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu) […]

  • Zece persoane din Constanţa, reţinute de DIICOT sub acuzaţia că obligau minore să se prostitueze
    on septembrie 20, 2019 at 11:38 am

    Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus vineri reţinerea a zece persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, trafic de minori şi folosire a prostituţiei infantile. Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2017 – august 2019, inculpaţii au recrutat, de pe raza judeţului Constanţa, mai multe tinere, printre care şi minore, pe care le-au determinat să practice prostituţia, în diverse locaţii. Joi, procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 44 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Constanţa, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate sume de bani, 30 de telefoane mobile şi înscrisuri cu valoare probatorie. De asemenea, la o locaţie au fost identificate două generatoare de curent şi bunuri susceptibile a proveni din comiterea de furturi de pe raza oraşului Ovidiu. Totodată, în locaţii au fost găsite şi şase tinere, despre care existau indicii că ar fi fost exploatate sexual. Vineri, inculpaţii vor fi prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis” Constanţa. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu) […]

  • Tăbără: De multe ori, eticheta în mari supermarketuri este pe un borcan cu miere falsă
    on septembrie 20, 2019 at 11:32 am

    Eticheta din marile supermarketuri este pe un borcan cu miere falsă, de multe ori, a declarat, vineri, Valeriu Tabără, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti” (ASAS) şi fost ministru al Agriculturii, în conferinţa de presă care a deschis ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, eveniment organizat pe platforma apicolă Băneasa. „Academia (ASAS, n.r.) nu-şi poate permite să facă cercetări pentru a favoriza pe cineva. Nu pot eu, ca om de învăţământ, de ştiinţă, să fac aşa ceva. Ar fi o trădare a meseriei şi a crezului nostru. Ceea ce facem este de a clarifica nişte lucruri. Noi nu putem să intrăm în zona speculaţiilor comerciale de orice tip sau politice. Acum se discută, dar parcă ne ferim: ce înseamnă aducerea unor mătci hibride? Putem să stăpânim mai departe să nu mi se degradeze populaţia mea sau specia mea de aici, specifică Munţilor Carpaţi? Indiferent de ce s-ar spune, la nivelul Uniunii Europene suntem o insulă cu particularităţi extraordinar de specifice. Avem multe lucruri de făcut ca să favorizăm speciile floricole care dau poliflora. Eu sunt o persoană care se uită cu atenţie prin magazine şi mă opresc şi la stup. De multe ori, eticheta în mari supermarketuri este pe un borcan cu miere falsă. Se cunoaşte după culoare… chiar dacă nu eşti foarte mare specialist. Deci, în interiorul borcanului nu este ce scrie pe etichetă”, a spus Tabără. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, a subliniat că România are apicultori profesionişti care nu ar face rabat de la calitate. „Probabil că există şi apicultori români care fac cum fac cei francezi care, mai nou, pun pe piaţă miere de import şi spun că e miere franţuzească. Totuşi, în România avem apicultori de calitate şi prin această calitate am ieşit pe piaţa externă şi suntem extrem de cunoscuţi şi astăzi. Eu sunt convins că avem foarte mulţi apicultori profesionişti care nu ar face rabat de la calitate. Că or mai fi printre noi şi nişte „ciori vopsite”… Deci, nu absolutizăm”, a afirmat Fetea. Acesta a adăugat că preţul şi desfacerea produselor apicole va reprezenta o problemă mai gravă chiar şi decât cea a neonicotinoidelor sau a schimbărilor climatice. „Problema preţului şi a desfacerii produselor apicole în viitor va fi o problemă mai gravă decât cea a neonicotinoidelor sau a schimbărilor climatice, pentru că atât timp cât în România intră miere din Ucraina la 6 – 6,5 lei şi pe noi ne costă 12 lei, sigur că nu mai suntem competitivi”, a subliniat şeful ACA. Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) organizează, în perioada 20 – 22 septembrie, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, cea de-a 21-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii. Târgul reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi beneficiază de o participare importantă din partea apicultorilor ca expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole. Astfel, în cadrul evenimentului sunt aşteptaţi peste 100 de expozanţi apicultori şi firme specializate, ce vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată, de la produse apicole obţinute direct din stupinăƒ până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole, suplimente nutritive, cosmetice etc. Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este o organizaţie profesională a apicultorilor, neguvernamentală, autonomă şi apolitică, înfiinţată în anul 1958. AGERPRES/(A, AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat) […]

  • Constanţa: Percheziţii la domicilii şi sedii de firme, pentru destructurarea unui grup de contrabandişti de ţigări
    on septembrie 20, 2019 at 11:27 am

    Procurorii DIICOT fac cercetări privind comiterea mai multor infracţiuni de către un grup de persoane, printre care cea de contrabandă cu ţigări, fiind efectuate opt percheziţii la domicilii şi sedii de firme din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Bucureşti, au informat vineri reprezentanţii respectivei structuri. „La data de 19.09.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, au efectuat 8 percheziţii domiciliare la sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale de comisionariat vamal, precum şi la domiciliile administratorilor societăţilor aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Constanţa”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de DIICOT. Conform sursei citate, acţiunea a vizat un grup de persoane, care în aprilie 2019, folosind fără drept numele de utilizator şi parola alocate unui lucrător vamal pentru accesul la aplicaţia informatică privind tranzitul de mărfuri pe teritoriul Uniunii Europene, au rerutat şi au confirmat fictiv, în sistem electronic, o operaţiune de tranzit vamal ce viza un transport de ţigări (două containere) expediat dintr-un stat non-UE cu destinaţia Port Constanţa. „Prin activitatea infracţională, respectiv stingerea fictivă a tranzitului vamal, ţigările au intrat pe teritoriul Uniunii Europene şi au fost comercializate ilicit, fără a fi plătite taxe vamale, accize şi T.V.A. aferent”, potrivit DIICOT. În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal într-un sistem informatic şi contrabandă. „În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate pentru cercetări înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi un numar de 57 HDD-uri, 6 terminale mobile, 2 laptop-uri, 3 tablete, 5 carduri de memorie, 5 cartele SIM, 9 stick-uri USB şi 4 floppy disk-uri”, se menţionează în comunicat. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti şi SCCO Ilfov. AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă; editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu) […]

  • Dăncilă, despre vizita în SUA: Vom semna un memorandum pe Energie, un document cu Banca Mondială pe Sănătate
    on septembrie 20, 2019 at 11:26 am

    Premierul Viorica Dăncilă a precizat vineri că vizita pe care o va efectua în Statele Unite ale Americii săptămâna viitoare este una de lucru, în cadrul căreia va fi semnat un memorandum pe Energie, dar şi un document cu Banca Mondială în domeniul Sănătăţii, reiterând că ea şi delegaţia pe care o va conduce nu vor merge în SUA să facă poze, ci să obţină rezultate. „Voi pleca duminică în Statele Unite ale Americii, este o vizită de lucru, vom semna şi un memorandum pe Energie, nu ne ducem să facem poze, ne ducem ca să avem rezultate în urma acestei vizite. Ne vom întâlni acolo şi cu un număr mare al oamenilor de afaceri, unde le vom vorbi despre avantajele investiţiilor în România, despre predictibilitate. Voi fi însoţită de domnul ministru Teodorovici, de domnul ministru Leş, vom avea o discuţie şi pe Ministerul Apărării, vom avea o discuţie şi în domeniul Sănătăţii, vom semna cu Banca Mondială, cu doamna Sorina Pintea. Vom avea mai multe întâlniri. În acelaşi timp, vreau să ne întâlnim acolo şi cu comunitatea românilor din Statele Unite, pentru că eu cred că trebuie să-i ascultăm şi pe dânşii şi de fiecare dată când merg în afara graniţelor ţării îmi face o plăcere deosebită să mă întâlnesc cu românii din orice ţară s-ar afla, acelaşi lucru l-am făcut şi în Portugalia şi în alte ţări „, a declarat Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă organizată la finalul şedinţei Comitetului Executiv Judeţean al PSD Caraş Severin, întrebată despre vizita pe care o va efectua în SUA. AGERPRES/(A – autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu) […]

  • Bihor: O nouă promoţie a Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu”, din Oradea
    on septembrie 20, 2019 at 11:22 am

    Cei aproape 280 de absolvenţi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” au fost avansaţi vineri la primul grad profesional şi au depus jurământul de credinţă faţă de ţară într-un cadru festiv organizat în Piaţa Unirii din Oradea. „În zilele noastre, mulţi tineri îşi caută calea pe alte meleaguri. Însă, onorată asistenţă, nu şi aceşti tineri. Iar argumentul stabilităţii lor nu este unul material, ci aderarea la o profesie la care au sperat şi visat, vocaţia că aceasta este calea lor în viaţă. Dorinţa de a face ceea ce-şi doresc chiar dacă nu le-a fost şi nu le va fi uşor. Ei sunt cei care au reuşit, prin muncă şi perseverenţă, din cei 1450 de participanţi la concursul de admitere”, a spus, în cuvântul său, directorul Şcolii, comisarul-şef de poliţie Ionel Hotnoga. Cei 276 de agenţi, din care 115 fete şi 161 de băieţi, reprezintă a 29-a promoţie de absolvenţi ai acestei şcoli, unica din ţară cu acest profil, de pregătire a agenţilor poliţiei de frontieră. Durata de şcolarizare este de un an. Şeful promoţiei noiembrie 2018 – septembrie 2019 este orădeanul Cosmin Raţ, care cu media 9,79, a avut privilegiul de a-şi alege viitorul loc de muncă, respectiv ITPF Oradea, dar şi onoarea de a-i fi înscris numele pe placa de onoare a instituţiei. Primii cinci absolvenţi cu rezultate meritorii au fost felicitaţi şi premiaţi cu diplome de merit: Cosmin Raţ, Sergiu Gireadă, Alina Dinică, Camelia Lup şi Ancuţa Mone. Absolvenţii au fost repartizaţi în ordinea mediilor în cadrul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, la frontiera externă a României şi în cadrul structurilor Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), ca debutanţi, pentru o perioadă de şase luni. Astfel la IGPR au fost repartizaţi 15 agenţi, la ITPF Giurgiu 32, la Iaşi 19, la Oradea unul (şeful de promoţie), la Sighetu Marmaţiei 40, la Timişoara 100, la Garda de coastă 50 şi la IGI 19 absolvenţi. La eveniment au participat adjunctul inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, chestor-principal de poliţie Bogdan-Mihail Ivănescu, prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, preşedintele Biroului Executiv Central al Corpului Naţional al Poliţiştilor, Petre Stancu, precum şi oficialităţi locale şi judeţene. La festivitate au mai fost prezenţi şefi şi comandanţi ai structurilor MAI şi MApN din Garnizoana Oradea, delegaţii din R. Moldova, Ungaria, Serbia, înalte feţe bisericeşti şi, nu în ultimul rând, părinţii, rudele şi prietenii absolvenţilor, sosiţi din toate colţurile ţării. Directorul şcolii, Ionel Hotnoga a transmis elevilor mesajul conducerii Ministerului Afacerilor Interne şi i-a felicitat pe cei mai tineri poliţişti de frontieră. „Să-i privim pe aceşti tineri pentru că în viitor vom auzi despre ei prin rezultatele pozitive. Îi vom întâlni la frontiera României făcându-şi datoria sau reprezentând cu cinste ţara, în misiuni internaţionale, alături de colegi din alte state europene, fără a se simţi cu nimic mai prejos, deoarece profilul profesional al acestor absolvenţi este unul european, fiind pregătiţi în baza unui curriculum european, iar interoperabilitatea profesională nu este o performanţă ci o normalitate a finalităţii unui proces riguros şi exigent de formare”, a spus directorul Hotnoga. Şeful promoţiei, Cosmin Raţ, a vorbit apoi în numele tuturor absolvenţilor, urmat de prefectul Ioan Mihaiu. „Faptul că aţi optat pentru cariera poliţienească denotă că sunteţi printre cei mai curajoşi tineri ai României, precum şi faptul că vă iubiţi ţara. Patriotismul, prin voi şi activitatea voastră, nu devine un cuvânt prăfuit ci un crez ce stă la baza fiinţei voastre, punându-vă, iată, în slujba României,” a spus Ioan Mihaiu. Chestorul principal de poliţie Bogdan-Mihail Ivănescu le-a transmis mesajul de felicitare din partea conducerii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră: „Astăzi este despre voi, dragi absolvenţi! Este încununarea efortului pe care l-aţi făcut în ultimul an de zile şi începutul unei noi etape din viaţă. (…) În permanenţă, pe parcursul carierei voastre, amintiţi-vă ce anume v-a determinat să alegeţi acest drum! Să nu uitaţi niciodată de unde aţi plecat şi să ajungeţi, cu demnitate, la apogeul împlinirii dumneavoastră profesionale! (…) Cu prilejul depunerii jurământului de credinţă şi acordării gradului profesional, vă felicit şi vă urez să aveţi parte de sănătate, de împliniri profesionale şi personale”. Festivitatea s-a încheiat cu defilarea tinerilor absolvenţi, cu onor la oficialităţi şi retragerea fanfarei militare, în aplauzele unui public numeros. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu) […]

  • Fotbal: Contra a convocat 24 de stranieri pentru meciurile cu Feroe şi Norvegia, din preliminariile EURO 2020
    on septembrie 20, 2019 at 11:18 am

    Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a trimis 24 de convocări de principiu pentru jucătorii care evoluează la cluburi din afara ţării pentru meciurile cu Insulele Feroe şi Norvegia, de luna viitoare, din preliminariile EURO 2020, potrivit FRF. Printre cei convocaţi se numără fundaşul Vasile Mogoş (debutant) şi mijlocaşii Sergiu Hanca şi Alexandru Mitriţă. România va întâlni reprezentativa Insulelor Feroe pe 12 octombrie, de la ora 19:00, pe stadionul Torsvollur din Torshavn, iar pe 15 octombrie va înfrunta Norvegia, pe Arena Naţională din Bucureşti (ora 21:45). Lotul final, care va include şi numele jucătorilor din campionatul intern, va fi anunţat ulterior. Au fost convocaţi următorii jucători: Portari: Ciprian Tătăruşanu (Lyon), Florin Niţă (Sparta Praga), Ionuţ Radu (Genoa), Silviu Lung jr (Kayserispor); Fundaşi: Romario Benzar (Lecce), Vasile Mogoş (Cremonese), Vlad Chiricheş (Sassuolo), Adrian Rus (Fehervar), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Dragoş Grigore (Ludogoreţ Razgrad), Alin Toşca (Gazişehir Gaziantep); Mijlocaşi: Sergiu Hanca (KS Cracovia), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Răzvan Marin (Ajax Amsterdam), Tudor Băluţă (Brighton), Paul Anton (Krîlia Sovetov Samara), Dorin Rotariu (FC Astana), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Ianis Hagi (Gent), Alexandru Mitriţă (New York City FC), Alexandru Maxim (Mainz); Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), George Puşcaş (Reading), Florin Andone (Galatasaray). AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Adrian Dădârlat) […]

  • Pintea: Ne gândim la posibilitatea de relocare a pacienţilor de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa
    on septembrie 20, 2019 at 11:13 am

    Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că se gândeşte la posibilitatea de relocare a pacienţilor de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa, având în vedere că nu crede că vor fi remediate până pe 1 octombrie deficienţele semnalate de Corpul de control al ministerului. Întrebată de jurnalişti, cu prilejul participării sale la o conferinţă, ce părere are despre imaginile cu Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa în care se văd tavane din care picură apă şi toalete insalubre, ea a răspuns: „Am văzut aceste imagini în urmă cu două săptămâni, nu ştiu dacă au fost filmate acum, dar ce am primit eu acum două săptămâni era cam identic, prin urmare, săptămâna trecută Corpul de control al ministerului a fost în spitalul judeţean Constanţa şi în acea secţie exterioară de psihiatrie, au un termen de remediere două secţii până la 1 octombrie, Chirurgia Plastică şi această secţie de psihiatrie. Părerea mea este că nu, cel puţin psihiatria nu va reuşi să remedieze până la 1 octombrie ceea ce inspectorii au lăsat scris, prin urmare deja ne gândim la posibilitatea de relocare a acestor pacienţi, sunt cam 70 de pacienţi internaţi acolo”. Ea a amintit că s-au luat măsuri în cazul Spitalului Judeţean Constanţa. „Noi am mai amendat Spitalul Judeţean Constanţa pentru această secţie, am şi finanţat solicitările pe care le-au avut privind reparaţii capitale, din păcate, banii nu i-au utilizat, i-au returnat ministerului, aşa că, din punct de vedere administrativ, am luat măsuri, am dat şi amenzi acolo. Spitalul e în subordinea autorităţilor locale, aşteptăm ca măsurile pe care noi le-am transmis să fie puse în practică, dar repet nu cred că până la 1 octombrie vor rezolva problemele şi atunci vom suspenda activitatea, la fel şi la Chirurgie Plastică”, a afirmat ministrul. Ea a menţionat că sunt mai multe posibilităţi în ceea ce priveşte relocarea pacienţilor. „Astăzi dimineaţă, colegii mei de la Asistenţă medicală analizau datele, precum şi starea de sănătate a pacienţilor de acolo, astfel încât să putem face aceste transferuri, dar în acele condiţii nu mai pot rămâne”, a declarat Pintea. Întrebată de jurnalişti referitor la o situaţie asemănătoare la o secţie a Spitalului Judeţean din Târgovişte, ea a răspuns că nu a fost informată, dar că în ultima săptămână au fost mai multe sesizări, iar Corpul de control are un program încărcat. „Nu am fost informată, nu ştiu despre acele condiţii, dar am avut mai multe sesizări în ultima săptămână de la mai mulţi pacienţi, aparţinători de la spitalele din ţară şi Corpul de control are un program foarte încărcat în următoarea săptămână. (…) Şi direcţiile de sănătate publică şi spitalele se scuză cu acele planuri de conformare care trebuie implementate până în 31 decembrie 2020, dar este un paragraf pe care-l trec cu vederea – atâta vreme cât se pune în pericol siguranţa pacientului, nu se ţine cont şi se suspendă activitatea până la remedierea situaţiei”, a spus Pintea. AGERPRES/(A – autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu) […]

  • SUA: Un judecător californian a blocat temporar o lege ce ar fi obligat candidaţii la preşedinţie să facă publice declaraţiile fiscale
    on septembrie 20, 2019 at 11:12 am

    Un judecător federal din California a decis joi suspendarea temporară a aplicării unei legi adoptate de acest stat din sud-vestul SUA care îl viza pe preşedintele Donald Trump şi care îi obliga pe toţi candidaţii la nominalizare în cursa pentru preşedinţie să-şi facă publice declaraţiile fiscale, relatează Los Angeles Times, preluat de Reuters şi dpa. Legea promulgată în iulie de guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a fost atacată în justiţie atât de avocaţii lui Trump, cât şi de Partidul Republican şi de asociaţia conservatoare de avocatură Judicial Watch din Washington, din partea a patru alegători înregistraţi în California – doi republicani, un democrat şi un independent. Măsura le cere practic candidaţilor la preşedinţie să facă publice declaraţiile fiscale pe cinci ani pentru a putea apărea pe buletinele de vot în alegerile primare din California, statul cel mai populat din SUA. Judecătorul Morrison England a explicat că toţi candidaţii, inclusiv Trump, ar putea suferi „daune ireparabile” dacă legea s-ar aplica în timp ce procese sunt în curs şi, mai mult, o astfel de măsură adoptată la nivel de stat ar fi contrară eticii guvernamentale federale. Avocaţii lui Trump acuză la rândul lor că legea din California încalcă legea fundamentală prin instituirea de noi reguli privind cine poate candida la preşedinţie. Donald Trump a refuzat să-şi facă publică declaraţia de venituri în campania din 2016, aşa cum fac de obicei candidaţii la preşedinţie. În iulie a.c., Comisia fiscală a Camerei reprezentanţilor, controlată de democraţi, a dat în judecată Ministerul Justiţiei pentru a-l obliga să facă public dosarul fiscal al lui Trump, iar în aceeaşi lună guvernatorul New Yorkului, Andrew Cuomo, a adoptat un amendament legislativ care cere Departamentului pentru impozite al statului să dea curs tuturor solicitărilor de situaţii fiscale venite din partea comisiilor Congresului. Trump a lansat o acţiune în justiţie şi împotriva legii din New York, iar ministrul de finanţe Steve Mnuchin a refuzat să predea Comisiei fiscale a Camerei situaţia fiscală a lui Trump, aminteşte Reuters.AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea) […]

  • Dăncilă: O susţin în continuare pe Rovana Plumb pentru funcţia de comisar european
    on septembrie 20, 2019 at 11:12 am

    Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte al PSD, a declarat vineri că o susţine în continuare pe Rovana Plumb pentru funcţia de comisar european şi a infirmat informaţiile potrivit cărora îşi pregăteşte pentru sine ocuparea unui portofoliu în cadrul Comisiei Europene, precizând că ea candidează în alegerile prezidenţiale din România. „Bineînţeles că o susţin pe Rovana Plumb, am susţinut-o din prima clipă, eu am propus-o, o susţin în continuare, am încredere în experienţa Rovanei Plumb. A fost membră a Parlamentului European, vicepreşedinte de grup, este şi acum în Grupul socialiştilor şi democraţilor europeni, o susţin şi pentru că am văzut în spaţiul public că îmi pregătesc din nou portofoliul de comisar, vă asigur că nu este niciun gând în acest sens, nici nu poate fi vorba, sunt candidat pentru prezidenţiale, nu pot să candidez şi pentru Comisia Europeană şi pentru prezidenţiale. Aşa că las portofoliul de comisar pentru că sunt convinsă că îl voi câştiga pe cel de preşedinte al României, cu susţinerea, bineînţeles, a românilor”, a afirmat Viorica Dăncilă, vineri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Reşiţa, la finalul Comitetului Executiv Judeţean al PSD Caraş-Severin. În context, liderul social-democraţilor şi-a exprimat regretul că Rovanei Plumb îi sunt aduse critici la Bruxelles chiar de către politicieni români. „Haideţi să ne uităm ce se întâmplă la nivel european, am văzut şi asupra propunerii de comisar al Franţei şi asupra propunerii de comisar al Belgiei, chiar lucruri foarte grave. La noi, ceea ce este trist este că aceste acuzaţii vin tot din partea românilor, este ceea ce am văzut în nouă ani cât am activat în Parlamentul European, cât am fost eurodeputat, români contra români. Mă uit, în celelalte ţări… Candidatul este candidatul României şi toţi care pot, toţi cetăţenii arată susţinere, pentru că reprezintă România la nivel european. La noi este ce am văzut de atâtea ori, lupta români contra români, am văzut o rezoluţie împotriva României votată şi susţinută de membrii Parlamentului European din partea PNL, am văzut acuzaţii tot din partea membrilor Parlamentului European, de data aceasta de la USR PLUS, deci vedem acest lucru care, cred eu, nu ne face cinste. Dacă avem o luptă politică, să o ducem aici, în România, dar dincolo de graniţe să arătăm unitate, pentru că, în fond, este vorba de imaginea României şi, dacă vrem să fim trataţi cu respect, trebuie să reprezentăm cu demnitate România”, a mai spus Dăncilă. AGERPRES/(A – autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu) […]

  • Peste 500 de îmbolnăviri în SUA legate de folosirea ţigărilor electronice
    on septembrie 20, 2019 at 11:11 am

    Epidemia de boli pulmonare legată de utilizarea ţigărilor electronice continuă în Statele Unite, au declarat joi autorităţile federale din domeniul sănătăţii, în timp ce autorităţile din Los Angeles intenţionează să interzică ţigările electronice cu arome, relatează vineri AFP. Pacienţi cu boli pulmonare continuă să se prezinte la spitale, a declarat joi Anne Schuchat, de la Centrul pentru controlul şi prevenirea bolilor, în cadrul unei conferinţe de presă. Numărul total este de 530 de cazuri confirmate şi probabile, şi şapte decese. Mai mult de jumătate dintre persoanele bolnave au vârste sub 25 de ani, iar trei sferturi sunt bărbaţi, a precizat ea. Un procent de 16% dintre pacienţi au vârste sub 18 ani. Laboratoarele de analize ale Agenţiei Alimentelor şi Medicamentelor din SUA (FDA) se află în posesia a peste 150 de eşantioane suspecte, dar nu au identificat încă substanţa sau substanţele responsabile pentru aceste boli pulmonare acute, a declarat Mitch Zeller, directorul Centrului pentru produse din tutun din cadrul FDA. „Nu există un numitor comun în legătură cu produsul sau produsele utilizate, modul în care sunt utilizate, de unde au fost cumpărate şi ce s-ar fi putut întâmpla între momentul în care utilizatorul le obţine şi cel în care sunt folosite”, a insistat Mitch Zeller. Anchetatorii sunt foarte precauţi cu privire la posibila cauză a bolii, fie că este vorba despre o marcă, un produs sau un canal de vânzare. În numeroase cazuri, produsele folosite conţineau THC, principalul element psihoactiv din canabis. Aceste produse sunt cumpărate mai ales de la dealeri de pe stradă sau de pe internet, deoarece canabisul rămâne ilegal în unele părţi din Statele Unite. De asemenea, pot exista produse contrafăcute, cu ingrediente de proastă calitate. FDA testează probele pentru a detecta o posibilă prezenţă a diluanţilor, a altor aditivi, a pesticidelor, otrăvurilor sau toxinelor. În cadrul anchetei, participă şi biroul de investigaţii criminale al agenţiei federale, a spus Mitch Zeller.AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Moise, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea) […]

  • Rusia: Şamanul arestat, care voia să-l alunge pe Putin de la Kremlin, va fi supus unui examen psihiatric
    on septembrie 20, 2019 at 11:07 am

    Şamanul siberian Alexandr Gabişev, arestat joi în timp ce se îndrepta spre Moscova pentru a-l „expulza” de la Kremlin pe preşedintele rus, Vladimir Putin, va fi supus unui examen medical la un spital psihiatric din Siberia, au informat vineri autorităţile locale, preluate de EFE. „Diagnosticul se va baza pe discuţiile cu pacientul, istoricul său de viaţă şi antecedentele medicale”, a indicat biroul regional al Ministerului rus al Sănătăţii, într-un comunicat citat de agenţia Interfax. Autorităţile relevă că, în cazul în care pacientul prezintă „patologii” care necesită un tratament, acestuia i se va acorda „asistenţă medicală calificată”. „Serviciile sociale pot de asemenea să intervină în cazul în care va exista o astfel de nevoie”, a arătat Direcţia de Sănătate. Gabişev, 51 de ani, a fost reţinut joi la frontiera dintre Republica Buriatia şi regiunea Irkuţk, în estul Siberiei, conform presei ruse. „Au venit două dube cu poliţişti, care l-au luat cu tot cu bagaj într-un vehicul, pentru a-l duce în direcţia Ulan Ude (capitala Buriatiei)”, a spus unul din discipolii şamanului şi care se afla cu acesta la momentul descinderii. Un alt martor al celor întâmplate a indicat pentru Taiga.Info că la arestarea şamanului au luat parte „zeci de membri ai serviciilor de securitate” care au înconjurat tabăra în care se aflau Gabişev şi adepţii săi şi s-au dus „direct la cortul său de campanie”. Şamanul şi-a început în martie drumul pe jos din Extremul Orient rus spre Moscova şi parcursese aproape 3.000 de kilometri. Obiectivul final al călătoriei sale era de a-l „expulza” pe Putin odată ajuns în capitala Federaţiei Ruse. Într-unul din interviurile sale, şamanul a relatat că a plecat la drum cu 3.000 de ruble (circa 50 de dolari) în buzunar, dar oamenii cu care s-a întâlnit pe parcurs au început să-l ajute, ceea ce a fost esenţial pentru a putea acoperi cheltuielile expediţiei sale. Un grup de discipoli ai şamanului a confirmat vineri că drumul pe jos spre capitala Rusiei va continua. Între solicitările activiştilor se numără „reinstaurarea libertăţii în Rusia” şi eliberarea şamanului. „Vom continua călătoria. Ieri ne-am întâlnit pentru a discuta totul şi astăzi plecăm din nou la drum”, a spus activistul Victor Egorov pentru portalul Sibreal.org. Potrivit susţinătorilor şamanului, după reţinerea acestuia, unii membri ai grupului au decis să abandoneze călătoria, dar au fost şi unii care şi-au arătat interesul de a se alătura activiştilor. La rândul său, Amnesty International l-a numit pe Gabişev „prizonier de conştiinţă” şi a susţinut eliberarea sa imediată. AGERPRES/(AS – autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)   Sursa foto: themoscowtimes.com […]

  • Albania: Fostul ministru de interne scapă de închisoare, acuzat doar de abuz de putere
    on septembrie 20, 2019 at 11:04 am

    Un tribunal albanez l-a găsit vinovat de abuz de putere pe fostul ministru de interne Saimir Tahiri, dar nevinovat de trafic de droguri, motiv pentru care nu va face închisoare, ci se va afla în atenţia serviciilor de probaţiune pe o perioadă de 3 ani, informează Reuters.      Procurorii au dorit ca Tahiri, cândva unul dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai prim-ministrului Edi Rama, să execute 12 ani de închisoare pentru acuzaţii de corupţie, trafic de droguri şi pentru că a făcut parte dintr-un grup infracţional, într-un caz ce a zguduit administraţia de stânga.     Decizia intervine cu o lună înainte ca statele membre ale Uniunii Europene, care doresc să vadă Tirana că îşi intensifică lupta împotriva corupţiei, să se întâlnească pentru a decide dacă sprijină cererea Albaniei de a începe discuţiile de aderare recomandate de Comisia UE.      „Instanţa a declarat că nu sunt delincvent sau traficant de droguri şi nu fac parte dintr-un grup infracţional, dar m-a găsit vinovat de abuz în serviciu pentru că am folosit aceeaşi maşină cu unii dintre veri”, a declarat Tahiri reporterilor după verdict, pronunţat cu şase ore mai târziu decât era programat.      Procurorii au prezentat împotriva sa dovezi ale transcrierilor apelurilor telefonice ale unor traficanţi de droguri arestaţi în Italia sugerând că Tahiri, un văr îndepărtat al lor, încuraja reţeaua infracţională.      Parlamentarii socialişti la putere au respins anul trecut apelurile de ridicare a imunităţii lui Tahiri pentru urmărirea penală, dar el însuşi a renunţat la aceasta după ce UE a cerut Tiranei să combată serios corupţia dacă vrea să adere.      O stea în ascensiune a Partidului Socialist când a fost numit ministru de interne în 2013 la doar 34 de ani, Tahiri a început modernizarea forţelor de poliţie şi a pus capăt producţiei la scară industrială a canabisului într-o enclavă scăpată de sub controlul legii, Lazarat, la începutul anului 2014.     Totuşi, canabisul s-a răspândit ulterior în toată ţara balcanică şi traficanţii au debarcat marfă de până la o tonă în Italia.      În prezent, Albania îşi verifică judecătorii şi procurorii anticorupţie pentru a pune capăt unei istorii de impunitate a funcţionarilor de top şi a satisface cerinţele de intrare în UE. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea) […]

  • Şapte companii româneşti, înscrise la licitaţiile din prima etapă a programului de modernizare a 47 de staţii de cale ferată
    on septembrie 20, 2019 at 10:51 am

    Şapte companii româneşti de specialitate au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice organizate de compania naţională de căi ferate pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de staţii de cale ferată, incluse în programul privind modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, informează CFR SA printr-un comunicat remis vineri AGERPRES. Valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane lei, fără TVA. Procedurile de licitaţii organizate de sucursalele regionale de cale ferată Cluj, Craiova, Galaţi şi Constanţa pentru cele 24 de staţii de cale ferată – Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci, Mărăşeşti, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără şi Ciulniţa – aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi se află în etapa de evaluare a ofertelor tehnice, precizează CFR SA. Ofertele depuse în cadrul procedurilor de licitaţii organizate de sucursalele regionale de cale ferată Bucureşti şi Iaşi pentru cele 12 de staţii de cale ferată – Târgovişte, Ploieşti Vest, Sinaia, Buşteni, Videle, Titu, Suceava Nord, Paşcani, Vatra Dornei Băi, Vereşti, Dolhasca şi Gura Humorului (Oraş) – aflate pe raza judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Iaşi şi Suceava au fost evaluate din punct de vedere tehnic, în prezent fiind în evaluare ofertele financiare. Sucursala Regională CF Braşov a finalizat procedura de licitaţie publică şi a încheiat contractul, în valoare de 2,67 milioane lei, cu societatea Consis Proiect SRL Bucureşti, care va elabora 8 studii de fezabilitate pentru staţiile Miercurea Ciuc, Făgăraş, Sebeş Alba, Gheorghieni, Reghin, Aiud, Teiuş, Războieni aflate pe raza judeţelor Harghita, Braşov, Alba, Mureş. Pentru staţiile Băile Herculane, Petroşani, Orşova, aflate pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara, Sucursala Regională CF Timişoara a relansat, în data de 12 septembrie a.c., procedura de licitaţie publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, la prima procedură nefiind depusă nicio ofertă din partea agenţilor economici de specialitate. „Studiile de fezabilitate pentru cele 47 de staţii, incluse de CFR SA în noul program de modernizare a staţiilor de cale ferată, au ca obiectiv prioritar asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe: modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc”, se mai menţionează în comunicat. Proiectul „Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată”, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare este inclus în bugetul CFR SA la capitolul fonduri externe nerambursabile şi a fost lansat începând cu luna mai, de cele 8 sucursale regionale de cale ferată – Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Galaţi şi Constanţa.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat) […]

  • Iaşi: Trei zile de informare, orientare şi un concert în aer liber, pentru bobocii de la UAIC
    on septembrie 20, 2019 at 10:51 am

    Reprezentanţii Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi (UAIC) au anunţat vineri că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie organizează o nouă ediţie a evenimentului „Bun venit la UAIC”, dedicat informării şi orientării studenţilor din anul I. Potrivit sursei citate, pe parcursul celor trei zile, „bobocii” vor găsi în faţa Universităţii zeci de standuri amenajate special pentru ei. Prima oprire va fi la punctul de informare central, unde vor primi gratuit o mapă cu informaţiile esenţiale de orientare în studenţie. Aceasta conţine ghidul studentului, harta campusului şi materiale despre serviciile Universităţii, informaţii despre oportunităţi de angajare sau promoţii. În plus, tot pentru studenţii din anul I sunt pregătite tururi ale oraşului, vizite ghidate la Muzeul Universităţii, Biblioteca Centrală Universitară, la sediul British Council sau Sala Germană de Lectură. Una dintre activităţile de amploare ale evenimentului va avea loc duminică, 29 septembrie, atunci când „bobocii” sunt aşteptaţi să îşi cunoască mentorii, colegi din ani mai mari de la care vor afla tot ce au nevoie pentru începutul vieţii de student. După încheierea întâlnirii, toţi studenţii UAIC sunt invitaţi la concertul de bun-venit susţinut de solistul Mihail, pe esplanada corpului B. „Studenţii din anul I au la dispoziţie o gamă diversă de activităţi pregătite special pentru ei. Zilnic, Serviciul pentru Studenţi, Orientare în Carieră şi Inserţie Profesională şi Alumni organizează workshop-ul „Start în studenţie”, care îşi propune să ofere 'bobocilor' informaţii, tehnici şi ponturi utile pentru un plan inteligent de carieră. La standul 'Servicii pentru studenţi şi absolvenţi', bobocii talentaţi la muzică vor putea susţine o audiţie pentru un loc în corala universităţii. În toate cele trei zile de eveniment, la ora 13.00, studenţii vor avea ocazia să participe la turul ghidat organizat de echipa Iasi.Travel – o plimbare de o oră care îi va purta prin cele mai importante locuri ale Iaşiului studenţesc. De asemenea, luni şi marţi „bobocii” vor putea participa la o vizită ghidată la Centrul de Învăţare al Universităţii. Festivitatea de deschidere a anului universitar 2019-2020 va avea loc luni, 30 septembrie, la ora 11.00, în Aula Magna Mihai Eminescu”, se menţionează într-un comunicat remis de biroul de presă al UAIC. Cei de la Biblioteca Centrală Universitară au anunţat că şi-au propus să promoveze lectura în rândul studenţilor din anul I prin campania 'Răsfoieşte, ia acasă şi citeşte'. Pe parcursul celor trei zile, la standul BCU Iaşi vor fi oferite cărţi şi reviste donate de către edituri şi personalul bibliotecii, special pentru acest eveniment. De asemenea, vor avea loc vizite ghidate la sediul bibliotecii în fiecare zi de eveniment. În plus, studenţii UAIC vor putea participa la o tombolă la care pot câştiga 120 permise de bibliotecă, valabile pe parcursul unui an universitar, dintre care 20 de permise la Sala Germană de Lectură. Ligile şi asociaţiile studenţeşti vor fi şi ele prezente alături de „boboci” încă din prima zi de facultate, cu activităţi interactive de promovare a voluntariatului şi a spiritului de iniţiativă. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Botănoiu (MADR): Programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere, funcţional de la 1 ianuarie 2020
    on septembrie 20, 2019 at 10:48 am

    Programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere în fiecare lună va fi funcţional de la 1 ianuarie 2020, a declarat, vineri, Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „Începând cu 1 ianuarie 2020, programul prin care şcolarii vor primi câte un borcan cu miere va fi funcţional. Ideea este că am avut înţelegerea de a pregăti foarte bine programul acesta. Ne dorim să fie mierea locală în program, nu să ne trezim cu produse extrase din porumb, din melasă, din sfeclă sau din nu ştiu ce… Este important să avem calitate, pentru că nu vrem ca, după aceea, să auzim că „ciuma roşie” a furat din mierea copiilor sau că „ciuma galbenă” a făcut nu ştiu ce. Nu asta este intenţia noastră, pentru că uitaţi-vă, un copil din mediul rural poate să sară un gard şi să-şi ia un măr din pom, dar la borcanul de miere se uită ca la o icoană, pentru că nu are de unde să-l ia. Mierea este cel mai bun lucru care se poate întâmpla copiilor din mediul rural, pentru că nu au surse de energie, nu au surse de sănătate pe care să şi le ia din alimentaţie aşa cum există în mediul urban”, spus Botănoiu, în conferinţa de presă care a deschis ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, organizată pe platforma apicolă Băneasa. Oficialul MADR a adăugat că producţia naţională de miere va fi încurajată, odată cu livrarea a 3.000 de tone către populaţia din România. „Este important să ştim că din producţia naţională 3.000 de tone se vor duce către populaţia din România şi îşi găseşte loc la copilul român care se deprinde cu un anumit mod de a-şi căuta ceea ce îi place. Un borcan de miere acordat lunar nu cred că este niciun efort prea mare, nici un consum suplimentar. Pe de altă parte, efortul făcut de Guvern a fost mare, pentru că programul a trebuit să fie bine pregătit, apicultorii trebuie pregătiţi foarte bine etc. Vrem să avem un program echilibrat şi să nu-l mai comentăm, pentru că avem obiceiul acesta”, a susţinut Daniel Botănoiu. În viziunea secretarului de stat din MADR, piaţa, asocierea şi finanţarea sunt cele trei instrumente ce pot ajuta apicultura să se dezvolte. „Piaţa, asocierea şi finanţarea sunt cele trei instrumente importante la care noi ne uităm cu foarte mare atenţie. Când discut de piaţă, discut de un preţ echilibrat pe care trebuie să-l primească apicultorul pentru ceea ce face. Asocierea înseamnă nu numai înfiinţarea cooperativelor, funcţionarea lor sau asociaţii sau federaţii, ci şi cercetarea. Al treilea lucru este legat de finanţare, fie din subvenţii, fie din programe, fie din contribuţiile pe care poţi să le ai cu fondurile de garantare, astfel încât băncile să fie alături de eforturile depuse de către producători”, a explicat demnitarul. Pe de altă parte, Botănoiu a adus în discuţie calitatea produselor autohtone, dar şi modul de autorizare al localurilor, fapt ce face din România „probabil cea mai sigură ţară”, din acest punct de vedere. „Sunt oameni care îşi cumpără un Mercedes, dar se uită la 10 bani la preţul la miere. Dacă se duce să ia un borcan de miere îl alege pe cel de 7 lei şi zice că a cumpărat miere, dar despre care spune că era zaharisită. El nu ştie, nu are pregătirea de a face diferenţe între miere. Noi trebuie să dovedim că ceea ce producem în fermele noastre au calitate foarte bună, sunt produse pe care nu le întâlnim în alte zone. Există 200 de specii de plante în flora spontană în România care nu există în Europa. Toate acestea nu pot fi susţinute decât financiar (…) Când vă duceţi la un restaurant în Bruxelles, riscaţi să mâncaţi cu soţia altuia pe picior, pentru sunt atât de strânse locurile la mese şi înghesuite încât nu ai confortul necesar. În România nu se întâmplă asta. Din punct de vedere al autorizărilor, astăzi, România este probabil cea mai sigură ţară. În momentul în care se deschide un restaurant să fiţi convinşi că respectă cele mai înalte standarde pe care nu le găsiţi în alte state europene, unde există derogări pentru o perioadă lungă de timp. În schimb, există dublu standard, am constatat asta şi trebuie să lucrăm în sensul ăsta, dar tot ce intră într-un spaţiu de vânzare autorizat este bine controlat”, a punctat Daniel Botănoiu. Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) organizează, în perioada 20 – 22 septembrie, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, cea de-a 21-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii. Târgul reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi beneficiază de o participare importantă din partea apicultorilor ca expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol, precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole. Astfel, în cadrul evenimentului sunt aşteptaţi peste 100 de expozanţi apicultori şi firme specializate, ce vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată, de la produse apicole obţinute direct din stupinăƒ până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole, suplimente nutritive, cosmetice etc. Asociaţia Crescătorilor de Albine din România este o organizaţie profesională a apicultorilor, neguvernamentală, autonomă şi apolitică, înfiinţată în anul 1958. AGERPRES/(A, AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei) […]

  • Rusia: Un tribunal moscovit a dispus eliberarea tânărului actor Pavel Ustinov
    on septembrie 20, 2019 at 10:47 am

    Un tribunal din Moscova a decis vineri punerea în libertatea a lui Pavel Ustinov, un actor a cărui condamnare în legătură cu o demonstraţie a opoziţiei a provocat proteste publice, transmite Reuters. Ustinov (23 de ani) a fost condamnat luni pentru că ar fi agresat fizic un ofiţer de poliţie în timpul arestării sale, survenite la un miting al opoziţiei la Moscova, pe 3 august, acuzaţii respinse de actor. Instanţa a decis vineri că Pavel Ustinov trebuie să fie pus în libertate până la judecarea apelului său la hotărârea de condamnare la trei ani şi jumătate de închisoare. Susţinătorii actorului s-au revoltat în special împotriva faptului că justiţia a refuzat să examineze o înregistrare video care dovedeşte, în opinia acestora, nevinovăţia lui Ustinov. Imaginile respective, difuzate de reţelele sociale şi de media, arată cum poliţiştii care acţionau pentru a înăbuşi revolta se aruncă asupra lui Pavel Ustinov în timp ce acesta stă cu telefonul mobil în mână, printre alţi trecători. Tânărul are un gest de retragere, după care este pus la pământ şi începe să fie lovit. AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) […]

  • Ţuţuianu (Pro România): Dacă moţiunea va trece, am putea negocia cu PSD, chiar şi cu PNL, pentru guvernare
    on septembrie 20, 2019 at 10:43 am

    Vicepreşedintele Pro România, Adrian Ţuţuianu, a declarat vineri, la Timişoara, că formaţiunea sa va vota moţiunea de cenzură, pentru o guvernare mai bună a României, iar dacă aceasta va trece, partidul se va aşeza la masa negocierilor, în primul rând cu PSD, iar la nevoie şi cu PNL. „Dacă trece moţiunea, va trebui să stăm la masă cu toţi cei care vor dori să facem o majoritate care să ducă România mai departe. USR nu doreşte să facă parte dintr-o majoritate şi atunci fie reuşeşte prima noastră variantă, de a sta la masă cu PSD, fie cu PNL, să discutăm despre program, echipă de guvernare şi despre priorităţile unui an şi jumătate de mandat”, a afirmat Adrian Ţuţuianu, într-o conferinţă de presă. Ca posibili premieri, Adrian Ţuţuianu i-a numit pe Sorin Câmpeanu, Mihai Tudose, Corina Creţu, Nicolae Bănicioiu sau chiar el însuşi, deoarece a fost ministru şi „nu a dezamăgit”. El a exclus posibilitatea susţinerii unui premier tehnocrat, întrucât conducerea ţării trebuie să şi-o asume partidele politice. În altă ordine de idei, deputatul Adrian Pau, membru al grupului parlamentar Pro Europa, a declarat că pe deputatul ALDE Marian Cucşa „nu îl recomandă nimic să poată avea previziuni politice”, după ce Cucşa a afirmat că a fost demis din funcţia de preşedinte al organizaţiei ALDE Timiş, „partid care nu va mai exista întrucât va fi înghiţit de Pro România”. „Marian Cucşa nu ne-a demonstrat până acum că ar fi un vizionar în activitatea politică. Dacă Pro România sau ALDE vor dispărea de pe scena politică se va datora faptului că el împreună cu câţiva colegi au reuşit să distrugă grupul ALDE din Camera Deputaţilor. Dacă este cineva groparul ALDE, nu este Călin Popescu-Tăriceanu, aşa cum vrea să afirme Marian Cucşa, ci este el cu colegii care au ales să plece din ALDE, să nu-l susţină pe Mircea Diaconu şi să ne pună în situaţia de a nu avea oameni în secţiile de votare, pentru că ei au ales să părăsească grupul ALDE şi să desfiinţeze grupul ALDE din Camera Deputaţilor. Pe de altă parte, el ar trebui să ne spună că susţine PSD (…)”, a afirmat Adrian Pau. Adrian Ţuţuianu a comentat în acest context că există „o alianţă electorală între Pro România şi ALDE cu un scop precis, pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu la Preşedinţia României. Nu există nici anexe, nici protocoale secrete”. AGERPRES/(A – autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Rugby – CM 2019: Africa de Sud îi va aduce un omagiu lui Chester Williams la meciul cu All Blacks
    on septembrie 20, 2019 at 10:38 am

    Componenţii selecţionatei de rugby a Africii de Sud vor purta tricouri cu efigia fostei glorii Chester Williams, care a încetat din viaţă la începutul acestei luni, la meciul de debut de la Cupa Mondială 2019, împotriva reprezentativei Noii Zeelande, programat sâmbătă, informează AFP. „El este cu adevărat o sursă de inspiraţie pentru noi”, a declarat căpitanul Springboks, Siya Kolisi, referindu-se la fostul jucător-vedetă al naţionalei sud-africane, campion mondial în 1995, mort în urma unei crize cardiace, la doar 49 de ani. Cu ocazia finalei Cupei Mondiale din 1995, câştigată pe teren propriu de Africa de Sud, după prelungiri, în faţa Noii Zeelande (15-12), Chwester Williams a fost singurul jucător de culoare din echipa Springboks. El a decedat la mai puţin de două luni după un alt component al echipei care a cucerit singurul titlu mondial din istoria rugby-ului sud-african, James Small. „Admirăm echipa din 1995 pentru că avem impresia că ei au schimba lucrurile pentru noi în Africa de Sud şi îi vom respecta mereu. A fost o perioadă care a deschis porţi pentru noi”, a mai spus Kolisi, primul jucător de culoare căruia i-a fost încredinţată banderola de căpitan al Springboks. Lotul Africii de Sud de la Cupa Mondială 2019 cuprinde 31 de jucători, între care 11 de culoare, în frunte cu căpitanul Siya Kolisi. Chester Williams, fost antrenor al echipei Timişoara Saracens, a decedat pe 6 septembrie, la vârsta de 49 de ani. Potrivit televiziunii de stat SABC, Williams s-a stins din cauza unui presupus atac de cord. Williams a jucat 27 de meciuri pentru Springboks între 1993 şi 2000, iar după ce s-a retras din activitate a devenit antrenor. Chester Williams a preluat-o pe Timişoara Saracens în ianuarie 2012 şi a adus în acel an titlul în Banat după o pauză de 40 de ani. Williams, care a fost o scurtă perioadă şi director tehnic la Dinamo, a pregătit în trei rânduri echipa din Timişoara. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei) […]

  • Mureş: Atenţionare prin RO-Alert pentru şoferii de pe ruta Sighişoara-Mediaş în urma incendiului de la groapa de gunoi a municipiului
    on septembrie 20, 2019 at 10:36 am

    Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) a decis atenţionarea prin sistemul RO-Alert a conducătorilor auto care se deplasează pe DN 14 Sighişoara-Mediaş, în urma declanşării incendiului de la groapa de gunoi din municipiu, a informat, vineri, prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa. „Având în vedere situaţia creată la groapa de gunoi din municipiul Sighişoara, am dispus, în cursul acestei dimineţi, convocarea Comitetului local pentru situaţii de urgenţă al municipiului Sighişoara. De asemenea, i-am solicitat inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă 'Horea' al judeţului Mureş să se deplaseze la faţa locului pentru coordonarea intervenţiei. Intervin mai multe autospeciale, cisterne cu care se transportă apă şi, în funcţie de evoluţia incendiului, vom suplimenta şi forţele de intervenţie”, a spus Mircea Duşa. Potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, la locul incendiului, care se manifestă pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi la aproximativ 10 metri adâncime, intervin cinci autospeciale de stingere, o cisternă cu apă de la Aquaserv, două buldoexcavatoare şi 30 angajaţi ai ISU. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Şeful SPCRPCIV Giurgiu şi primarul localităţii Valea Dragului, reţinuţi pentru emiterea de permise în mod fraudulos
    on septembrie 20, 2019 at 10:08 am

    Şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Giurgiu şi primarul localităţii Valea Dragului au fost reţinuţi de procurorii DNA şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă într-un dosar privind obţinerea de permise auto în mod fraudulos, au informat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, primarul din Valea Dragului este asociat la o şcoală de şoferi, la care soţia ocupă funcţia de administrator. DNA a audiat, vineri, şase angajaţi ai MAI şi şapte instructori auto în urma unor percheziţii efectuate la sediul Serviciului din Giurgiu. Totodată, joi noapte, în legătură cu acest dosar, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor DNA, au efectuat 26 de percheziţii la sediul Serviciului de Permise Giurgiu. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Justiţia europeană a confirmat clasificarea bisfenolului A drept perturbator endocrin
    on septembrie 20, 2019 at 10:08 am

    Justiţia europeană a confirmat vineri clasificarea bisfenolului A drept perturbator endocrin, respingând astfel un recurs al industriei maselor plastice care contestase această menţiune, transmite AFP. Bisfenolul A (BPA) a fost identificat în iulie 2017 drept ''substanţă care posedă proprietăţi perturbatoare pentru sistemului endocrin şi putând avea efecte grave asupra sănătăţii umane'', aminteşte Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Această clasificare a Agenţiei Europene a Produselor Chimice (ECHA) fusese făcută la solicitarea Franţei. Sesizată de Plastics Europe, asociaţia ce reprezintă producătorii europeni de materiale plastice, justiţia europeană a considerat că ECHA nu a încălcat nicio dispoziţie legală. Perturbatorii endocrini sunt compuşi chimic prezenţi în numeroase produse de consum curent (jucării, obiecte din plastic, picturi, îmbrăcăminte, produse fitosanitare) care interferează cu sistemul hormonal. Aceasta este a doua înfrângere pentru Plastics Europe. În luna iulie, justiţia europeană, într-o procedură distinctă, a confirmat clasificarea bisfenolului A drept ''substanţă extrem de îngrijorătoare'' pentru toxicitatea sa asupra sistemului de reproducere. Utilizarea BPA în biberoanele pentru sugari este interzisă în întreaga Uniune Europeană începând de la 1 iunie 2011. În Belgia, Suedia şi Danemarca, folosirea sa este interzisă şi în alte materiale ce intră în contact cu produsele alimentare şi care sunt destinate sugarilor şi copiilor cu vârste mai mici de trei ani. În Franţa, BPA este interzisă în toate ambalajele, containerele şi ustensilele pentru produse alimentare. AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)   Sursa foto: curia.europa.eu […]

  • Hunedoara: Întâlnire a cavalerilor din ţară în Cetatea Deva
    on septembrie 20, 2019 at 10:06 am

    Cavaleri şi domniţe reprezentând şapte ordine cavalereşti din ţară vor lua parte, la Deva, de vineri până duminică, la o serie de manifestări cu caracter medieval grupate sub genericul „Întâlnirea de taină a Cavalerilor în Cetatea Deva”. Războinici din cinci oraşe vor reînvia epoca medievală în Cetatea Deva, în cadrul unor ateliere ce vor fi instalate în zona Platformelor Artilerie. „Turiştii care vor urca în cetate vor fi martorii unor reprezentaţii inedite oferite de Ordinul Cavalerilor Lup, Lăncierii Cetăţii Ardud, Străjerii Cetăţii Neamţu', Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Garda Cetăţii Deva, Cimpoierii din Transilvania şi Ansamblul de dans medieval 'Renaissance' Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Dana Golea. Timp de trei zile, în cetate vor fi prezentate diverse arme medievale, ritualuri de schimbare a gărzilor, spectacolele cu foc, dansuri medievale. De asemenea, turiştii vor putea să vadă momente de mânuire a sabiei, suliţei şi biciului, jocuri medievale, lupte corp la corp. Nu vor lipsi farsele populare. „Întâlnirea de taină a Cavalerilor” va debuta vineri, la ora 17,00, cu Rondul Cetăţii, prilej cu care Garda Cetăţii Deva va parcurge un traseu care va avea ca punct de pornire Platforma Artilerie Vest şi va include Podul de lemn, Poarta Cezarului, Drumul de strajă, Bastionul Bethlen, Cuptoarele de pâine, precum şi alte obiective ale fortăreţei care domină Valea Mureşului. Manifestările vor continua sâmbătă dimineaţa cu un salut al cavalerilor, urmat de activităţi la atelierele medievale, după care, de la ora 19,30, va avea loc un Marş al Cavalerilor şi o retragere cu torţe pe un traseu ce include Piaţa Cetăţii şi centrul vechi al municipiului Deva. Turiştii îi vor putea vedea pe cavaleri şi în cursul zilei de duminică, întâlnirea acestora fiind prevăzută să se încheie în jurul orei 17,30. Evenimentul este organizat de Primăria Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, cu sprijinul Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • ŞTIRILE AMIEZII – ECONOMIC – 20 SEPTEMBRIE
    on septembrie 20, 2019 at 10:02 am

    * Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci când acestea sunt în stand-by poate creşte cu până la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania germană E.ON într-un comunicat transmis AGERPRES. * Un cutremur cu magnitudinea 4 pe scara Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 2:11, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 129 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). * Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a contribuit în acest an la bugetul de stat cu venituri din tarife de peste 17,6 milioane de lei, până la 16 septembrie, faţă de 9,8 milioane de lei pe întregul an 2018, fiind înregistrată până acum o creştere a încasărilor de 203%, se arată într-un comunicat al ANRM remis vineri AGERPRES. * Efectele negative ale Brexitului au ajutat anul trecut New York-ul să depăşească Londra, devenind principalul centru financiar al lumii, iar anul acesta decalajul între cele două oraşe s-a adâncit, pe fondul extinderii incertitudinilor privind modul în care Marea Britani va ieşi din UE, scrie Financial Times (FT). * Google va efectua investiţii suplimentare de trei miliarde de euro (3,32 miliarde de dolari) pentru extinderea centrelor sale de date din Europa, a anunţat vineri directorul general Sundar Pichai, transmite Reuters. * Rata şomajului în rândul persoanelor care aveau un nivel scăzut de educaţie era anul trecut de 12,5% la nivelul Uniunii Europene şi de 3,9% pentru cei cu un nivel terţiar de educaţie, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei) […]

  • Iohannis: Am fost un fel de pompier atomic care a prevenit să se prăbuşească România
    on septembrie 20, 2019 at 10:02 am

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, ca răspuns la afirmaţiile candidatului USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, că a fost un fel de „pompier atomic” care a prevenit prăbuşirea României. „Un fel de pompier atomic care a prevenit să se prăbuşească România, se poate clasifica şi aşa. (…) Cred că am fost foarte prezent şi o să fiu şi în continuare foarte prezent. Vă asigur că, fără mine şi prezenţa mea, PSD chiar ar fi reuşit să distrugă justiţia din România, ar fi reuşit să acapareze întreaga Românie şi ar fi fost o catastrofă pentru multe generaţii de acum încolo”, a spus Iohannis, la sediul BEC unde şi-a depus candidatura pentru un nou mandat, întrebat cu privire la afirmaţiile lui Barna. Candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat vineri că preşedintele Klaus Iohannis a fost „un pompier pentru momentele când casa a luat foc şi se prăbuşea” şi a spus că „România are nevoie de un preşedinte full-time”. „Atuul pe care îl am în această competiţie este exact energia şi capacitatea de a reprezenta noua generaţie care vrea să se implice în salvarea României, nu mai putem continua cu vechea clasă politică, este un un mesaj pe care l-am primit de la mii de oameni în toate judeţele României. (…) România are nevoie de un preşedinte full-time, un preşedinte prezent în fiecare zi în viaţa cetăţenilor. Un mandat de cinci ani este un mandat lung. Putem vedea cu toţii unde suntem. Actuala situaţie, dacă continuăm la fel, poate nu o luăm înapoi, dar stagnăm. România trebuie să meargă mai departe, să se dezvolte, ori ceea ce propun eu, Alianţa USR-PLUS, este exact energia, voinţa şi ambiţia de a merge mai departe, de a nu rămâne în acelaşi joc de glezne în care trăim de 30 de ani. (…) Preşedintele Iohannis a fost un pompier pentru momentele când casa a luat foc şi se prăbuşea. Eu cred că dacă era un gospodar mai atent şi mai diligent poate nu ajungeam să luăm foc de atâtea ori în ultimii ani”, a spus Barna, la depunerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale la sediul BEC. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Brăila: Înscrierile pentru Concursul Naţional de Inovaţie Tehnică şi IT ‘Davinci’ se încheie pe 30 septembrie
    on septembrie 20, 2019 at 10:01 am

    Înscrierile pentru Concursul Naţional de Inovaţie Tehnică şi IT 'Davinci', care are drept scop încurajarea, recunoaşterea şi promovarea valorilor în inovarea tehnică şi IT, precum şi stimularea activităţilor antreprenoriale bazate pe inovare în rândul elevilor se încheie pe 30 septembrie, potrivit informaţiilor furnizate vineri de organizatori. Concursul, aflat la a V-a ediţie, se adresează tuturor elevilor din România şi Republica Moldova şi cuprinde trei secţiuni tematice: inteligenţă artificială şi software; robotică şi automatizări industriale; inginerie creativă (altele decât primele două). Cele trei secţiuni vor avea, la rândul lor, câte două secţiuni, una pentru elevii claselor V-VIII, iar cealaltă pentru elevii claselor IX-XII. Elevii se pot înscrie completând formularul de înscriere, iar proiectele trebuie trimise în format digital pe email la [email protected], până pe 30 septembrie 2019. Concursul este organizat pe două etape, etapa regională cu prezentarea proiectelor şi festivitatea de premiere urmând să se desfăşoare la Brăila, pe 19 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, iar cea naţională cu prezentarea proiectelor regionale finaliste şi festivitatea de premiere la Bucureşti, la 2 noiembrie, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Comisia de jurizare este formata din membri competenţi şi experimentaţi în domenii diverse de interes, preşedintele Comisiei naţionale din etapa finală de la Bucureşti fiind Dorin Dumitru Prunariu, primul şi singurul cosmonaut român care a zburat în spaţiul cosmic. „Atât în procesul de selecţie a lucrărilor, cât şi pentru stabilirea clasamentului final se va ţine cont de originalitate, impact, grad de implementare, dezvoltare şi aplicabilitate”, se arată într-un comunicat de presă remis de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”. AGERPRES/ (AS – autor: Ecaterina Ignat, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)   Sursa foto: DaVinci Contest – Concurs de Inovatie/facebook.com […]

  • ŞTIRILE AMIEZII – SPORT – 20 SEPTEMBRIE
    on septembrie 20, 2019 at 10:00 am

    * Atacantul român Claudiu Keşeru, autorul unui hat-trick pentru Ludogoreţ Razgrad, în meciul câştigat cu 5-1 în faţa formaţiei ŢSKA Moscova, joi seara, a fost desemnat de UEFA cel mai bun jucător al primei etape a grupelor competiţiei Europa League. * Rutierul român Eduard-Michael Grosu (Delko Marseille Provence) a câştigat, joi, etapa a doua a Turului ciclist al Slovaciei, desfăşurată între Bardejov şi Ruzomberok. Grosu a fost cronometrat pe 226,6 km cu timpul de 05 h 46 min 42 sec, fiind urmat, cu acelaşi timp, de belgianul Yves Lampaert (Deceuninck – Quick-Step) şi de francezul Arnaud Demare (Groupama FDJ), etc. * Nouă partide din şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal, programate în perioada 24-26 septembrie, vor fi televizate, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal. Între acestea se numără UTA – Dinamo (16:30), Concordia Chiajna – FC Voluntari (19:15) şi U Craiova 1948 – U Cluj (21:30), programate marţi, Chindia Târgovişte – AFC Hermannstadt (16:00), CSM Reşiţa – Universitatea Craiova (18:45), FC Botoşani – CFR Cluj (21:30), care vor avea loc miercuri, şi FC Rapid – Politehnica Iaşi (18:45), Metaloglobus – FCSB (21:30), care se vor juca joi. * Antrenorul formaţiei Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că tehnicianul Mircea Lucescu este o legendă a fotbalului şi că îl aşteaptă oricând să-i dea un sfat, aşa cum a făcut-o şi până acum. * Antrenorul echipei de fotbal Lazio Roma, Simone Inzaghi, a declarat, joi seara, după meciul pierdut cu CFR Cluj, că formaţia pe care o pregăteşte merita victoria în partida din Europa League. * Fundaşul Francesco Acerbi a declarat, joi seara, că Lazio a pierdut meciul cu CFR Cluj după un penalty acordat echipei ardelene, care nu a fost. * Tenismanul rus Daniil Medvedev, principalul favorit al turneului ATP de la Sankt Petersburg (Rusia), s-a calificat joi în sferturile de finală ale acestei competiţii, dotată cu premii totale în valoare de 1,18 milioane dolari, învingându-l în două seturi, 7-5, 6-3, pe compatriotul său Evgheni Donskoi. * Tânărul mijlocaş internaţional englez Callum Hudson-Odoi şi-a prelungit contractul cu Chelsea Londra până în 2024, a anunţat clubul englez de fotbal pe site-ul său oficial. * Fotbalistul american Brent Kallman, fundaşul echipei Minnesota United, a primit o suspendare de zece meciuri după ce a fost depistat pozitiv cu ocazia unui control antidoping, a anunţat Major League Soccer, liga profesionistă nord-americană, fără să precizeze natura produsului dopant, informează AFP. * Hossam El-Badry, fostul jucător şi antrenor al echipei Al Ahly, a fost numit în funcţia de selecţioner al Egiptului, în locul mexicanului Javier Aguirre, a anunţat Federaţia egipteană de fotbal, citată de Reuters. * Olandezul Guus Hiddink a fost demis din postul de antrenor al reprezentativei de fotbal Under 21 a Chinei, pe care urma să o conducă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020, informează AFP. Federaţia chineză a fotbal a anunţat joi că fostul tehnician al naţionalei feminine, Hao Wei, a fost numit la cârma naţionalei masculine de tineret, din al cărei staff de patru persoane nu mai face parte Hiddink. * Portughezul Rui Pinto, un hacker legat de ''Football Leaks'', a fost pus sub acuzare pentru 147 de delicte în Portugalia, în special pentru extorcare gravă, sabotaj informatic şi acces ilegal la informaţii, relatează AFP. * Portarul spaniol David de Gea, de la echipa engleză de fotbal Manchester United, şi-a arătat solidaritatea faţă de victimele furtunilor din Alicante şi Murcia printr-o donaţie de 200.000 euro, a anunţat Crucea Roşie din Spania. * Starul argentinian Lionel Messi a lansat joi o colecţie de îmbrăcăminte inspirată din viaţa sa, ale cărei culori predominante sunt cele ale clubului său, FC Barcelona, şi ale naţionalei de fotbal a Argentinei, informează agenţia EFE. * Preşedintele clubului de fotbal Talleres Cordoba, Andres Fassi, a anunţat că luni, înaintea meciului cu Gimnasia y Esgrima La Plata din Superliga Argentinei, îi va aduce un omagiu lui Diego Maradona, antrenorul echipei oaspete, relatează EFE. * Echipa spaniolă de fotbal Real Madrid ar putea fi nevoită să plătească aproximativ 80 milioane euro în cazul unei eventuale despărţiri de antrenorul francez Zinedine Zidane, scrie presa iberică. * Kazahul Alexei Luţenko (Astana) a câştigat ''en solitaire'' cursa ciclistă Coppa Sabatini, joi la Pecciolo, în Toscana, informează AFP. Luţenko (27 ani) a fost cronometrat pe distanţa de 195,9 km în 4 h 22 min 57 sec, devansându-i pe italienii Simone Velasco (cu 1 min 04 sec) şi Sonny Colbrelli (cu 2 min 03 sec). * Experimentatul baschetbalist american Joe Johnson (38 ani), selecţionat de şapte ori în cariera sa pentru All Star Game, va disputa al 18-lea său sezon în NBA, după ce a fost angajat joi de formaţia Detroit Pistons, informează AFP. * Jackline Wambui, campioana Kenyei la 800 m în această vară, şi compatrioata sa Linda Kageha, componentă a ştafetei mixte kenyene, nu vor participa la Campionatele Mondiale de atletism de la Doha (27 septembrie – 6 octombrie), după ce au refuzat să se supună testelor obligatorii pentru stabilirea nivelului de testosteron, a a anunţat federaţia kenyană, citată de Reuters. * Consiliul Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF) se va reuni luni şi pe ordinea de zi figurează ridicarea suspendării Rusiei de la competiţiile internaţionale după o perioadă de aproape patru ani, cu câteva zile înainte de debutul Mondialelor de la Doha (27 septembrie – 6 octombrie), relatează DPA. * Duelul dintre Slovenia şi Bulgaria deţine capul de afiş al optimilor de finală ale Campionatului European de volei masculin, găzduit de Belgia, Olanda, Slovenia şi Franţa. Slovenia, vicecampioană europeană în 2015, a terminat pe doi în Grupa C, în timp ce Bulgaria, clasată pe 4 la ediţiile din 2013 şi 2015, a ocupat locul al treilea în Grupa A, din care a făcut parte şi România. AGERPRES (AS/editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei) […]

  • ŞTIRILE AMIEZII ÎN JUDEŢE – 20 SEPTEMBRIE
    on septembrie 20, 2019 at 10:00 am

    * Peste 500 de pompieri, silvicultori şi angajaţi ai instituţiilor cu atribuţii în gestionarea incendiilor de pădure vor participa, în perioada 23-27 septembrie, la exerciţiul naţional „ForFirEx 2019”, desfăşurat în zonele montane Poiana Mărului şi Lunca Cernii, din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, în vederea testării procedurilor de intervenţie în astfel de situaţii, a informat vineri Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). * Reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi au anunţat că vor demara controale în unităţile de învăţământ din judeţ după ce mai mulţi părinţi din Paşcani s-au plâns pe reţelele de socializare că elevii primesc alimente alterate prin programul „Laptele şi cornul”. „Ne-am autosesizat şi am luat legătura cu şcolile. De săptămâna viitoare se vor face controale inopinate la şcolile unde se livrează produse prin licitaţia făcută de Consiliul Judeţean”, a declarat Eliza Chirica, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi. * Prima ediţie a Festivalului Peştelui de la Brăila, eveniment finanţat din fonduri europene care are drept scop promovarea valorilor şi tradiţiilor locale, s-a deschis joi seara şi se va desfăşura pe parcursul a patru zile, pe Faleza Dunării din municipiu. Toţi cei prezenţi la deschiderea festivalului au fost întâmpinaţi cu borş de peşte pregătit de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Brăila, o etnie cu o tradiţie de peste 300 de ani în prepararea peştelui în oraşul de la Dunăre. * Peste 300 de producători şi comercianţi agricoli din judeţul Galaţi participă începând de vineri şi până duminică la cea de-a 18-a ediţie a Târgului de Toamnă, organizată în Piaţa Centrală din Galaţi. Potrivit organizatorului, Administraţia Pieţelor Agroalimentare Galaţi, Târgul de Toamnă din acest an aduce o premieră: Piaţa Centrală este prima piaţă din Galaţi în care cumpărăturile se pot plăti şi cu cardul. * DNA audiază, vineri, şase angajaţi ai MAI şi şapte instructori auto, în urma unor percheziţii efectuate la sediul DRPCIV Giurgiu, informează, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit sursei citate, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor DNA, au efectuat joi noapte 26 de percheziţii la sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autoturismelor (DRPCIV) Giurgiu, într-un dosar privind obţinerea de permise auto în mod fraudulos. * Un bărbat de 32 de ani, din localitatea Nucşoara, judeţul Argeş, este anchetat de poliţişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), sub coordonarea procurorilor DIICOT Piteşti, pentru că ar fi cultivat plante de canabis într-un solar din curtea casei, suspectul fiind bănuit de trafic de droguri de risc. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Peste 30.000 de studenţi de la Politehnică încep, luni, noul an universitar
    on septembrie 20, 2019 at 9:58 am

    Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) organizează, luni, festivitatea de deschidere a noului an universitar, manifestare care va avea loc în Noua Aulă a Universităţii, aflată în campusul UPB, lângă clădirea Bibliotecii Centrale. „La eveniment vor fi prezenţi, alături de cei aproximativ 30.000 de studenţi ai Universităţii noastre (peste 5.000 doar în anul I), numeroşi reprezentanţi ai ambasadelor, ai Academiei Române, ai mediului de afaceri, cadre didactice, cercetători ştiinţifici, precum şi multe alte personalităţi din mediul public şi privat”, se arată într-un comunicat al UPB transmis, vineri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, prin cei peste 30.000 de studenţi, angrenaţi în ciclul studiilor de licenţă, master sau doctorat, precum şi prin prezenţa constantă a acestora la cele mai mari provocări competiţionale din domeniul ingineriei mondiale, dar şi prin rezultatele remarcabile obţinute în fiecare an, UPB rămâne „un etalon al mediului academic românesc şi un ambasador al României în întreaga lume”. „O dovadă în plus o constituie şi faptul că, în vara acestui an, UPB a cucerit nu mai puţin de 16 medalii de aur la una dintre cele mai prestigioase competiţii ale lumii – 'The 4th International Invention Innovation Competition in Canada, iCAN 2019'”, se mai arată în comunicat. Prin această performanţă, UPB a poziţionat România în top 3 mondial din punct de vedere al medaliilor câştigate, în contextul în care la această competiţie au participat cercetători şi inventatori din peste 50 de ţări. „Un nou an universitar, o nouă provocare spre ceea ce putem numi performanţă la cel mai înalt nivel, iar pentru Universitatea Politehnica din Bucureşti, ierarhizarea din ultimii ani în topurile de prestigiu ale lumii reprezintă cu siguranţă cea mai importantă carte de vizită şi în acelaşi timp o obligaţie permanentă de a accede cât mai sus în domeniul cercetării ştiinţifice aprofundate, al creaţiei şi al inovării şi am convingerea că, prin valoarea comunităţii noastre academice, vom putea menţine învăţământul superior românesc pe harta mondială a performanţei”, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul UPB. În prezent, prin cele 15 facultăţi ale sale, UPB şcolarizează aproximativ 30.000 de studenţi, dintre care peste 5.000 păşesc acum pentru prima oară pe treptele Politehnicii. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • ŞTIRILE AMIEZII BUCUREŞTI – 20 SEPTEMBRIE
    on septembrie 20, 2019 at 9:57 am

    * Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la depunerea candidaturii pentru alegerile prezidenţiale că a strâns peste 2.200.000 de semnături şi că îşi doreşte o Românie normală pentru toţi cetăţenii. „E nevoie de modernizarea României”, a mai spus şeful statului. * Şi liderul USR, Dan Barna, şi-a depus candidatura la prezidenţiale, ocazie cu care a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis a fost „un pompier pentru momentele când casa a luat foc şi se prăbuşea” şi a spus că „România are nevoie de un preşedinte full-time”. Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a afirmat la rândul său că Alianţa USR-PLUS este gata să preia guvernarea imediat ce va avea o majoritate în Parlament. * Una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Săpoca internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon a murit, numărul deceselor ridicându-se astfel la şapte, informează Ministerul Sănătăţii. Pacientul avea 74 de ani şi suferise o intervenţie chirurgicală complexă, iar pe toată perioada tratamentului a fost în stare gravă. * DNA audiază şase angajaţi ai MAI şi şapte instructori auto, în urma unor percheziţii efectuate la sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autoturismelor Giurgiu, informează, pentru AGERPRES, surse judiciare. Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor DNA, au efectuat joi noapte 26 de percheziţii la sediul Direcţiei într-un dosar privind obţinerea de permise auto în mod fraudulos. * „Arest”, de Andrei Cohn, „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, şi „Monştri”, de Marius Olteanu, se numără printre filmele care vor fi proiectate, vineri noaptea, la Bucureşti şi la Cluj-Napoca, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc, informează organizatorii. AGERPRES/(autor: Florin Marin, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Neamţ: Coliziune între un TIR, un microbuz şi 2 autoturisme pe DN 15B, la Vânători-Neamţ; traficul rutier în zonă este blocat
    on septembrie 20, 2019 at 9:54 am

    Un accident rutier în care au fost implicate un TIR, un microbuz şi două autoturisme s-a produs, vineri în jurul prânzului, pe drumul naţional DN 15B, în localitatea Vânători-Neamţ, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu. Potrivit acesteia, în urma coliziunii ar fi rezultat o victimă, dar nu se cunoaşte deocamdată starea acesteia. Georgiana Moşu a adăugat că traficul rutier în zona accidentului este blocat în totalitate. În zonă s-au deplasat două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Poliţiştii rutieri se află la faţa locului pentru a stabili cauzele şi împrejurările accidentului. AGERPRES / (A – autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Expunerea la neurotoxine ar fi putut declanşa boala misterioasă care a afectat personalul Ambasadei canadiene de la Havana (studiu)
    on septembrie 20, 2019 at 9:51 am

    Boala misterioasă care a afectat personalul Ambasadei canadiene din Havana, determinând autorităţile de la Ottawa să-şi reducă la jumătate prezenţa diplomatică în Cuba, ar fi putut fi provocată de o „expunere la o doză redusă de neurotoxine”, relevă un studiu clinic citat vineri de dpa. Începând din 2016, circa 40 de diplomaţi canadieni şi ai Statelor Unite din Cuba şi familiile lor au manifestat simptome bizare, cu complicaţii la nivelul auzului şi văzului, făcând să se vorbească de un aşa-zis „sindrom Havana”. Washingtonul a susţinut că misterioasa boală este rezultatul unor atacuri high-tech, acuzaţie respinsă de Cuba. Studiul solicitat de Global Affairs Canada şi ale cărui rezultate au fost publicate joi în cadrul programului Enquete al radio-televiziunii canadiene a conchis că simptomele ar fi putut fi provocate de agenţi neurotoxici folosiţi la fumigarea cu pesticide. „Evoluţia clinică, tipul de leziuni, regiunile creierului implicate, împreună cu antecedentele de expunere comună, toate conduc la ipoteza unei expuneri repetate la o doză redusă de neurotoxine”, a stabilit studiul. „Există o serie de toxine foarte specifice care afectează astfel sistemul nervos, şi este vorba de insecticide, pesticide, organofosfaţi”, a menţionat pentru postul canadian CBC Alon Friedman, autorul principal al studiului. La studiul realizat de o echipă multidisciplinară de la Centrul de neuroştiinţe şi Autoritatea pentru sănătate din Nova Scotia au participat 28 de indivizi, inclusiv un grup de control format din persoane care nu au călătorit niciodată la Havana. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)   Sursa foto: Facebook.com […]

  • Fotbal: Daniel Pancu – Mircea Lucescu e un monument, îl aştept oricând alături de noi
    on septembrie 20, 2019 at 9:46 am

    Antrenorul formaţiei Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că tehnicianul Mircea Lucescu este o legendă a fotbalului şi că îl aşteaptă oricând să-i dea un sfat, aşa cum a făcut-o şi până acum. „Am vorbit şi acum înainte de conferinţă cu nea Mircea Lucescu şi i-am transmis că oricând este binevenit. Ştiţi foarte bine ce înseamnă pentru fotbalul mondial. Oricând e binevenit alături de noi. Orice sfat de la el nu poate fi decât de ajutor. Pentru mine a însemnat enorm de când venea la meciurile de Liga a 3-a, dar şi pentru jucători şi pentru suporteri. E un monument şi va rămâne un monument. Trebuia să am săptămâna aceasta o întâlnire cu domnul primar, dar o amân pentru săptămâna viitoare, dacă voi avea timp. Dar oricum nu este niciun fel de problemă, domnul primar îşi doreşte doar binele clubului. Asta e sigur. Nu e problema mea ce acţionar ar putea veni, pe mine mă interesează să bat pe Gloria Buzău”, a declarat Pancu. Referitor la partida cu Gloria Buzău din cadrul etapei a 8-a a Ligii a II-a, Pancu a spus că adversara este una dintre cel mai bine pregătite echipe din eşalonul secund: „Ne aşteaptă un meci complicat. Din ce am văzut eu, este cea mai bună sau printre cele mai bine antrenate. E prima echipă de până acum pe care o analizez şi are o presiune în treimea adversarului. Fac un presing agresiv şi avansat. Pe lângă antrenor au şi jucători buni şi foarte buni în componenţă şi pe lângă toate acestea au şi un mare avantaj, acela că joacă fără presiune, pentru că în momentul de faţă nu au drept de promovare. Obiectivul lor este evitarea retrogradării. Ne aşteaptă cam cel mai dificil joc de până acum, dar ne prind într-un moment bun, spre foarte bun. Venim după un joc reuşit la Piteşti. În acest moment nu mai avem nicio scuză, nici măcar starea gazonului. S-a terminat cu scuzele, începând cu mine şi terminând cu ei, indiferent unde jucăm, Rapid îşi impune stilul”. Daniel Pancu spune că după 7 etape în campionat şi două partide în Cupa României a reuşit să-şi facă o ideea despre valoarea individuală a jucătorilor săi. „Au trecut 9 jocuri şi mi-am făcut o idee despre valoarea lor individuală. Cred că sunt din ce în ce mai convins că lucrurile pe care le-am spus la începutul campionatului sunt adevărate. Victoria de la Piteşti a contat foarte mult, dar a venit şi în urma unui joc consistent”, a mai spus Pancu. Jucătorul Amir Jorza a afirmat că starea gazonului de pe stadionul Regie încurcă de multe ori jocul Rapidului: ''Va fi un meci greu, dar după o evoluţie la fel de bună ca în meciul cu Argeş cred că îl putem face uşor şi să ne impunem stilul de joc. Terenul ne încurcă destul de mult, pentru că trebuie de multe ori să jucăm cât mai repede pentru a desface adversarul şi terenul ne pune probleme''''. În această săptămână conducerea clubului Rapid a încercat să mute următoarele meciuri de pe teren propriu pe un alt stadion, până la refacerea gazonului din Regie, o opţiune fiind arena din Şoseaua Ştefan cel Mare, însă fanii dinamovişti s-au împotrivit. Astfel, Rapid va disputa în continuare partidele pe stadionul din Regie, iar meciul cu Politehnica Iaşi, din Cupa României, se va juca la Buzău, în nocturnă. Partida Rapid – Gloria Buzău, din cadrul etapei a 8-a a Ligii a II-a se va disputa duminică, de la ora 12:30, pe stadionul Regie. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei) […]

  • E.ON: Alimentarea cu energie a electrocasnicelor în stand-by poate creşte costul electricităţii cu 180 de lei anual
    on septembrie 20, 2019 at 9:44 am

    Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci când acestea sunt în stand-by poate creşte cu până la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania germană E.ON într-un comunicat transmis AGERPRES. Într-un set de recomandări pentru reducerea pierderilor de energie, E.ON avertizează că un congelator poate consuma cu până la 30% mai multă energie dacă în el se adună gheaţă, iar o singură utilizare a unui uscător electric de rufe poate consuma de două ori mai multă energie decât un ciclu al maşinii de spălat. Mai mult decât atât, compania consideră că orice aparat electronic lăsat în stand-by consumă cel puţin 40% din energia consumată în timpul funcţionării. „Când plecăm de acasă este recomandat să scoatem din priză, atât cât este posibil, electrocasnicele şi electronicele (TV, consolă de joc, PC, încărcătoare, dar nu şi frigiderul sau congelatorul), deoarece consumă energie, dar în acelaşi timp produc şi căldură. Pare greu de crezut, dar potrivit unor calcule putem vedea o diferenţă la factură de până la 180 de lei anual, dacă nu lăsăm aparatele în stand by. Orice aparat electronic lăsat în stand-by (vedeţi acel led aprins) consumă între 40% şi 70% din energia pe care ar consuma-o dacă ar funcţiona. De aceea, e bine să scoatem din priză consumatorii de energie electrică în caz de neutilizare. Ca să ne fie mai uşor să facem asta, sunt foarte utile prizele programabile sau prelungitoarele cu întrerupător”, se menţionează în recomandările transmise de E.ON. În continuare, compania de energie recomandă ca, în perioadele călduroase, aparatele de gătit să fie utilizate pe timpul serii, „iar asupra nopţii să lăsăm bucătăria ventilată, pentru ca temperatura să revină la o valoare normală”. De asemenea, se recomandă mutarea electrocasnicelor de răcit (combină frigorifică, frigider, congelator) în zone mai răcoroase din imobile, pentru reducerea energiei consumate. „Un congelator poate utiliza cu până la 30% mai multă energie, dacă în el se adună gheaţă sau se află lângă o sursă de căldură”, avertizează E.ON. Pe de altă parte, compania de energie consideră utilă recomandarea de setare a temperaturii interioare a locuinţei la maxim 23-24 de grade Celsius pe perioadele caniculare. „Toate aparatele electrocasnice emană căldură odată ce sunt pornite şi pentru a ne bucura de confortul casei pe perioada de vară, setarea aparatelor de aer condiţionat trebuie să o facem la o temperatură ce ne permite un consum optim de energie. În zilele când temperatura de afară este foarte ridicată, peste 30 grade Celsius, temperatura optimă ambientală este de 23 – 24 grade Celsius, nu mai puţin, chiar dacă aparatele de aer condiţionat pot fi setate şi până la 15 grade Celsius”, se precizează în documentul E.ON. O altă recomandare a firmei este înlocuirea aparatelor de aer condiţionat vechi cu unele cu tehnologie inverter, care folosesc o cantitate mai mică de electricitate. Acest tip de tehnologie va reduce consumul cu 30-40% faţă de un sistem clasic, notează sursa. E.ON aminteşte că un consumator important de energie este utilajul pentru prepararea apei calde menajere. „Numai într-o perioadă de aproximativ câteva săptămâni un boiler electric poate echivala consumul unui frigider pe un an de zile. Tocmai de aceea, este util să avem în vedere montarea unui panou solar pentru prepararea apei calde menajere, ce ne va permite economii importante de energie cel puţin pentru perioada de vară. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci este recomandat sa alegem un boiler electric din clasa energetică A, costul investiţiei fiind amortizat prin facturile lunare mai scăzute”, se menţionează în recomadările E.ON. La fel, „maşina de spălat îşi reduce consumul de electricitate cu o treime dacă se foloseşte un program de spălare cu mai puţine grade Celsius. Mai exact, dacă spălaţi hainele la 30 grade Celsius puteţi economisi până la 60 de lei pe an”, atrage atenţia E.ON. Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro, potrivit informaţiilor publicate de companie. AGERPRES/(AS – autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei) […]

  • Tulcea: Tariful de acces în Deltă ar putea creşte anul viitor
    on septembrie 20, 2019 at 9:43 am

    Conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) doreşte să majoreze tarifele de acces în Rezervaţie şi să reintroducă tariful pentru pescuit sportiv, după ce, în ultimii ani, pescarii sportivi nu au plătit niciun leu pentru permisul de pescuit. „Avem discuţii cu operatorii din turism pentru a identifica soluţiile ca taxa de rezervaţie să fie plătită la cazare. Evident, şi cuantumul acestei taxe trebuie să crească. Cinci lei pe zi este foarte puţin. La un muzeu se plăteşte 8 lei sau 10 lei intrarea, or aici se intră într-un muzeu natural. Aceste fonduri merg clar spre zona de administrare a patrimoniului natural, bani pe care ARBDD îi poate utiliza şi utilizează pentru repopulări, decolmatare şi toaletare zone de pe canale”, a declarat, pentru AGERPRES, guvernatorul Rezervaţiei, Cătălin Ţibuleac. El a mai spus că ia în calcul ca anul viitor să fie reintrodus tariful pentru pescuit sportiv în Deltă. „Luăm în calcul ca la anul să reintroducem costul pentru permisul de pescuit. La ora actuală, permisul e zero lei şi se accesează o resursă vie într-o rezervaţie a biosferei fără a se contribui la menţinerea resursei naturale”, a menţionat Ţibuleac. Conducerea ARBDD doreşte să definească zonele de campare din Deltă, dar şi pe cele de pescuit sportiv. „Zonele de pescuit sportiv vor avea un număr limitat de permise. Nu putem continua să avem o presiune mare pe deltă, în condiţiile în care echilibrul dintre biodiversitate şi activităţile antropice este destul de fragil”, a afirmat guvernatorul Rezervaţiei. Ţibuleac nu a menţionat care ar putea fi cuantumul viitoarelor taxe, dar a precizat că tariful de acces în Deltă ar putea fi diferenţiat. „Avem două categorii de turişti, cei care vin şi înnoptează şi cei care vin doar pentru vizitare. Pentru prima categorie, este normal ca taxa să fie mai mică. Pentru cei care vin doar pentru vizitare, taxa să fie mai mare. Nu încercăm să restricţionăm accesul în Deltă, dar trebuie făcut ceva pentru a nu creşte numărul de turişti atât de mult încât procesul de distrugere a Deltei să nu devină ireversibil”, a precizat Cătălin Ţibuleac. În opinia lui, fenomenul turistic în sezonul estival care s-a încheiat a fost la acelaşi nivel ca cel de anul trecut, atunci când s-a înregistrat o creştere semnificativă faţă de anul precedent. „Urmează să încheiem un protocol de colaborare cu Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă din Tulcea, pentru ca deţinuţii să igienizeze malurile Dunării. Vrem un protocol similar şi cu penitenciarul din Constanţa, pentru igienizarea plajelor din Vadu şi Corbu. Acţiunile ar putea începe luna viitoare”, a mai spus guvernatorul Deltei. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Franţa: Şapte suspecţi vor compărea în faţa instanţei în afacerea ”falsului Le Drian”
    on septembrie 20, 2019 at 9:38 am

    Şapte suspecţi implicaţi într-un caz de escrocherie, în care ministrul francez Jean-Yves Le Drian a fost vizat de un furt de identitate, vor fi judecaţi în Franţa, transmite vineri AFP. Afacerea numită ''falsul Le Drian'' a început în vara lui 2015, atunci când Ministerul Apărării francez, condus de actualul ministru de externe Jean-Yves Le Drian, semnalase Parchetului că mai mulţi escroci au uzurpat identităţile ministrului şi ale colaboratorilor lui pe lângă mai multe ambasade şi manageri de companii. Cei şapte suspecţi implicaţi în această infracţiune vor trebui să răspundă în faţa tribunalului corecţional din Paris la acuzaţiile de ''asociere în vederea comiterii de infracţiuni, escrocherie în grup organizat şi luarea numelui unei terţe persoane'', indică o ordonanţă semnată de judecătorii Clément Herbo şi Aude Buresi şi datată 30 august. În centrul grupării se află doi bărbaţi cunoscuţi de justiţia franceză – Gilbert Chikli (54 de ani) şi Anthony Lasarevitsch (35 de ani). Primul este considerat inventatorul metodei ''falselor ordine de virament'' (Fovi) sau al ''falşilor preşedinţi'', un procedeu devenit clasic prin care infractorii se dau şefi de companii în vederea transferării de mari sume de către colaboratori. Chikli a fost condamnat în 2015, în absenţă, la şapte ani de închisoare şi o amendă de 1 milion de euro pentru escrocarea mai multor mari companii. El a fost arestat în 2017 în Ucraina în compania lui Lasarevitsch. În telefoanele celor doi suspecţi, care neagă orice implicare în această afacere, anchetatorii francezi au descoperit imagini cu reşedinţa viitoarei lor ţinte, uzurparea de identitate a prinţului Albert al II-lea de Monaco şi fotografia unei prime încercări – destul de nereuşite – de a realiza o mască de silicon reprezentând faţa acestuia. Conform anchetatorilor francezi, au fost vizaţi peste 150 de personalităţi, printre care şefi de stat africani, asociaţii umanitare şi lideri religioşi. În 2016 în capcana escrocilor a căzut primul lider spiritual al musulmanilor ismaeliţi, prinţul Karim al-Hussaini, numit şi Karim Aga Khan IV, ce deţinea o avere colosală. Convins că a avut o convorbire telefonică cu ministrul francez, filantropul în vârstă de 79 de ani a dispus, în martie 2016, virarea a 20 de milioane de euro din conturile fundaţiei sale AKDN, în conturi din Polonia, China şi Franţa. Trei din cele cinci transferuri bancare au fost blocate, însă 8 milioane de euro s-au ''evaporat'', încheie AFP. AGERPRES/(AS – autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) […]

  • Fotbal: Keşeru, cel mai bun jucător din prima etapă a grupelor Europa League (UEFA)
    on septembrie 20, 2019 at 9:37 am

    Atacantul român Claudiu Keşeru, autorul unui hat-trick pentru Ludogoreţ Razgrad, în meciul câştigat cu 5-1 în faţa formaţiei ŢSKA Moscova, joi seara, a fost desemnat de UEFA cel mai bun jucător al primei etape a grupelor competiţiei Europa League. Keşeru este primul în clasamentul pe puncte alcătuit de UEFA după meciurile din campionatul intern şi cupele europene (FedEx Performance Zone), cu 3.253 puncte, urmat de luxemburghezul Danel Sinani (Dudelange), 3.096 puncte, şi de canadianul Jonathan David (Gent), cu 3.066 puncte, etc. Claudiu Keşeru figurează şi în echipa săptămânii în Europa League, alcătuită strict pe baza evoluţiilor din a doua competiţie valorică intercluburi. În echipa primei etape figurează trei jucători de la Arsenal (3-0 cu Eintracht Frankfurt, în deplasare), doi de la Ludogoreţ, câte unul de la Manchester United, Glasgow Rangers, Partizan Belgrad, AS Roma, FC Basel şi Slovan Bratislava: Emiliano Martinez (Arsenal) – Anton Nedialkov (Ludogoreţ), Calum Chambers (Arsenal), Axel Tuanzebe (Man. United), Borna Barisic (Rangers) – Bukayo Saka (Arsenal), Bebras Natcho (Partizan), Nicolo Zaniolo (AS Roma), Kevin Bua (FC Basel) – Claudiu Keşeru (Ludogoreţ), Andraz Sporar (Slovan). Internaţionalul român a punctat în min. 52, 68 şi 73 (penalty) pentru Ludogoreţ, fiind schimbat în min. 86. ŢSKA deschisese scorul în min. 11, prin Igor Diveev, dar apoi a încasat cinci goluri, celelalte două fiind semnate de Wanderson (47) şi Jody Lukoki (50). AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei) […]

  • Săptămâna europeană: 16-20 septembrie 2019
    on septembrie 20, 2019 at 9:34 am

    Audierea Ungariei în baza art. 7 al Uniunii Europene (UE), negocierile privind alegerea procurorului-şef european, noi evoluţii privind Brexitul, stabilirea de către Parlamentul European (PE) a calendarului audierii comisarilor desemnaţi, alocări suplimentare de fonduri europene pentru Erasmus+ şi pentru inundaţiile din România din anul 2018, vot în PE pentru Christine Lagarde la preşedinţia BCE, datele privind rata anuală a inflaţiei în UE sunt o parte dintre subiectele care s-au aflat pe agenda instituţiilor europene, în săptămâna 16-20 septembrie 2019. Consiliul Uniuni Europene * La 16 septembrie 2019, Ungaria a contestat procedura pe articolul 7, lansată de Parlamentul European împotriva sa, la prima audiere în faţa miniştrilor UE, reuniţi la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Generale al UE. La rândul lor, miniştrii europeni au declarat, conform AFP, că „rămân sesizaţi” în legătură cu dosarul şi intenţionează audieri ulterioare la adresa Ungariei. Procedura articolului 7 pentru risc de „încălcare gravă” a valorilor UE la adresa Ungariei a fost declanşată de Comisia Europeană, în septembrie 2018. Mecanismul pus în mişcare prin articolul 7 din Tratatul privind UE (versiunea consolidată) presupune constatarea unei încălcări grave de către un stat membru a valorilor pe care se întemeiază Uniunea şi posibilitatea de a se decide inclusiv suspendarea dreptului de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru, scrie consilium.europa.eu. * La 19 septembrie, procurorul român Laura Codruţa Kovesi, candidată pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European (EPPO), a fost susţinută pentru această funcţie de o ''majoritate suficientă'' în cadrul reuniunii Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi ai statelor membre ale UE (COREPER, organism de lucru al Consiliului UE), a declarat pentru AGERPRES un reprezentant al preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE. Laura Codruţa Kovesi a fost aleasă, la 1 februarie 2019, pe lista scurtă de trei candidaţi, de către Comitetul de selecţie, prevăzut de Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017. În cadrul procedurii de numire a procurorului-şef, în care Consiliul şi PE au un vot egal, Consiliul UE şi-a manifestat susţinerea faţă de candidatul francez Jean-Francois Bohnert (20 februarie), în timp ce PE pentru Laura Codruţa Kovesi (26 şi 27 februarie). Dată fiind lipsa de consens, au urmat mai multe runde de negocieri fără rezultat între cele două instituţii (20 martie, 27 martie, 4 aprilie). Negocierile au fost suspendate în contextul scrutinului european din 23-26 mai, pentru a fi reluate de noul Parlament, la 12 septembrie. După lucrările COREPER, din 19 septembrie, va fi o nouă rundă de negocieri între Consiliu şi PE, urmată de un vot final formal, atât în PE cât şi în Consiliul JAI, potrivit sursei citate anterior. * Consiliul Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie al UE se reuneşte, la 20 septembrie, la Bruxelles, pentru a discuta despre modalităţile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din domeniul transporturilor, în conformitate cu angajamentele asumate de UE în baza Acordului de la Paris (2015), menţionează site-ul consilium.europa.eu. Consiliul European * În cadrul unei întâlniri cu premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, din 17 septembrie 2019, preşedintele în exerciţiu al Consiliului European, Donald Tusk, a cerut liderilor europeni să stabilească o dată pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Macedoniei de Nord, scrie https://www.consilium.europa.eu. Macedonia de Nord este candidat oficial la aderarea la UE din 2005. Parlamentul European (PE) * În cadrul sesiunii plenare din 16-19 septembrie, PE a votat, cu 394 de voturi pentru, 206 împotrivă şi 49 de abţineri recomandarea de numire a lui Christine Lagarde în funcţia de preşedinte al Băncii Centrale Europene. Christine Lagarde a fost nominalizată pentru această funcţie, la 2 iulie 2019. După votul din PE, urmează decizia finală a Consiliului European din 17-18 octombrie 2019, care votează cu majoritate calificată. Mandatul lui Christine Lagarde de opt ani va începe la 1 noiembrie 2019, scrie https://www.europarl.europa.eu. * Eurodeputata S&D Irene Tinagli (Italia) a fost aleasă, la 17 septembrie, în funcţia de preşedinte al Comisiei Afaceri economice şi monetare (ECON) din PE, aceasta înlocuindu-l pe Roberto Gualtieri, care a părăsit PE pentru o funcţie în guvernul italian. * Tot în cadrul sesiunii plenare, din 16-19 septembrie, europarlamentarii au adoptat, la 18 septembrie, o rezoluţie care reiterează sprijinul lor pentru poziţia UE privind Brexitul şi arată că PE va respinge orice acord de retragere fără un mecanism de protecţie (backstop). Parlamentul susţine că acordul garantează drepturile şi opţiunile de viaţă ale cetăţenilor europeni şi britanici şi conţine un mecanism de protecţie (backstop) necesar pentru a garanta situaţia existentă în Irlanda prin menţinerea Acordul din Vinerea Mare (Acordul de la Belfast) şi asigurarea cooperării nord-sud. De asemenea, acordul de retragere convenit între UE şi Regatul Unit, în noiembrie 2018, prevede că Regatul Unit ar urma să părăsească UE la sfârşitul lunii octombrie 2019, orice prelungire trebuind reînaintată către UE. Acordul a fost respins însă de Camera Comunelor din Regatul Unit în trei rânduri, potrivit sursei citate. * La 18 septembrie, PE a aprobat, în cadrul sesiunii plenare, o propunere a CE, de alocare a sumei de 293.551.794 de euro din Fondul de Solidaritate al UE în urma fenomenelor meteorologice extreme din Austria, Italia şi România din 2018. României îi revin 8,2 milioane de euro pentru regiunea de nord-est a României, ca urmare a inundaţiilor din vara anului 2018. În aceeaşi zi, europarlamentarii au aprobat majorarea cu 100 de milioane de euro a programelor de cercetare ale UE (80 de milioane de euro pentru Orizont 2020 şi 20 de milioane de euro pentru Erasmus +). * Conferinţa Preşedinţilor din PE, organism format din preşedintele PE şi liderii grupurilor politice, a stabilit, la 19 septembrie, audierea comisarilor desemnaţi în intervalul 30 septembrie – 8 octombrie. La 15 octombrie, Conferinţa preşedinţilor de comisie din PE trimite toate rapoartele privind audierile Conferinţei Preşedinţilor. Întreaga Comisie urmează să primească un vot final în PE (majoritate simplă), pe 23 octombrie, iar mandatul va fi exercitat începând cu 1 noiembrie, notează https://www.europarl.europa.eu. Comisia Europeană (CE) * La 17 septembrie, Comisia Europeană a anunţat alocarea sumei de 34.275 milioane de euro sub formă de finanţare umanitară, pentru a ajuta persoanele vulnerabile din regiunea Marilor Lacuri din Africa şi, în principal, să răspundă nevoilor umanitare urgente din Republica Democrată Congo. Ajutorul anunţat de Comisie se înscrie în schemele de sprijin oferite de UE persoanelor şi comunităţilor afectate de conflict şi care se află adesea în zone îndepărtate, greu accesibile şi lipsite de infrastructură. Eurostat * Potrivit datelor Eurostat (biroul de statistică al UE), din 17 septembrie, rata anuală a inflaţiei din zona euro a fost 1% în august 2019, stabilă comparativ cu luna iulie. În august 2018, rata în zona euro era de 2,1%. De asemenea, inflaţia anuală la nivelul Uniunii Europene a fost de 1,4% în august 2019, stabilă comparativ cu iulie şi mai mica decât în anul 2018, când s-a înregistrat un procent de 2,2%, potrivit https://ec.europa.eu. AGERPRES/ (Documentare – Ionela Gavril, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Dosar Belina/Tribunalul Bucureşti respinge solicitarea lui Sevil Shhaideh de audiere a lui Toni Greblă şi Eugen Nicolicea
    on septembrie 20, 2019 at 9:33 am

    Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea depusă de Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, prin care solicita audierea mai multor martori în dosarul Belina, printre care Toni Greblă, Eugen Nicolicea, Lucia Varga, Liviu Voinea şi Maya Teodoroiu. Sevil Shhaideh, judecată în acest dosar pentru abuz în serviciu, a solicitat în instanţă audierea mai multor martori: Toni Greblă, secretarul general al Guvernului; Lucia Varga, fost ministru al Apelor şi Pădurilor; Liviu Voinea, viceguvernator BNR; deputatul Eugen Nicolicea; Maya Teodoroiu, fost judecător CCR; Ingrid Luciana Mocanu, fost director în Ministerul Justiţiei. Judecătorul care se ocupă de acest dosar a respins ca neutilă cererea depusă de Sevil Shhaideh. Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul „Belina”, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la acelaşi birou. Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale. Potrivit anchetatorilor, insula Belina şi braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • FRAGMENT DE ISTORIE: 500 de ani de la expediţia navigatorului portughez Fernando Magellan în jurul lumii
    on septembrie 20, 2019 at 9:30 am

    Fernando Magellan (Fernao de Magalhaes), navigatorul care a realizat prima călătorie în jurul lumii, s-a născut în oraşul Oporto, din Portugalia, în 1480, într-o familie de mici nobili sărăciţi. A luptat ca simplu soldat şi a fost rănit de trei ori. Pasionat de studiul navigaţiei şi al astronomiei, după zece ani de expediţii în care de patru ori a ocolit Capul Bunei Speranţe, a străbătut în lung şi-n lat oceanele Atlantic şi Indian, ajungând în Africa, India şi Malayezia, a acumulat cunoştinţe geografice impresionante, pe care le considera secrete. La 35 de ani, rămas infirm, cu piciorul stâng pe jumătate paralizat din ultima bătălie la care a participat, el este refuzat de regele Portugaliei când îi cere acestuia un post în serviciul său, lăsându-l să înţeleagă că nu este împotriva faptului de a-şi căuta un serviciu într-o altă ţară. În 1517, a ajuns în Valladolid, unde îşi avea reşedinţa regele Spaniei Carol I (1516-1556). Aici a fost primit de cardinalul Jimenez, în faţa căruia şi-a expus planul de a relua proiectul lui Columb, adică de a găsi un nou drum spre Indii, trecând pe lângă coasta de sud a Americii, în loc să folosească ruta ce trecea pe după Capul Bunei Speranţe. Ideea lui Magellan i-a încântat pe rege şi pe cardinal şi a obţinut susţinerea Consiliului Regal. S-a semnat o înţelegere între Magellan şi Coroana spaniolă, conform căreia Magellan devenea amiralul flotei spaniole de explorare şi guvernator al eventualelor pământuri descoperite în urma expediţiilor. Magellan a semnat un contract cu regele Spaniei la 22 martie 1518, „Capitulaţia” potrivit căreia suveranul se obliga să echipeze cinci corăbii în scopul de „a face descoperiri”, potrivit volumului „Cu Magellan în jurul lumii”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1960. Flota a cărei comandă o deţinea era alcătuită din cinci nave şi dispunea de 18 tunuri. Nava amiral a lui Magellan se numea „Trinidad”. Celelalte nave erau conduse de căpitanii: Juan de Cartagena – „San Antonio”; Luis de Mendoza – „Victoria”, Gaspar de Quesada – „Concepcion”, Joao Serrao – „Santiago”. Cel din urmă căpitan menţionat a publicat mai târziu povestea întregii expediţii, la care au participat şi un navigator renumit, Elcano, şi mai mulţi preoţi. Flota a pornit din portul San Lucar, la 20 septembrie 1519, cu un echipaj total de 256 de oameni, şi la 26 septembrie ajunge la Teneriffa. După o călătorie dificilă ce a durat aproximativ două luni, la 13 decembrie a ajuns în ceea ce este astăzi numit Golful Rio de Janeiro, unde şi-a refăcut proviziile. Magellan a navigat apoi de-a lungul coastei, fiind atent la fiecare golf. A ajuns pe râul Rio de la Plata, la 10 ianuarie 1520, însă după ce a navigat câteva zile spre amonte a ajuns la concluzia că nu este drumul în căutarea căruia era, şi şi-a continuat drumul spre sud, ajungând în portul San Julian, la 31 martie 1520, pentru popasul de iarnă, potrivit informaţiilor din volumul ''Magellan'', de Stefan Zweig, Editura Tineretului, 1959. În perioada cât au staţionat la San Julian căpitanii săi s-au revoltat, iar o conspiraţie a fost organizată împotriva lui. Echipajele, susţinute de căpitanii lor, se plângeau de climatul dur şi de lipsurile pe care au trebuit să le suporte în locurile în care se aflau de câteva luni, şi insistau ca Magellan să se întoarcă în Spania. Magellan nu a făcut nimic câteva zile, apoi, ştiind ca majoritatea marinarilor îi erau devotaţi, a trimis un om de încredere la bordul navei „Victoria”, care l-a înjunghiat pe Mendoza în mijlocul echipajului său. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Quesada. Însă Magellan nu s-a aventurat să-l omoare şi pe Cartagena, având în vedere rangul său, şi l-a lăsat pe acesta, împreună cu un preot care luase parte la revoltă, pe uscat. Acestor întâmplări nefericite le-a urmat pierderea navei „Santiago”, însă echipajul ei a scăpat şi a fost distribuit pe celelalte patru nave. Flota a plecat din Golful San Julian pe la mijlocul lunii octombrie şi, urmând îndeaproape coasta, a ajuns la capul din nord-estul strâmtorii, care avea să poarte numele lui Magellan, la 21 octombrie 1520. Magellan a numit acest cap „Capul Fecioarelor”. La 27 noiembrie a ajuns la Capul Victoriei, numit aşa după una dintre navele lui, intrând apoi în Oceanul Pacific. Nava „San Antonio” l-a părăsit la mijlocul strâmtorii şi a plecat în căutarea lui Juan de Cartagena. După ce a fost rostit un „Te Deum” şi corăbiile au fost reparate şi proviziile refăcute, Magellan a navigat spre nord-vest, hotărât să ajungă în Indii. A navigat trei luni şi douăzeci de zile fără să descopere pământ, iar proviziile sale era aproape epuizate, când, la 6 martie 1521, a zărit insulele Ladrone. Zece zile mai târziu a descoperit insulele Samar din arhipelagul Filipinelor. A oprit pentru un popas la insula Massawala, la 28 martie şi apoi la insula Cebu, pe 7 aprilie. Zelul său de a-i converti pe băştinaşi la creştinism a dus la asasinarea sa. Magellan a murit pe insula Mactan din arhipelagul Filipinelor, la 27 aprilie 1521. Ocolul lumii a fost încheiat de Sebastian Elcano, prieten de încredere al lui Magellan, care a devenit căpitan al navei „Victoria”, pe care a dus-o până în Spania, cu un echipaj de numai 18 oameni, aruncând ancora la Sevilla la 8 septembrie 1522. Această realizare excepţională a lui Magellan a dovedit lumii contemporane lui sfericitatea Pământului şi posibilitatea navigării în jurul acestuia. AGERPRES/(Documentare – Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Iaşi: Controale în unităţile de învăţământ din judeţ după ce elevii au primit alimente mucegăite
    on septembrie 20, 2019 at 9:28 am

    Reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi au anunţat că vor demara controale în unităţile de învăţământ din judeţ după ce mai mulţi părinţi din Paşcani s-au plâns pe reţelele de socializare că elevii primesc alimente alterate prin programul „Laptele şi cornul”. „Ne-am autosesizat şi am luat legătura cu şcolile. De săptămâna viitoare se vor face controale inopinate la şcolile unde se livrează produse prin licitaţia făcută de Consiliul Judeţean”, a declarat Eliza Chirica, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi. Reacţia survine după ce mass-media locală din Paşcani a semnalat că pe reţelele de socializare părinţii au postat fotografii cu produse care prezentau urme de mucegai. Astfel de situaţii ar fi fost la Şcoala „Iordache Cantacuzino”, la Liceul Teoretic „Miron Costin” şi la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga”. Tot pe reţelele de socializare au apărut imagini cu mere crude care au fost livrate elevilor de la Liceul „Miron Costin”. AGERPRES/(A, AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Iohannis, la BEC: Am strâns peste 2.200.000 de semnături; vreau o Românie normală
    on septembrie 20, 2019 at 9:19 am

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la depunerea candidaturii pentru alegerile prezidenţiale, că a strâns peste 2.200.000 de semnături şi că îşi doreşte „o Românie normală pentru toţi cetăţenii”. „Mi-am depus candidatura pentru încă un mandat de preşedinte al României şi (…) am depus împreună cu PNL peste 2.200.000 de semnături ale românilor care susţin această candidatură. Este un număr imens şi acest lucru mă bucură foarte, foarte mult. (…) Sunt foarte bucuros că s-a reuşit această acţiune de strângere de semnături, evident prin şi cu sprijinul PNL şi al celor care au dorit să fie alături de noi”, a afirmat preşedintele Iohannis la sediul Biroului Electoral Central.   Iohannis a arătat că „este o perioadă complicată pentru România şi este nevoie de o muncă imensă pentru a repara tot ce a stricat PSD în aceşti aproape trei ani”. „Este nevoie de modernizarea României, este nevoie de spitale moderne, de autostrăzi, este nevoie de şcoli curate, de o administraţie care are în centrul ei cetăţeanul, şi nu aparatul funcţionăresc. Iar toate aceste lucruri trebuie realizate, trebuie reclădite şi trebuie să înţelegem cu toţii că acest lucru poate să fie denumit simplu: România normală. Ceea ce-mi doresc eu pentru ţara mea este o Românie normală, asta însemnând instituţii funcţionale, respectarea cu sfinţenie a drepturilor cetăţeneşti. România normală este o ţară din care tinerii nu mai vor să plece, România normală este ţara în care mulţi dintre cei care au plecat vor să se întoarcă cu drag şi cu speranţă”, a mai declarat şeful statului. El a susţinut că, prin mijloacele constituţionale şi instrumentele pe care le-a avut la dispoziţie, a reuşit să prevină „foarte multe din stricăciunile planificate de PSD”. „Chiar recent am avut o reuşită notabilă, foarte frumoasă, împreună cu românii, când am reuşit la referendumul din 26 mai, împreună cu 6 milioane şi jumătate de români, să oprim distrugerea justiţiei planificată şi pusă parţial în operă deja de PSD. Iată, aici ne aflăm acum. Şi este nevoie de muncă de reconstruire, de resetare, de normalizare, de modernizare a României. Sunt dispus să conduc această muncă, ştiu ce trebuie făcut împreună cu un guvern proeuropean, un guvern ales democratic, un guvern care se va constitui fără îndoială în jurul PNL-ului. Voi face această muncă pentru români. Îmi doresc acest al doilea mandat pentru a conduce această muncă de modernizare, europenizare, normalizare a României”, a spus preşedintele. Iohannis a adăugat că PSD trebuie îndepărtat de la putere prin mijloacele democratice şi constituţionale şi în niciun caz altfel. „Şi atunci vedem că avem această majoritate, această majoritate guvernamentală PSD-istă realizată în urma unui scrutin. Au fost alegerile parlamentare din 2016. În condiţiile în care a PSD-ul a obţinut un rezultat important la alegerile parlamentare, ceea ce am putut să fac pot să vă asigur că am făcut. Dar pentru România, PSD-ul a fost o catastrofă, toate instituţiile – care prin incompetenţă, prin rea-credinţă, prin cocoţarea unor politruci în vârful lor, care n-au nimic de-a face cu o muncă serioasă dedicată României -, aceste lucruri trebuie reparate. Sunt multe instituţii din România care trebuie pur şi simplu reparate, iar această muncă este una de durată şi se poate realiza, dar numai în situaţia în care preşedintele colaborează efectiv cu guvernul în care guvernul doreşte să colaboreze efectiv cu preşedintele. (…) Fără mine şi prezenţa mea, PSD-ul chiar ar fi reuşit să distrugă justiţia din România, ar fi reuşit să acapareze întreaga Românie şi ar fi fost o catastrofă pentru multe generaţii”, a mai spus şeful statului. Preşedintele Klaus Iohannis a venit la BEC însoţit de lideri şi parlamentarii de la PNL, fiind întâmpinat de un grup de susţinători, care i-au scandat numele. AGERPRES/(A – autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, imagine: Alfred Schupler, montaj: Traian Arsenescu, redactor-video: Mihuț Năstăsache, editori online: Irina Giurgiu, Ady Ivaşcu) […]

  • Iohannis, la BEC: Am strâns peste 2.200.000 de semnături; vreau o Românie normală
    on septembrie 20, 2019 at 9:19 am

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la depunerea candidaturii pentru alegerile prezidenţiale, că a strâns peste 2.200.000 de semnături şi că îşi doreşte „o Românie normală pentru toţi cetăţenii”. „Mi-am depus candidatura pentru încă un mandat de preşedinte al României şi (…) am depus împreună cu PNL peste 2.200.000 de semnături ale românilor care susţin această candidatură. Este un număr imens şi acest lucru mă bucură foarte, foarte mult. (…) Sunt foarte bucuros că s-a reuşit această acţiune de strângere de semnături, evident prin şi cu sprijinul PNL şi al celor care au dorit să fie alături de noi”, a afirmat preşedintele Iohannis la sediul Biroului Electoral Central.   Iohannis a arătat că „este o perioadă complicată pentru România şi este nevoie de o muncă imensă pentru a repara tot ce a stricat PSD în aceşti aproape trei ani”. „Este nevoie de modernizarea României, este nevoie de spitale moderne, de autostrăzi, este nevoie de şcoli curate, de o administraţie care are în centrul ei cetăţeanul, şi nu aparatul funcţionăresc. Iar toate aceste lucruri trebuie realizate, trebuie reclădite şi trebuie să înţelegem cu toţii că acest lucru poate să fie denumit simplu: România normală. Ceea ce-mi doresc eu pentru ţara mea este o Românie normală, asta însemnând instituţii funcţionale, respectarea cu sfinţenie a drepturilor cetăţeneşti. România normală este o ţară din care tinerii nu mai vor să plece, România normală este ţara în care mulţi dintre cei care au plecat vor să se întoarcă cu drag şi cu speranţă”, a mai declarat şeful statului. El a susţinut că, prin mijloacele constituţionale şi instrumentele pe care le-a avut la dispoziţie, a reuşit să prevină „foarte multe din stricăciunile planificate de PSD”. „Chiar recent am avut o reuşită notabilă, foarte frumoasă, împreună cu românii, când am reuşit la referendumul din 26 mai, împreună cu 6 milioane şi jumătate de români, să oprim distrugerea justiţiei planificată şi pusă parţial în operă deja de PSD. Iată, aici ne aflăm acum. Şi este nevoie de muncă de reconstruire, de resetare, de normalizare, de modernizare a României. Sunt dispus să conduc această muncă, ştiu ce trebuie făcut împreună cu un guvern proeuropean, un guvern ales democratic, un guvern care se va constitui fără îndoială în jurul PNL-ului. Voi face această muncă pentru români. Îmi doresc acest al doilea mandat pentru a conduce această muncă de modernizare, europenizare, normalizare a României”, a spus preşedintele. Iohannis a adăugat că PSD trebuie îndepărtat de la putere prin mijloacele democratice şi constituţionale şi în niciun caz altfel. „Şi atunci vedem că avem această majoritate, această majoritate guvernamentală PSD-istă realizată în urma unui scrutin. Au fost alegerile parlamentare din 2016. În condiţiile în care a PSD-ul a obţinut un rezultat important la alegerile parlamentare, ceea ce am putut să fac pot să vă asigur că am făcut. Dar pentru România, PSD-ul a fost o catastrofă, toate instituţiile – care prin incompetenţă, prin rea-credinţă, prin cocoţarea unor politruci în vârful lor, care n-au nimic de-a face cu o muncă serioasă dedicată României -, aceste lucruri trebuie reparate. Sunt multe instituţii din România care trebuie pur şi simplu reparate, iar această muncă este una de durată şi se poate realiza, dar numai în situaţia în care preşedintele colaborează efectiv cu guvernul în care guvernul doreşte să colaboreze efectiv cu preşedintele. (…) Fără mine şi prezenţa mea, PSD-ul chiar ar fi reuşit să distrugă justiţia din România, ar fi reuşit să acapareze întreaga Românie şi ar fi fost o catastrofă pentru multe generaţii”, a mai spus şeful statului. Preşedintele Klaus Iohannis a venit la BEC însoţit de lideri şi parlamentarii de la PNL, fiind întâmpinat de un grup de susţinători, care i-au scandat numele. AGERPRES/(A – autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, imagine: Alfred Schupler, montaj: Traian Arsenescu, redactor-video: Mihuț Năstăsache, editori online: Irina Giurgiu, Ady Ivaşcu) […]

  • Producătorul american de arme Colt suspendă fabricarea puştilor pentru civili în Statele Unite
    on septembrie 20, 2019 at 9:15 am

    Producătorul american de arme Colt a anunţat joi că suspendă fabricarea puştilor de asalt, inclusiv modelul AR-15, pentru piaţa civilă, considerând-o saturată, transmite EFE. „În ultimii ani, piaţa puştilor sportive moderne a cunoscut un surplus semnificativ al capacităţii de producţie”, a arătat într-un comunicat directorul executiv al Colt, Dennis Veilleux. „Având în vedere acest nivel de capacitate de producţie, credem că există o aprovizionare adecvată pentru viitor cu puşti sportive moderne”, a adăugat acesta. Anunţul vine la finalul unei veri în care în Statele Unite au avut loc atacuri armate precum cele din El Paso (Texas) sau Dayton (Ohio). Colt, totuşi, a precizat că angajamentul său faţă de piaţa civilă este „de neclintit”, precum şi în ce priveşte cel de-Al Doilea Amendament al Constituţiei SUA, care protejează dreptul de a deţine arme. Acelaşi producător, cu sediul în Connecticut, a mai spus că va continua să producă aceste puşti în cadrul contractelor pe care le are cu armata şi poliţia din Statele Unite. „În prezent, aceste contracte de volum mare absorb toată capacitatea de producţie de puşti a Colt”, a declarat Veilleux. Puşca de asalt AR-15 este cea mai populară din SUA şi a fost folosită în multe din cele mai recente atacuri armate din ţară, precum cel de la liceul din Parkland (Florida) în 2018 sau cel de la clubul de noapte Pulse din Orlando (Florida) în 2016. Comercializarea acesteia este unul din punctele dezbaterii recurente din SUA cu privire la controlul armelor. Chiar săptămâna trecută, aminteşte EFE, unul dintre aspiranţii democraţi pentru candidatura la Casa Albă, Beto O'Rourke, a promis într-o dezbatere că, dacă va câştiga alegerile, va confisca din locuinţele americanilor puştile de asalt de tipul AR-15 sau AK-47. AGERPRES/(AS – autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)   Sursa foto: Colt/Facebook.com […]

  • Austria va acorda cetăţenia descendenţilor victimelor nazismului
    on septembrie 20, 2019 at 8:59 am

    Descendenţii victimelor nazismului, care au fost nevoiţi să fugă din Austria din cauza persecuţiilor Celui de-al Treilea Reich, vor putea în curând să obţină cetăţenia austriacă în virtutea unei legi votate joi seară la Viena, informează France Presse. Deputaţii au adoptat cu o largă majoritate această reformă iniţiată de guvernul de coaliţie dreapta/extrema dreaptă al lui Sebastian Kurz. După destrămarea coaliţiei în mai, proiectul a fost preluat de actualul guvern de tranziţie. Copiii, nepoţii şi strănepoţii evreilor şi victimele naziştilor care au părăsit Austria din cauza persecuţiilor regimului hitlerist vor putea solicita cetăţenia austriacă. Doar supravieţuitorii Holocaustului aveau până acum această posibilitate. Preşedintele comunităţii evreieşti din Viena, Oskar Deutsch, a salutat „o decizie ce plasează Austria la înălţimea responsabilităţilor sale istorice” în crimele Celui de-Al Doilea Război Mondial. Şeful conservatorilor Sebastian Kurz, dar şi partidul de extremă dreaptă FPOe şi-au multiplicat în timpul celor 18 luni de guvernare gesturile diplomatice faţă de Israel. Noua lege va fi valabilă pentru descendenţii victimelor care au fugit din Austria, indiferent dacă au avut atunci cetăţenia austriacă sau naţionalitatea uneia dintre ţările fostului Imperiu Austro-Ungar care în 1918 se întindea din Croaţia până în Cehia. Viena le va acorda un paşaport fără ca aceşti solicitanţi să aibă reşedinţa în Austria sau să renunţe la cetăţenia lor de origine, creând astfel un regim special în timp ce legislaţia austriacă nu permite dubla cetăţenie decât într-un număr foarte limitat de cazuri. În timpul dezbaterilor premergătoare votării legii, oficiali austrieci au indicat că au observat deja interesul pentru acest nou dispozitiv din partea descendenţilor victimelor din a doua şi a treia generaţie, mai ales britanici, care doresc să obţină cetăţenia unei alte ţări a UE în perspectiva Brexitului. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) […]

  • Filmele ‘Arest’, ‘La Gomera’ şi ‘Monştri’ – proiectate la Noaptea Albă a Filmului Românesc
    on septembrie 20, 2019 at 8:54 am

    „Arest”, de Andrei Cohn, „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, şi „Monştri”, de Marius Olteanu, se numără printre filmele care vor fi proiectate, vineri noaptea, la Bucureşti şi la Cluj-Napoca, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES. Evenimentul se desfăşoară în nouă locuri din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Proiecţiile Nopţii Albe a Filmului Românesc vor debuta în Capitală la ora 18,00 şi se vor încheia după 2,00. La finalul proiecţiilor, spectatorii vor avea ocazia să-i întâlnească pe unii dintre actorii şi regizorii celor mai aşteptate filme ale toamnei. Astfel, la Bucureşti, actorii Rodica Lazăr, George Piştereanu şi Istvan Teglas vor răspunde curiozităţilor publicului după proiecţia „La Gomera”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, ce va fi prezentat la Teatrul Naţional. Actorul Iulian Postelnicu va povesti despre rolul său din „Arest”, după proiecţia filmului, la Cinema „Elvira Popescu”. Pentru spaţiile în aer liber, spectatorii vor avea la dispoziţie pături, iar în cazul în care vremea nefavorabilă nu va permite, proiecţiile vor fi mutate în interior, anunţă organizatorii. Clujenii vor vedea, la Cinema Victoria, începând cu ora 19,30 până dimineaţă: „Arest”, de Andrei Cohn, „Monştri”, de Marius Olteanu, şi „Parking”, de Tudor Giurgiu. Noaptea Albă a Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Mai multe detalii pot fi aflate de la pagina de Facebook dedicată evenimentului. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Fotbal: Messi a lansat o colecţie de îmbrăcăminte inspirată din viaţa sa
    on septembrie 20, 2019 at 8:47 am

    Starul argentinian Lionel Messi a lansat joi o colecţie de îmbrăcăminte inspirată din viaţa sa, ale cărei culori predominante sunt cele ale clubului său, FC Barcelona, şi ale naţionalei de fotbal a Argentinei, informează agenţia EFE. Colecţia a fost realizată de Virginia Hilfiger, sora cunoscutului creator de modă Tommy Hilfiger, sub coordonarea surorii fotbalistului, Maria Sol Messi. Produsele vestimentare respective „încearcă să transmită ADN-ul fotbalului şi trecutul lui Leo”, a precizat Virginia Hilfiger cu ocazia lansării. „Obiectivul nostru este să rămânem fideli figurii lui Leo şi să depăşim limitele a ceea ce înseamnă a fi un star al fotbalului mondial şi un sportiv care serveşte drept inspiraţie pe teren şi în afara acestuia, cu un stil de modă cool şi clasic”, a adăugat creatoarea. Aproape toate produsele din colecţie, de la cămăşi până la pantaloni sau bluzoane, conţin detalii precum numărul 10 şi numele Messi, preţurile fiind cuprinse între 40 şi 200 de dolari. Colecţia este disponibilă exclusiv în magazinul online TheMessiStore.com, însă o parte din aceasta va fi expusă şi într-un magazin din Barcelona, de unde produsele vor putea fi, de asemenea, cumpărate. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei) […]

  • Ministerul Sănătăţii: Una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Săpoca a decedat
    on septembrie 20, 2019 at 8:42 am

    Una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Săpoca, internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon, a decedat, numărul deceselor ridicându-se astfel la şapte, informează Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, pacientul avea 74 de ani şi suferise o intervenţie chirurgicală complexă, pe toată perioada tratamentului a fost in stare gravă, intubat, instabil hemodinamic, ventilat mecanic. „În prezent, în Bucureşti se mai află internat un singur pacient. Este vorba despre bărbatul internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca care este stabil, conştient si cooperant. Se află în Reanimarea Secţiei de Neurochirurgie”, mai informează Ministerul Sănătăţii. AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • #Bucureşti560: Personalităţile Capitalei de-a lungul vremii
    on septembrie 20, 2019 at 8:40 am

    Municipiul Bucureşti este opera a numeroase personalităţi care au marcat, într-un fel sau altul, destinul Capitalei României. Domnitori, primari, arhitecţi, medici, negustori, fotografi, pedagogi ş.a. şi-au pus, în timp, amprenta asupra unui oraş care a crescut ca în poveşti, de la o epocă la alta şi de la o generaţie la alta. Prezentăm în cele ce urmează câteva nume dintr-o listă lungă de persoane publice asociate capitalei ţării. * * * Vlad Ţepeş (1431-1476), domnitor: La 20 septembrie 1459, domnitorul Vlad Ţepeş emitea un hrisov la Bucureşti, primul act domnesc datat de aici, fiind prima atestare documentară a Bucureştiului.   Foto: (c) Cristian NISTOR/AGERPRES FOTO   Tablou din Expoziţia 'Dracula – voievod şi vampir' expusă la Muzeul Naţional de Artă al României Radu cel Frumos (1437/1439-1475), domnitor: La 14 octombrie 1465, Radu cel Frumos a mutat Curtea Domnească de la Târgovişte la Bucureşti. Din 1462, până prin 1476, în timpul său nu au mai fost emise documente de la Târgovişte. Mircea Ciobanul (n.?-1559), domnitor: Domn al Ţării Româneşti, sprijină activitatea tipografică a lui Dimitrie Liubavici şi a diaconului Coresi. Se ocupă de dezvoltarea urbanistică a Bucureştiului, fiind ctitorul Bisericii Domneşti de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaş de cult din Capitală, care se păstrează şi astăzi în forma sa originală. Gheorghe Ghica (1600-1664), domnitor: În noiembrie 1659, din ordin turcesc, mută capitala la Bucureşti, dărâmând reşedinţa din Târgovişte. Constantin Brâncoveanu (1654-1714), domnitor: A înfiinţat în 1694 Academia domnească din Bucureşti, o şcoală superioară cu limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. Domnia lui debutează prin apariţia Bibliei de la Bucureşti, prima ediţie integrală a Sfintei Scripturi în limba română. A ctitorit Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Manuc Mârzaian (1769-1817), negustor: Hanul lui Manuc este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bucureşti, monument istoric. Este locul unde a fost semnat Tratatul de la Bucureşti din 1812 în urma căruia a rezultat ocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus. În 1806, începe construcţia hanului, ce va fi terminată în 1808. Terenul pe care este construit a aparţinut, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Curţii domneşti.   Foto: (c) Constantin CIOCAN/Arhiva Istorică AGERPRES   Hanul lui Manuc (Hanul Manuc) din Capitală,1971.   Constantin şi Grigore Capşa – Casa Capşa, comercianţi: În 1882 existau în Bucureşti 35 de cofetării, dintre care cea mai veche şi mai renumită rămâne Capşa, înfiinţată încă de la 1852. Acestea erau localurile frecventate de bucureştenii de altădată. Istoria Casei Capşa este legată de numele familiei care a ctitorit-o, fiind cea mai veche firmă de acest gen din România. Alături de cofetărie, a fost ridicat şi un hotel (1886) şi apoi Cafeneaua Capşa (1891).   Foto: (c) COSMIN HEREA/Arhiva istorică AGERPRES   Casa Capşa din Capitală, 1995. Gheorghe Lazăr (1779-1823), pedagog: Considerat fondatorul învăţământului în limba română din Ţara Românească, a înfiinţat în 1818 în Bucureşti prima şcoală cu predare în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava”.     Foto: (c) CRISTESCU RADU/Arhiva istorică AGERPRES   Gheorghe Lazăr Emanoil Protopopescu-Pake (1845-1893), primar: Este considerat unul dintre cei mai buni primari ai Bucureştiului, fiind cel care a modernizat oraşul: a deschis noi linii de tramvai, a impus reguli arhitecturale foarte riguroase. Pe timpul mandatului său s-au realizat axele nord-sud şi est-vest, construindu-se principalele bulevarde, dar şi 28 de şcoli, şcoala de comerţ de pe strada Domniţa, Morga, un azil de noapte, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital. A introdus iluminatul electric pe bulevardul principal şi a amenajat Parcul Cişmigiu cu fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud. Cât a fost primar au fost pavate cu piatră şi bolovani numeroase străzi şi trotuare. Carol Davila (1828-1884), medic: Medic şi farmacist român, de origine franceză, născut în Italia. A contribuit fundamental la organizarea învăţământului medical din România. A organizat serviciul românesc de ambulanţe. În 1855 a înfiinţat o şcoală de felceri, iar în 1856 o şcoală secundară de chirurgie cu program şcolar teoretic-liceal şi sanitar-militar. În 1869, a înfiinţat Facultatea de Medicină din Bucureşti. A înfiinţat împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din Bucureşti.   Foto: (c) SORIN LUPŞA/Arhiva istorică AGERPRES   Carol Davila Carol Popp de Szathmary (1812-1887), fotograf de artă: Pictor şi grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Român şi unul dintre primii zece fotografi din Europa. A deţinut un atelier de fotografie pe Podul Mogoşoaiei, vizavi de Biserica Sărindar. A realizat numeroase fotografii în Bucureşti, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Alexandru Antoniu (1860-1925), fotograf de renume al Bucureştiului: A avut fotografii cu care a câştigat medalia de bronz la Expoziţia Universală de la Paris din 1900, care au fost incluse în Albumul General al României din anul 1901. Ion Mincu (1852-1912), arhitect: Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută şi ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiţionale din România. Lucrări de referinţă ale sale: Casa Lahovary (1886); Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent Casa Doina; Casa Petraşcu din Piaţa Romană (1904); Şcoala Centrală de fete din Bucureşti (1890); Palatul Primăriei (proiect); Şcoala de război din Bucureşti (proiect); restaurarea Bisericii Stavropoleos (1904-1910); renovarea Casei Monteoru (1887-1888, Sediul Uniunii Scriitorilor); Casa Vernescu (1887-1889); decorarea Palatului de Justiţie (1890-1895). Duiliu Marcu (1885-1966), arhitect: Membru titular al Academiei Române, preşedinte de onoare a Uniunii Arhitecţilor din România. Printre clădirile proiectate de acesta se numără: Palatul Elisabeta, 1930-1937; Palatul CFR, 1934-1937; Palatul Monopolurilor de Stat, 1934-1941; Hotelul Athenée Palace, 1935-1937 (renovarea); Clădirea Biblioteca Academiei Române, 1936-1938; Clădirea Academiei Militare, 1937-1939; Palatul Victoria, 1937-1944. Alexandru Săvulescu (1847-1902), arhitect: A fost unul dintre întemeietorii Şcolii de Arhitectură din Bucureşti. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Palatul Poştelor şi Telegrafului, construit între 1894-1900. Dem I. Dobrescu (1869-1948), primar: A pus accent pe urbanism în mandatul său. Astfel au fost lărgite multe străzi, inclusiv Calea Victoriei, au fost construite străzi noi şi pieţe. Au fost transformate şi modernizate: Şoseaua Dudeşti, strada Colonel Ghica, Şoseaua Colentina, Calea Griviţei, Calea Rahovei, Calea Văcăreşti, Şoseaua Pantelimon etc. Au fost modernizate şi mărite Piaţa Universităţii şi Piaţa Cercului Militar. S-au executat ample lucrările edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică şi canalizare. A decis eliminarea scăldatului în râul Dâmboviţa, construind primele ştranduri pentru adulţi. A instalat fântâni publice la toate colţurile străzilor. A salubrizat oraşul, a înfiinţat ceainării şi adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci şi muncitori. A dispus şi identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie. Petre Antonescu (1873-1965), arhitect: Este autorul unor clădiri publice monumentale (palate administrative, bănci, ministere) şi a unor locuinţe. Printre lucrările sale se numără clădirea Primăriei Municipiului Bucureşti, ridicată între anii 1906 şi 1910, Palatul Băncii Marmorosch Blank, Palatul Facultăţii de Drept, Palatul Creţulescu, Hotel Triumf. Este şi arhitectul Arcului de Triumf, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, inaugurat la 1 decembrie 1936. Vasile Urseanu (1848-1926), amiral: Amiral român, fondator al Observatorului Astronomic Popular din Bucureşti. Cea mai mare realizare a sa ca preşedinte al Societăţii Astronomice Române a fost construirea prin eforturi financiare proprii, în 1910, a unei clădiri în Bucureşti pe Bd. Colţei (în prezent Lascăr Catargiu), clădire în formă de navă, actualul Observator Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, singurul observator astronomic din trecut destinat publicului. Vintilă I.C. Brătianu (1867-1930), prim-ministru, primar al Capitalei: Pe timpul mandatului său au fost adoptate o serie de importante reglementări comunale, cum ar fi: regulamentul pentru construcţii, regulamentul pentru instalaţiile interioare de apă, canal, electricitate, regulamentul pentru vânzarea şi fabricarea pâinii sau regulamentul serviciului ridicării gunoaielor. A dispus înfiinţarea percepţiilor comunale, separând încasarea veniturilor locale de cele încasate prin administraţia financiară a statului. A finalizat în 1911 primul plan de sistematizare a Bucureştilor. Liniile generale ale acestui plan prevedeau: crearea de bulevarde circulare şi artere radiale, pieţe, principiul specializării cartierelor, crearea de parcuri, regularizarea râului Colentina. Principalele realizări: modernizarea străzilor şi amenajarea spaţiilor verzi; pavarea cu piatră cubică a principalelor artere şi a bulevardelor; construirea Uzinei Electrice Comunale (de la Grozăveşti), a Uzinei de Gaz pentru cartierele Griviţa şi Tei, a noului Abator Comunal, a Halei Obor; realizarea alimentării cu apă a Capitalei, iluminatul public, construcţia de locuinţe etc. Nicolae Nenciulescu (1879-1973), arhitect: A realizat Teatrul de vară Capitol (Alhambra) (1916), Palatul Regal (1928-1949) şi Imobil Generala, de pe Calea Victoriei 100, în 1929. AGERPRES/(Documentare – Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu, editor online: Irina Giurgiu) Surse: Volumul ''Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre'' de Constantin C. Giurescu (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966); Volumul ''Municipiul Bucureşti cu Sectorul agricol Ilfov'' de Grigore Posea şi Ioana Ştefănescu (Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1984) […]

  • Fotbal: Nouă partide din şaisprezecimile Cupei României vor fi televizate
    on septembrie 20, 2019 at 8:32 am

    Nouă partide din şaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal, programate în perioada 24-26 septembrie, vor fi televizate, potrivit site-ului Federaţiei Române de Fotbal. Între acestea se numără UTA – Dinamo (16:30), Concordia Chiajna – FC Voluntari (19:15) şi U Craiova 1948 – U Cluj (21:30), programate marţi, Chindia Târgovişte – AFC Hermannstadt (16:00), CSM Reşiţa – Universitatea Craiova (18:45), FC Botoşani – CFR Cluj (21:30), care vor avea loc miercuri, şi FC Rapid – Politehnica Iaşi (18:45), Metaloglobus – FCSB (21:30), care se vor juca joi. Programul meciurilor Marţi 24 septembrie Flacăra Horezu (liga a III-a) – Astra Giurgiu (Stadion Treapt – Horezu, ora 16:30) Foresta Suceava (III) – Gaz Metan Mediaş (Stadion Areni – Suceava, ora 16:30) UTA Arad (II) – Dinamo Bucureşti (Stadion Motorul – Arad, ora 16:30, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) Metalul Buzău (III) – AFK Csikszereda (II) (Stadion Cornel Negoescu – Buzău, ora 16:30) Turris-Oltul Turnu Măgurele (II) – Academica Clinceni (Stadion Municipal – Turnu Măgurele, ora 18:00) Concordia Chiajna (II) – FC Voluntari (Stadion Concordia – Chiajna, ora 19:15, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) U Craiova 1948 (III) – Universitatea Cluj (II) (Stadion Ion Oblemenco – Craiova, ora 21:30, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) Miercuri 25 septembrie Chindia Târgovişte – AFC Hermannstadt (Stadion Ilie Oană – Ploieşti, ora 16:00, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) CS Făurei (III) – CS Mioveni (II) (Stadion Orăşenesc – Făurei, ora 16:30) Industria Galda (III) – FC Petrolul Ploieşti (Galda Arena – Galda de Jos, ora 16:30) CSM Reşiţa (II) – Universitatea Craiova (Stadion Ion Oblemenco, ora 18:45, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) FC Botoşani – CFR Cluj (Stadion Municipal – Botoşani, ora 21:30, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) Joi 26 septembrie Ripensia Timişoara (II) – ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe (Stadion Electrica – Timişoara, ora 16:30) Sănătatea Cluj (III) – FC Viitorul Constanţa (Cluj Arena – Cluj-Napoca, ora 16:30, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) Fotbal Club Rapid (II) – ACSM Politehnica Iaşi (Stadion Gloria – Buzău, ora 18:45, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) Metaloglobus Bucureşti (II) – FCSB (Stadion Anghel Iordănescu – Voluntari, ora 21:30, în direct la Digi Sport, Look, Telekom) AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei) […]

  • #Bucureşti560/Istoria tumultoasă a celei mai vechi case din oraş: de la refugiu pentru paşoptişti, la muzeu de artă
    on septembrie 20, 2019 at 8:30 am

    Considerată a fi cea mai veche clădire de locuit din Bucureşti, ridicată în jurul anului 1760, Casa Melik, actualul Muzeu Pallady, din fostul Cartier Armenesc, a avut o istorie tumultoasă, fiind locul în care s-au ascuns, în timpul Revoluţiei din 1848, personalităţi precum I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti. Conservatorul muzeului, Mihaela Murelatos, afirmă că edificiul a fost construit pentru un boier care avea rangul de spătar. „De altfel, chiar numele străzii, Spătarului, pe care se află casa, la numărul 22, vine de la primul proprietar al casei”, spune Murelatos. Reprezentativă pentru arhitectura tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn şi acoperişul cu streaşină lată, Casa Melik, înconjurată de o grădină plină de flori, te întâmpină în zilele noastre, încă de la intrare, cu un aer de conac de ţară.   Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO „Casa nu are un stil anume. Este stilul locului. Abia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din timpul domniei lui Carol I, au început să sosească în Principate arhitecţi din Vestul Europei, din Italia, din Germania, din Franţa, până atunci construind meşterii locului, după cum apucaseră ei de la înaintaşii lor. Ea are aspectul unui conac boieresc de ţară, cu un spaţiu central, din care pornesc, în dreapta şi în stânga, camerele de locuit”, spune Mihaela Murelatos. În catul de sus era locuinţa stăpânilor casei. Nivelul de jos, considerat, la vremea respectivă, o pivniţă, adăpostea spaţiile auxiliare (bucătării, spălătorii, cămări de alimente), iar personalul casei locuia în incinta aceleiaşi curţi, mult mai mare decât în prezent, într-un corp separat de clădire.   Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO „Iniţial, cerdacul casei a fost deschis, la una din restaurările ulterioare fiind închis cu geamlâc, precum se vede acum. Binevenit, pentru că era aşezat pe partea de nord a casei, cerdacul era un spaţiu-tampon, apărând casa de frigul iernii. Iar vara, tot aşa, fiind aşezat pe latura de nord, era răcoros, pentru că nu bătea soarele decât foarte puţin, într-un anumit moment al zilei”, a arătat conservatorul. De asemenea, adaugă Murelatos, în urma restaurării din 1970, spaţiul central al casei, holul principal, a dobândit forma actuală. „S-a tăiat o arcadă. Iniţial fuseseră două încăperi mai mici. În prima parte a holului, cum intrai, era un salon de primire, despărţit prin uşi de sufrageria care se afla în partea a doua a holului, iar camerele de locuit erau pe dreapta şi pe stânga acestui spaţiu central”, a spus conservatorul. În acelaşi an a fost schimbată toată lemnăria casei.   Foto: (c) GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO Potrivit Mihaelei Murelatos, după „restaurarea importantă, mare” din 1970, casa a mai suferit, în 1994, „doar o zugrăveală şi un raşchetat de parchet”, iar în 2009 a fost rezugrăvită, iar vechile calorifere au fost înlocuite cu unele noi, clădirea aflându-se în prezent într-o stare foarte bună. „E de subliniat că nici la cutremurul mare, din 1977, nu a avut de suferit. Nu mai vorbim de celelalte cutremure, pentru că tot secolul al XIX-lea a fost zguduit de seisme mari”, a explicat ea. Referindu-se la colecţia Serafina şi Gheorghe Răut pe care muzeul o găzduieşte, conservatorul spune că este vorba de pictură din perioada pariziană a lui Theodor Pallady, de până în anul 1939, când artistul a părăsit pentru totdeauna Parisul şi a revenit în ţară, dar şi de aproape 800 de lucrări de grafică semnate tot de Pallady. „Deci foarte multe, motiv pentru care ele nu pot fi expuse toate deodată în muzeu şi atunci, într-una dintre încăperi, se schimbă din timp în timp lucrările de grafică. Aceea este încăperea destinată lucrărilor de grafică, cu serii de grafică din colecţia lui Gheorghe Răut”, a spus ea. Pe lângă lucrările lui Theodor Pallady, colecţia mai are pictură europeană, în special academistă, de mici dimensiuni, potrivită cu camerele unui apartament, aparţinând lui Camille Corot, Edmond Aman Jean, Carolus-Duran, Lubin Baugin, sau Edouard Vuillard. „Colecţia mai are şi obiecte de artă decorativă. Sunt piese de mobilier, piese textile şi de orologerie, sculptură de mici dimensiuni, artă orientală, artă extrem orientală, care sunt expuse în vitrine. Prin urmare este o colecţie heteroclită, cu obiecte atât din diferite zone geografice, cât şi din diverse epoci istorice. Ele sunt aşezate amestecat, ca să refacă oarecum un interior de casă, ca în orice colecţie care cuprinde obiecte diferite”, a mai spus Mihaela Murelatos. *** Urmaşii boierului spătar care a construit casa în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au vândut-o, în 1815, pentru 1.400 de taleri, negustorului armean Kevork Nazaretoglu. Acesta a renovat-o în 1822 şi s-a mutat în ea. S-au făcut atunci mici adăugiri şi modificări interioare, zidurile principale rămânând neatinse. De precizat că anul care se păstrează şi acum înscris deasupra uşii de la intrare este cel în care casa a fost renovată pentru prima dată şi nu cel în care a fost construită. Mihaela Murelatos povesteşte că negustorul a locuit aici până la sfârşitul vieţii, în 1847, după Marele Foc, care a mistuit două treimi din Bucureştiul de la vremea respectivă. În urma incediului avuseseră de suferit şi prăvăliile lui Nazaretoglu situate în Centrul Vechi de astăzi. Casa a revenit apoi fiului său, Agop Nazaretoglu, care, imediat cum a primit-o, în acelaşi an, o dat-o ca zestre fetei sale Ana, la căsătoria cu Iacob Melik. „Din acest moment, clădirea începe să fie cunoscută sub numele de Casa Melik, pentru că Ana şi Iacob Melik s-au căsătorit în 1847, fiica lui Agop Nazaretoglu aducându-i ca zestre soţului său această casă”, a spus Mihaela Murelatos. În timpul Revoluţiei de la 1848 aici s-au ascuns Ion Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu, prieteni cu Iacob Melik cu care se cunoscuseră la Paris, acolo unde el îşi făcuse studiile de arhitectură. „Pentru că a fost simpatizant şi chiar participant la Revoluţia de la 1848, Iacob Melik a fost obligat să ia drumul exilului, după eşecul revoluţiei, şi a plecat împreună cu soţia şi cu socrul, rămânând departe de ţară timp de nouă ani, la Stambul şi la Paris”, a spus conservatorul. Soţii Melik au revenit în ţară în 1857 şi au locuit în clădirea de pe strada Spătarului până la sfârşitul vieţii. Ana i-a supravieţuit lui Iacob, dar a avut un sfârşit tragic în 1913, când a murit într-un incendiu, chiar în această casă. „Căsătoria lor nu a fost binecuvântată cu copii, motiv pentru care, cu patru ani înainte de a muri, în 1909, Ana şi-a scris un testament prin care şi-a exprimat dorinţa ca în această casă, după ce ea nu va mai fi, să fie organizat un azil pentru femeile sărace din comunitatea armeană”, a explicat Mihaela Murelatos. Clădirea devine azil în 1921 şi va funcţiona ca atare până prin 1948 – 1949, apoi va fi locuită de chiriaşi până la sfârşitul anilor '60. În acea perioadă, imobilul se afla deja într-o stare de degradare avansată, susţine conservatorul muzeului. „În 1970, casa are noroc, pentru că în acel an a sosit din Paris Colecţia Serafina şi Gheorghe Răut, români stabiliţi în capitala Franţei de mai bine de o jumătate de veac. Doamna Serafina murise, domnul Răut – având de-acum o vârstă şi neavând nici ei copii – s-a hotărât să ofere ţării de origine cam două treimi din obiectele pe care le avea în apartamentul său din Paris, cu condiţia ca acestora să li se găsească un loc adecvat, dacă se poate Casa Melik. În acest fel, casa a putut fi eliberată de chiriaşi, a intrat într-un amplu proces de renovare – restaurare, care a adus-o la aspectul pe care îl are în momentul de faţă şi s-a deschis pentru vizitare cu Colecţia soţilor Răut în 1971”, a arătat Murelatos.   Foto:(c) ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES   Dulap din secolul al XVIII-lea, artă franceză; muzeul Theodor Pallady din Capitală, 1972. Potrivit acesteia, Casa Melik se mai numeşte şi Muzeul Theodor Pallady, fără ca pictorul să fi locuit aici, pentru că aceasta a fost dorinţa colecţionarului care a donat obiectele de artă. „Există o legătură între Gheorghe Răut şi Theodor Pallady, ei fiind prieteni şi locuind la Paris în acelaşi imobil, în Place Dauphine, nr 12, colecţionarul, atunci când şi-a oferit propriile obiecte, donând şi ceea ce rămăsese în apartamentul din Paris al pictorului. Deci, Casa Melik, Colecţia Serafina şi Gheorghe Răut, Muzeul Theodor Pallady”, a explicat conservatorul. Aflat în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul Theodor Pallady, deschis în Casa Melik, monument istoric (codul B-II-m-A-19723), poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 10,00 – 18,00. Accesul este gratuit în prima miercuri a fiecărei luni. AGERPRES/(A – autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Barna: Preşedintele Iohannis a fost un pompier pentru momentele când casa a luat foc şi se prăbuşea
    on septembrie 20, 2019 at 8:15 am

    Candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat vineri că preşedintele Klaus Iohannis a fost „un pompier pentru momentele când casa a luat foc şi se prăbuşea” şi a spus că „România are nevoie de un preşedinte full-time”. „Atuul pe care îl am în această competiţie este exact energia şi capacitatea de a reprezenta noua generaţie care vrea să se implice în salvarea României, nu mai putem continua cu vechea clasă politică, este un un mesaj pe care l-am primit de la mii de oameni în toate judeţele României. (…) România are nevoie de un preşedinte full-time, un preşedinte prezent în fiecare zi în viaţa cetăţenilor. Un mandat de cinci ani este un mandat lung. Putem vedea cu toţii unde suntem. Actuala situaţie, dacă continuăm la fel, poate nu o luăm înapoi, dar stagnăm. România trebuie să meargă mai departe, să se dezvolte, ori ceea ce propun eu, Alianţa USR-PLUS, este exact energia, voinţa şi ambiţia de a merge mai departe, de a nu rămâne în acelaşi joc de glezne în care trăim de 30 de ani. (…) Preşedintele Iohannis a fost un pompier pentru momentele când casa a luat foc şi se prăbuşea. Eu cred că dacă era un gospodar mai atent şi mai diligent poate nu ajungeam să luăm foc de atâtea ori în ultimii ani”, a spus Barna, la depunerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale la sediul BEC.   El s-a declarat convins că va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi că va câştiga scrutinul. „Eu sunt foarte optimist că românii vor alege cu înţelepciune ce tip de Românie vor să avem pe mai departe, pentru că aceste alegeri sunt despre a rămâne în aceeaşi incertitudine în care trăim de 30 de ani şi a da şansa unei generaţii, acelei generaţii de tineri pe care societate o cere şi aşteaptă să se implice să facă acest pas în politică. Ceea ce a făcut Alianţa USR-Plus este să aducă nişte mii de oameni în politică. (…) Vechea clasă politică şi actuala structură, preşedintele Iohannis, PNL, ne spun constant că mai bine nu se poate. Noi spunem că se poate mai bine şi se poate astăzi şi România merită lucrul acesta”, a spus Dan Barna. El a precizat că va merge la orice dezbatere la care vor participa preşedintele Klaus Iohannis şi candidatul PSD, Viorica Dăncilă. „Următoarea guvernare va fi o guvernare USR-PLUS”, a mai spus Barna. Potrivit lui Barna, au fost depuse aproximativ 400.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii sale. El a fost însoţit la sediul BEC de fostul premier Dacian Cioloş şi mai mulţi susţinători. „Depunem astăzi aproape 400.000 de semnături. România are nevoie de o schimbare. Primul pas au fost europarlamentarele, urmează prezidenţialele, parlamentarele şi localele. Timp de 30 de ani ne-am obişnuit să acceptăm puţin de la clasă politică. Românii pot şi merită să fie fericiţi, aici, în România. În acest moment nu mai putem să ne învârtim în jurul cozii aşa cum ne-am obişnuit în 30 de ani. Este nevoie de alegeri anticipate într-un termen cât mai scurt”, a spus liderul USR. El a subliniat că moţiunea de cenzură este primul pas spre alegerile anticipate. „Vedem că este încă ezitări în diverse colţuri ale clasei politice. Nu trebuie să mai avem nicio ezitare, nu mai există niciun punct valoros în momentul de faţă în ceea ce priveşte guvernarea din România”, a mai afirmat Barna. Liderul USR a subliniat că România are nevoie de o schimbare. „O întreb pe doamnă Dăncilă (…) unde este acea creştere economică despre care vorbeşte încontinuu, pentru că românii nu o simt”, a spus Dan Barna. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, imagine: Alfred Schupler, montaj: Traian Arsenescu, redactor-video: Mihuț Năstăsache, editori online: Irina Giurgiu, Ada Vîlceanu)   Citiţi şi:   Cioloş, la BEC: Suntem gata să conducem şi să guvernăm România cu oameni cinsti&#355 […]

  • CCR discută pe 16 octombrie sesizarea privind alegerea lui Teodor Meleşcanu în fruntea Senatului
    on septembrie 20, 2019 at 8:03 am

    Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 16 octombrie sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Pe 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, preciza că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au anunţat că vor să semneze sesizarea către Curtea Constituţională privind modul în care a fost ales Meleşcanu la conducerea Senatului. „Ne vom strădui ca cel târziu luni (16 septembrie – n.r.) sesizarea privitoare la alegerea neregulamentară a preşedintelui Senatului, în persoana lui Meleşcanu, să fie depusă la Curte. De ce luni? Pentru că va trebui să strângem semnături şi de la alţi parlamentari care împărtăşesc acest punct de vedere, că alegerea a fost neregulamentară. (…) Unii dintre colegii din Opoziţie, fără să îi solicit, au venit şi ne-au spus, după ce am făcut declaraţia la pupitrul Senatului, că vor să vină să semneze”, declara Tăriceanu la Palatul Parlamentului. AGERPRES/(AS – autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) […]

  • #Bucureşti560: Administrarea teritorială şi comunele suburbane în secolele XVIII-XIX
    on septembrie 20, 2019 at 8:00 am

    La sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, suprafaţa oraşului Bucureşti era cam un sfert din cea actuală. Oraşul se întindea, potrivit hărţilor vremii, până la arterele de circulaţie numite şosele – şoseaua Ştefan cel Mare, şoseaua Mihai Bravu, şoseaua Viilor, şoseaua Pandurilor, şoseaua Basarabilor (actuala Nicolae Titulescu), şoseaua Bonaparte (actualul bulevard Iancu de Hunedoara), şoseaua Colentina, şoseaua Pantelimon. După ce treceai de aceste şosele, se aflau comunele limitrofe, către care duceau „căile” (arterele de intrare-ieşire din oraş) – Calea Griviţei, Calea Moşilor, Calea Giuleşti, Calea Rahovei etc. Prima împărţire a oraşului a avut loc în 1798, când existau cinci „plăşi” care grupau 67 de cartiere/străzi, potrivit volumului „550 de ani de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti, 2009). „Plasa Târgul”, aflată în centrul Bucureştilor, cuprindea mahalalele Sf. Nicolae din Şelari, Sf. Gheorghe Vechi, Stelea, Hanul Sf. Gheorghe Nou, Hanul Colţei, Hanul Şerban Vodă, Hanul Stavropoleos, Hanul Grecilor, Hanul Sf. Ioan cel Mare, Sf. Spiridon Vechi, Hanul Zlătari, Zlătari, Bălăceanu, Hanul Constantin Vodă, Scaune, Scaunele Pescarilor, Sf. Ioan Nou, Colţea, Răzvan, Biserica Doamnei, Scorţarul, Popa Hierea Sibile, Sărindarul, Hanul Filipescului, Hanul lui Zamfir. Această „plasă” îngloba 1.682 de case.   Foto: (c) Constantin CIOCAN/Arhiva Istorică AGERPRES   Hanul lui Manuc (Hanul Manuc) din Capitală,1971. „Plasa Gorgan”, întinsă spre vestul oraşului, cuprindea mahalalele Mihai Vodă, Podul de Pământ (actuala Plevnei), Gorgan, Sf. Elefterie, Biserica Albă şi Schitul Maicilor, Spirea din Deal, Popa Radu, Izvor, Stejar, Moldoveni, Schitu Măgureanu, Popa Tatu, cu un total de 1.142 de case. „Plasa Broşteni” era spre sudul oraşului şi era alcătuită din mahalalele Staicu, Apostol, Cărămidari, Foişor, Broşteni, Spiridon, Vlădica, Popescu, Sf. Ecaterina, Radu Vodă, Slobozia, Bărbătescu, Sârbii, Dobroteasa, Flămânda, Arhimandritul, Golescu, Domniţa Bălaşa – cuprinzând 1.482 de case. „Plasa Târgul de Afară” era în partea de est a oraşului, având suburbiile Oltenii, Udricani, Mântuleasa, Popa Soare, Pantelimon, Iancului, Negustorii, Ceauş Radu, Târgu de Afară, Vergu, Olarii, Sf. Vineri, Lipscani, Delea Nouă, Delea Veche, Popa Nan, Hagiului, Lucaci, însumând 608 case. „Plasa Podul Mogoşoaiei” cuprindea partea de nord a Bucureştilor şi era alcătuită din mahalalele Dichiu, Oţetarii, Popa Radu, Caimata, Biserica Dintr-o Zi, Biserica Enei, Boteanu, Batiştea, Pitar Moş, Popa Cozma, Precupeţii Vechi, Silvestru, Popa Dârvaşi, Popa Ivaşcu, cu un total de 1.092 de case.   Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES   Clopotniţa şi biserica Patriarhiei din Bucureşti (placa fotografica), 1935.  „Mahalaua, în lunga sa evoluţie spre urbanizare, a reprezentat întotdeauna un micro-cosmos preurban. Pre-urban aici nu are sensul unui spaţiu aflat într-o perioadă de timp anterioară cuprinderii sale în spaţiul oraşului. Mahalaua ca aşezare sătească a cunoscut variate contexte favorabile care i-au permis constituirea. Pentru cele mai vechi, apropierea Curţii Domneşti păzită de garnizoane, a însemnat securitate şi administraţie ordonată şi coerentă a economicului şi socialului; această realitate a fost un factor determinant în evoluţia aşezării săteşti către un spaţiu adiacent şi complementar teritoriului domnesc. În afara zidurilor Curţii Domneşti apar, aşadar, primele mahalale unde vor avea reşedinţe temporare iar apoi permanente o seamă dintre boierii şi dregătorii curţii. Alături de aceştia se mai aflau soldaţii garnizoanei, dar şi negustorii care deserveau reşedinţa domnească şi satele învecinate. Dincolo de aceste spaţii rezidenţiale primare s-au conturat mici aşezări de plugari, meşteri, neguţători de tot felul, care au format mahalale de margine. Aşezările săteşti s-au dezvoltat îndeosebi în jurul unei biserici ridicate de proprietarul domeniului sau de locuitorii mahalalei. Au apărut şi mahalale ca urmare a unor necesităţi profesionale: Postăvari, Olari, Tăbăcari, Trâmbiţaşi, Scaune (de carne şi peşte), Săpunari, Cărămidari, Cavafi etc”, scrie istoricul Adrian Majuru în volumul „Timpul oraşului Bucureşti – formarea oraşului, istoria mahalalelor, mentalităţi, comportamente” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti, 2017). Odată cu regulamentele organice (1831-1832), „plăşile” se transformă în „culori”, „văpsele” sau „boiele”, tot în număr de cinci – Plasa Târgul devine „Vopseaua de Roşu”, Plasa Podul Mogoşoaiei devine „Vopseaua de Galben, Plasa Târgul de Afară primeşte numele „Vopseaua de Albastru'', Plasa Gorganul – „Vopseaua de Verde”, iar Plasa Broşteni – „Vopseaua de negru”. Poziţia geografică a Bucureştiului este descrisă de Nicolae Iorga, în volumul „Istoria Bucureştilor”: „Odinioară, un sat de păstori şi plugari, al moşului Bucur, de unde vin moşia lui şi coborâtorii lui, Bucureştii, localitatea însăşi nefiind decât moşia Bucureştilor, a oamenilor coborâţi din acest moş care este Bucur. Aici Dâmboviţa este largă şi pe vremuri ea făcea pe amândouă malurile sale ochiuri de ape, care puteau să oprească înaintarea repede a unui năvălitor. Nu este o singură înălţime, ci pe malul de sud mai multe dealuri se înşiră, de la al Radului Vodă până la al Spirii, al Mitropoliei şi la părţile ridate de către Cotroceni… De jur împrejur se întindea codrul, care păstra numele Vlăsiei de odinioară şi din care şi până astăzi au rămas pâlcuri, care neapărat au trebuit să fie curăţate. Aceasta fără a mai pomeni de lacurile semănate în dreapta şi în stânga, care formau prin ele însele o cingătoare defensivă pentru oraşul ce rămânea să se întemeieze şi pentru cetăţuile menite să-l apere”.   Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES   Piaţa Naţiunii în anul 1929 la terminarea lucrărilor de acoperire a podului de pe Dâmboviţa (vechea şi noua hală Unirii, Spitalul Brâncovenesc, Biserica Sf.Spiridon Nou în construcţie) (placă fotografică), 1929. Potrivit lui Nicolae Iorga, în 1831, oraşul Bucureşti avea 58.792 locuitori stabili şi 10.000 de flotanţi. Populaţia a crescut constant: în 1859 – 121.731 de locuitori, în 1878 – 177.646 de locuitori, în 1889 – 184.488 de locuitori, în 1894 – 232.009 de locuitori, în 1899 – 282.071 de locuitori, în 1912 – 341.321 de locuitori, 1930 – 639.040, în 1941 – 992.536 de locuitori, în 1948 – 1.041.807 de locuitori. Pentru zona istorică a oraşului, numită azi Centrul vechi – perimetru cuprins între str. Lipscani, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei şi Halelor şi bd. Brătianu -, în anii 1833-1834 erau următoarele profesii: lipscani detailişti, mămulari, marchitani, zarafi, băcani, cârciumari/rachieri, cofetari, bucătari, olari, fierari, cherestegii, tutungii, cafegii, precupeţi, vărari, pastramagii, arendaşi, cojocari, giuvaiergii, ceasornicari, calpaccii, işlicari, cavafi, cizmari, pantofari, plăpumari, boiangii, basmangii, pânzari, abagii, şalvaragii, argintari, brutari, franzelari, făinari, simigii, croitori, ibrişmigii, ceaprazari, bărbieri, bragagii, serbeccii, şelari, curelari, covaci, tufeccii, fişeccii, dogari, căldărari, potcovari, lăutari, precizează volumul „550 de ani de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti, 2009). Multe dintre mahalalele oraşului şi-au luat denumirea de la branşa meşteşugărească a celor care locuiau în zonă, altele au preluat numele unei biserici, al hramului sau al ctitorului acesteia. Unele mahalale aveau denumirea legată de o anumită formă sau segment de relief (Izvor, Gorgan, Stejarului, Dealul etc). În secolul al XVIII-lea erau următoarele mahalale în Bucureşti: Stavropoleos, Izvorului, Sf. Elefterie, Spirii, Schitul Maicilor, Vlădichii, Antimului, Sf. Ilie Rahova, Alexe (Şerban Vodă), Flămânda, Foişorului, Ceauş Radu, Staicului, Vergului, Sf. Ştefan, Mântuleasa, Hagiului, Delea, Popa Soare, Popa Nan, Caimata, Olarilor, Oborul Vechi, Iancului, Pantelimon, Popa Rusu, Sf. Silvestru, Zece Mese, (Moşilor), Precupeţii Vechi, Ceauş David (Icoanei), Popa Ivaşcu (Pitar Moş), Precupeţii Noi (Tunari), Moldoveni (Brezoianu), Schitul Măgureanu, Popa Tatu, Boteanu, Sf. Nicolae Tabacu (Palat Ştirbey), Visarion, Sf. Vasile, Sfinţii Voievozi, Cişmelei (Kiseleff), Podul de Pământ (Plevnei).   Foto: (c) MIHAI ALEXE/Arhiva istorică AGERPRES   Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, 1986. La capătul „căilor” (arterele de intrare-ieşire din oraş) existau anumite puncte numite „bariere”. În 1846 erau 13 bariere: Beilicului, Caliţii, Dealul Spirii, Podul de Pământ, Târgoviştei, Mogoşoaia, Herăstrău, Băneasa, Târgul de Afară, Iancului, Vergului, Dudeşti, Cărămidari.   Sursa foto: Volumul „550 de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti 2009)    Bariera Colentina în 1932. „La capetele căilor ce ieşeau spre afară din oraş au fost puse străji zi şi noapte pentru cercetarea carelor şi oamenilor ce intrau şi ieşeau. Posturilor acestora li se zicea bariere, iar străjerilor puşi acolo de administraţia orăşenească, guarzi comunali. Rostul acestora din urmă era acela de-a cerceta şi supune cele ce se duceau în oraş, la anumite taxe (…) din care cea mai straşnică era aceia pusă asupra spirtului şi băuturilor spirtoase”, scrie George Costescu în lucrarea „Bucureştii vechiului regat”, conform site-ului https://bercenidepoveste.ro. Guarzii comunali erau numiţi „spirtari”, pentru că principala lor preocupare era să nu se strecoare contrabandişti cu băuturi spirtoase în oraş. „Erau îmbrăcaţi cu o uniformă ciudată: chipiu şi tunică de infanterişti, pantaloni şi cisme de călăraşi, sabie lungă încinsă pe dinafară pe un centiron lat de piele de care era atârnat un toc cu livorver încărcat şi nelipsitul ţignal; iar ca sculă principală, o rangă de fier ascuţită la un capăt, iar la celălalt prevăzută cu o brăţară de care era ţinută în timpul manevrărei ei. Manevra acelei răngi sta în aceia că, pentru control, atunci când avea de-a face cu care încărcate cu paie sau cu fân, ca să nu le descarce, guardul înfigea ranga în încărcătura lor de mai multe ori şi din mai multe părţi, spre a descoperi ceiace ar fi fost ascuns”, îi descrie George Costescu în lucrarea amintită. La acea vreme, în Bucureşti erau case cu curte şi grădină, blocurile erau foarte puţine şi nu aveau mai mult de trei etaje. Unele dintre cele mai înalte puncte erau turnul Colţei, Foişorul de Foc. Străzile oraşului erau străbătute doar de trăsuri şi tramvaie care asigurau transportul public, legând diferite puncte din oraş de „bariere”, unde întorceau, conform site-ului www.bucuresti-centenar.ro.   Sursa foto: Volumul „550 de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti 2009)    Turnul Colţei-tipăritură din secolul al XIX-lea. În 1831, suprafaţa oraşului era de 19.227 metri pătraţi. Satele care alcătuiau centura Bucureştiului erau Chitila, Mogoşoaia, Străuleşti, Pantelimon, Cernica, Căţelu, Popeşti Leordeni, Bragadiru – mai îndepărtate. Dintre cele mai apropiate amintim: Giuleşti, Sărindar, Giuleşti Sârbi, Giuleşti Ţigănie, Costeasca, Griviţa, Bucureştii Noi, Dămăroiaia, Băneasa, Tei, Bordei, Floreasca, Plumbuita, Colentina, Titan, Cioplea, Dudeşti, Vitan, Bârzeşti, Crângaşi, Belvedere, Balta Albă, Şerban Vodă, Progresu, Lupeasca, Cotroceni, Militari, Roşu, precizează volumul „550 de ani de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti, 2009). „Până prin 1948, Bariera Vergului mai păstra ceva din atmosfera vechilor bariere, mai avea ceva de margine de oraş. Aici întorcea tramvaiul 19, care mergea până la Chibrit, dar şi 25, cu care ajungeai până la capătul şoselei Panduri, nu departe de statuia Leul din Cotroceni; tot pe aici trecea tramvaiul 26, care făcea legătura între Vitan şi Gara de Nord”, scrie filologul Gheorghe Parusi în volumul „Bariera Vergului sau viaţa unui băiat de Bucureşti”.   Sursa foto: Muzeul Municipiului Bucureşti- Serviciul Documentare, Bibliotecă, Arhivă   Planul oraşului Bucureşti în anul 1871. Anul 1926 aduce o nouă etapă în istoria administrativă a oraşului – dispare „Vopseaua de Roşu”, zona respectivă fiind împărţită între celelalte zone. Astfel, cele patru zone rămase au păstrat culoarea, s-au numit sectoare şi li s-a atribuit un număr, devenind: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru, Sectorul IV Verde. Tot atunci au fost înfiinţate primăriile de sector.   Foto: (c) ARMAND ROZENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES   Strada Domniţa Anastasia din Capitală, 1957. La începutul secolului al XIX-lea, oraşul s-a extins în toate direcţiile. În 1936, suprafaţa oraşului era de 60.661.000 metri pătraţi, iar suprafaţa comunelor suburbane era de 26.265.700 metri pătraţi. În perioada 1925-1950, comunele suburbane erau: Şerban Vodă, Dudeşti, Principele Nicolae (Titan), Colentina, Băneasa, Griviţa, Principele Carol (Griviţei), Roşu, Militari, Progresul, Bârzeşti, Vitan, Tei, Floreasca, Herăstrău, Giuleşti Sârbi, Crângaşi, Cotroceni, Dămăroaia, Costeasca, Bucureştii Noi, Chitila, Chiajna, Andronache, Fundeni.   Foto: (c) AUREL VIRLAN/Arhiva istorică AGERPRES   Biserica Radu-Voda din Capitala, 1996. După 1950, numărul acestora s-a micşorat. Comunele suburbane rămase la acea vreme erau Chitila, Mogoşoaia, Otopeni, Voluntari, Fundeni, Dobroeşti, Pantelimon, Căţelu, Glina, Popeşti-Leordeni, Jilava, Măgurele, Bragadiru, Roşu, Chiajna. Au fost integrate în oraş comunele Griviţa, Bucureştii Noi, Dămăroaia, Băneasa, Tei, Plumbuita, Andronache, Colentina, Balta Albă, Dudeşti, Şerban Vodă, Progresul, Militari, Crângaşi, Giuleşti. Tot în 1950, cele patru sectoare s-au transformat în opt raioane, care au devenit ulterior opt sectoare administrative (în anii '60), iar în anii '70 au fost reîmpărţite în şase sectoare. Multe alte comune suburbane au fost integrate şi ele în Capitală, devenind cartiere. AGERPRES/ (Documentare – Marina Bădulescu, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • #Bucureşti560: Personalităţile Capitalei de-a lungul vremii
    on septembrie 20, 2019 at 8:00 am

    Municipiul Bucureşti este opera a numeroase personalităţi care au marcat, într-un fel sau altul, destinul Capitalei României. Domnitori, primari, arhitecţi, medici, negustori, fotografi, pedagogi ş.a. şi-au pus, în timp, amprenta asupra unui oraş care a crescut ca în poveşti, de la o epocă la alta şi de la o generaţie la alta. Prezentăm în cele ce urmează câteva nume dintr-o listă lungă de persoane publice asociate capitalei ţării. * * * Vlad Ţepeş (1431-1476), domnitor: La 20 septembrie 1459, domnitorul Vlad Ţepeş emitea un hrisov la Bucureşti, primul act domnesc datat de aici, fiind prima atestare documentară a Bucureştiului.   Foto: (c) Cristian NISTOR/AGERPRES FOTO   Tablou din Expoziţia 'Dracula – voievod şi vampir' expusă la Muzeul Naţional de Artă al României Radu cel Frumos (1437/1439-1475), domnitor: La 14 octombrie 1465, Radu cel Frumos a mutat Curtea Domnească de la Târgovişte la Bucureşti. Din 1462, până prin 1476, în timpul său nu au mai fost emise documente de la Târgovişte. Mircea Ciobanul (n.?-1559), domnitor: Domn al Ţării Româneşti, sprijină activitatea tipografică a lui Dimitrie Liubavici şi a diaconului Coresi. Se ocupă de dezvoltarea urbanistică a Bucureştiului, fiind ctitorul Bisericii Domneşti de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaş de cult din Capitală, care se păstrează şi astăzi în forma sa originală. Gheorghe Ghica (1600-1664), domnitor: În noiembrie 1659, din ordin turcesc, mută capitala la Bucureşti, dărâmând reşedinţa din Târgovişte. Constantin Brâncoveanu (1654-1714), domnitor: A înfiinţat în 1694 Academia domnească din Bucureşti, o şcoală superioară cu limbă de predare greaca veche, în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. Domnia lui debutează prin apariţia Bibliei de la Bucureşti, prima ediţie integrală a Sfintei Scripturi în limba română. A ctitorit Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Manuc Mârzaian (1769-1817), negustor: Hanul lui Manuc este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Bucureşti, monument istoric. Este locul unde a fost semnat Tratatul de la Bucureşti din 1812 în urma căruia a rezultat ocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus. În 1806, începe construcţia hanului, ce va fi terminată în 1808. Terenul pe care este construit a aparţinut, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Curţii domneşti.   Foto: (c) Constantin CIOCAN/Arhiva Istorică AGERPRES   Hanul lui Manuc (Hanul Manuc) din Capitală,1971.   Constantin şi Grigore Capşa – Casa Capşa, comercianţi: În 1882 existau în Bucureşti 35 de cofetării, dintre care cea mai veche şi mai renumită rămâne Capşa, înfiinţată încă de la 1852. Acestea erau localurile frecventate de bucureştenii de altădată. Istoria Casei Capşa este legată de numele familiei care a ctitorit-o, fiind cea mai veche firmă de acest gen din România. Alături de cofetărie, a fost ridicat şi un hotel (1886) şi apoi Cafeneaua Capşa (1891).   Foto: (c) COSMIN HEREA/Arhiva istorică AGERPRES   Casa Capşa din Capitală, 1995. Gheorghe Lazăr (1779-1823), pedagog: Considerat fondatorul învăţământului în limba română din Ţara Românească, a înfiinţat în 1818 în Bucureşti prima şcoală cu predare în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava”.     Foto: (c) CRISTESCU RADU/Arhiva istorică AGERPRES   Gheorghe Lazăr Emanoil Protopopescu-Pake (1845-1893), primar: Este considerat unul dintre cei mai buni primari ai Bucureştiului, fiind cel care a modernizat oraşul: a deschis noi linii de tramvai, a impus reguli arhitecturale foarte riguroase. Pe timpul mandatului său s-au realizat axele nord-sud şi est-vest, construindu-se principalele bulevarde, dar şi 28 de şcoli, şcoala de comerţ de pe strada Domniţa, Morga, un azil de noapte, serviciul gratuit de transport cu trăsura al bolnavilor la spital. A introdus iluminatul electric pe bulevardul principal şi a amenajat Parcul Cişmigiu cu fântâna care reprezenta o copie după acea de la Saint-Cloud. Cât a fost primar au fost pavate cu piatră şi bolovani numeroase străzi şi trotuare. Carol Davila (1828-1884), medic: Medic şi farmacist român, de origine franceză, născut în Italia. A contribuit fundamental la organizarea învăţământului medical din România. A organizat serviciul românesc de ambulanţe. În 1855 a înfiinţat o şcoală de felceri, iar în 1856 o şcoală secundară de chirurgie cu program şcolar teoretic-liceal şi sanitar-militar. În 1869, a înfiinţat Facultatea de Medicină din Bucureşti. A înfiinţat împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din Bucureşti.   Foto: (c) SORIN LUPŞA/Arhiva istorică AGERPRES   Carol Davila Carol Popp de Szathmary (1812-1887), fotograf de artă: Pictor şi grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă şi documentarist din Regatul Român şi unul dintre primii zece fotografi din Europa. A deţinut un atelier de fotografie pe Podul Mogoşoaiei, vizavi de Biserica Sărindar. A realizat numeroase fotografii în Bucureşti, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Alexandru Antoniu (1860-1925), fotograf de renume al Bucureştiului: A avut fotografii cu care a câştigat medalia de bronz la Expoziţia Universală de la Paris din 1900, care au fost incluse în Albumul General al României din anul 1901. Ion Mincu (1852-1912), arhitect: Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută şi ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiţionale din România. Lucrări de referinţă ale sale: Casa Lahovary (1886); Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent Casa Doina; Casa Petraşcu din Piaţa Romană (1904); Şcoala Centrală de fete din Bucureşti (1890); Palatul Primăriei (proiect); Şcoala de război din Bucureşti (proiect); restaurarea Bisericii Stavropoleos (1904-1910); renovarea Casei Monteoru (1887-1888, Sediul Uniunii Scriitorilor); Casa Vernescu (1887-1889); decorarea Palatului de Justiţie (1890-1895). Duiliu Marcu (1885-1966), arhitect: Membru titular al Academiei Române, preşedinte de onoare a Uniunii Arhitecţilor din România. Printre clădirile proiectate de acesta se numără: Palatul Elisabeta, 1930-1937; Palatul CFR, 1934-1937; Palatul Monopolurilor de Stat, 1934-1941; Hotelul Athenée Palace, 1935-1937 (renovarea); Clădirea Biblioteca Academiei Române, 1936-1938; Clădirea Academiei Militare, 1937-1939; Palatul Victoria, 1937-1944. Alexandru Săvulescu (1847-1902), arhitect: A fost unul dintre întemeietorii Şcolii de Arhitectură din Bucureşti. Cea mai cunoscută lucrare a sa este Palatul Poştelor şi Telegrafului, construit între 1894-1900. Dem I. Dobrescu (1869-1948), primar: A pus accent pe urbanism în mandatul său. Astfel au fost lărgite multe străzi, inclusiv Calea Victoriei, au fost construite străzi noi şi pieţe. Au fost transformate şi modernizate: Şoseaua Dudeşti, strada Colonel Ghica, Şoseaua Colentina, Calea Griviţei, Calea Rahovei, Calea Văcăreşti, Şoseaua Pantelimon etc. Au fost modernizate şi mărite Piaţa Universităţii şi Piaţa Cercului Militar. S-au executat ample lucrările edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică şi canalizare. A decis eliminarea scăldatului în râul Dâmboviţa, construind primele ştranduri pentru adulţi. A instalat fântâni publice la toate colţurile străzilor. A salubrizat oraşul, a înfiinţat ceainării şi adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci şi muncitori. A dispus şi identificarea familiilor sărace care să primească ajutor de la primărie. Petre Antonescu (1873-1965), arhitect: Este autorul unor clădiri publice monumentale (palate administrative, bănci, ministere) şi a unor locuinţe. Printre lucrările sale se numără clădirea Primăriei Municipiului Bucureşti, ridicată între anii 1906 şi 1910, Palatul Băncii Marmorosch Blank, Palatul Facultăţii de Drept, Palatul Creţulescu, Hotel Triumf. Este şi arhitectul Arcului de Triumf, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, inaugurat la 1 decembrie 1936. Vasile Urseanu (1848-1926), amiral: Amiral român, fondator al Observatorului Astronomic Popular din Bucureşti. Cea mai mare realizare a sa ca preşedinte al Societăţii Astronomice Române a fost construirea prin eforturi financiare proprii, în 1910, a unei clădiri în Bucureşti pe Bd. Colţei (în prezent Lascăr Catargiu), clădire în formă de navă, actualul Observator Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, singurul observator astronomic din trecut destinat publicului. Vintilă I.C. Brătianu (1867-1930), prim-ministru, primar al Capitalei: Pe timpul mandatului său au fost adoptate o serie de importante reglementări comunale, cum ar fi: regulamentul pentru construcţii, regulamentul pentru instalaţiile interioare de apă, canal, electricitate, regulamentul pentru vânzarea şi fabricarea pâinii sau regulamentul serviciului ridicării gunoaielor. A dispus înfiinţarea percepţiilor comunale, separând încasarea veniturilor locale de cele încasate prin administraţia financiară a statului. A finalizat în 1911 primul plan de sistematizare a Bucureştilor. Liniile generale ale acestui plan prevedeau: crearea de bulevarde circulare şi artere radiale, pieţe, principiul specializării cartierelor, crearea de parcuri, regularizarea râului Colentina. Principalele realizări: modernizarea străzilor şi amenajarea spaţiilor verzi; pavarea cu piatră cubică a principalelor artere şi a bulevardelor; construirea Uzinei Electrice Comunale (de la Grozăveşti), a Uzinei de Gaz pentru cartierele Griviţa şi Tei, a noului Abator Comunal, a Halei Obor; realizarea alimentării cu apă a Capitalei, iluminatul public, construcţia de locuinţe etc. Nicolae Nenciulescu (1879-1973), arhitect: A realizat Teatrul de vară Capitol (Alhambra) (1916), Palatul Regal (1928-1949) şi Imobil Generala, de pe Calea Victoriei 100, în 1929. AGERPRES/(Documentare – Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu, editor online: Irina Giurgiu) Surse: Volumul ''Istoria Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre'' de Constantin C. Giurescu (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966); Volumul ''Municipiul Bucureşti cu Sectorul agricol Ilfov'' de Grigore Posea şi Ioana Ştefănescu (Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1984) […]

  • O PERSONALITATE PE ZI: Matematicianul şi academicianul Gheorghe I. Marinescu
    on septembrie 20, 2019 at 8:00 am

    Matematicianul Gheorghe I. Marinescu s-a născut la 20 septembrie 1919, în Piteşti. A efectuat studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe, Secţia Matematici, la Bucureşti. În 1949, a devenit doctor în ştiinţe matematice cu teza „Operaţii relative complet continui”, arată dicţionarul „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Bucureşti, Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003). A lucrat ca: asistent (1947-1949), lector (1949-1951), conferenţiar (1951-1960), profesor (din 1960) la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. Între 1949 şi 1973, a fost şef al Secţiei de Teoria Măsurării şi Distribuţiilor la Institutul de Matematică al Academiei Române. A fost director general al învăţământului superior din cadrul Ministerului Învăţământului între 1962-1963. A fost preşedinte al Comitetului Român de Matematică. La 21 martie 1963 a devenit membru corespondent al Academiei Române, pentru ca din 1 martie 1974 să fie membru titular. Discursul său de recepţie s-a intitulat „Opera matematică a lui Alexandru Ghica”. A cercetat analiza funcţională, mecanica axiomatică şi analiza numerică. În domeniul analizei funcţionale, are realizări privitoare la teoria măsurării şi integrării şi teoria distribuţiilor. A cercetat prelungirea formelor biliniare definite într-un spaţiu Banach (1945) sau Hilbert (1949), dând teoreme de existenţă şi a funcţionalelor liniare în spaţiile vectoriale topologice şi pseudotopologice, arată sursa citată. A introdus noţiunile de spaţiu liniar cvasimetric, de inel cvasimetric şi de operaţii relativ continue. Gheorghe I. Marinescu a fost primul matematician român care s-a ocupat de teoria distribuţiilor, introducând spaţiile Banach de distribuţii. A avut contribuţii şi în mecanică, în analiza numerică, în teoria ecuaţiilor cu diferenţe finite etc. Printre lucrările şi studiile publicate, pot fi amintite: „Extensiunea funcţionalelor biliniare în spaţiile euclidiene generale” (1949), „Aplicaţiile funcţionalelor biliniare în problema momentelor” (1949), „O generalizare a noţiunii de variabilă aleatorie” (1951), „Structuri algebrice pe latice şi mecanică laticială” (1952), „Spaţii vectoriale normale” (1956), „Analiză numerică” (2 vol., 1974). Gheorghe I. Marinescu s-a stins din viaţă la 26 august 1983, în Bucureşti. AGERPRES (Documentare – Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Rapperul Dave a câştigat Mercury Prize 2019 pentru albumul ”Psychodrama”
    on septembrie 20, 2019 at 7:40 am

    Rapperul britanic Dave a câştigat joi seară, la Londra, prestigiosul Mercury Prize pentru albumul său ''Psychodrama'', care explorează identitatea persoanelor de culoare şi denunţă rasismul instituţionalizat, informează AFP. „Nu ştiu ce să spun, vreau în primul rând să o invit pe mama mea să urce pe scenă”, a declarat cântăreţul după ce a interpretat piesa sa emoţionantă ''Psycho'' pe scena celebrei săli de concert Eventim Apollo Hammersmith din capitala britanică. „Vreau să-i mulţumesc fratelui meu, Christopher (aflat în închisoare din 2013, n. red.), care a inspirat acest album. Aici este povestea ta”, a adăugat muzicianul de 21 de ani. Creat în 1992, Mercury Prize recompensează cel mai bun album britanic sau irlandez lansat în ultimele 12 luni. Câştigătorul primeşte suma de 25.000 de lire sterline (28.000 de euro), iar albumul laureat înregistrează o creştere a vânzărilor. „Este un mare onoare. Este cu siguranţă cea mai frumoasă zi din viaţa mamei mele”, a glumit Dave în timpul conferinţei de presă. Albumul ''Psychodrama'' este o incursiune în moştenirea apăsătoare a comunităţii persoanelor de culoare, dar şi o celebrare a indentităţii acesteia. Este un album ''de curaj şi de onestitate, pur şi simplu excepţional'', a apreciat DJ-ul Annie Mac, membră a juriului, în momentul decernării premiului. Ceremonia decernării a fost deschisă de trupa rock britanică Foals, nominalizată pentru albumul ''Everything not saved will be lost – Part 1'', apreciat de prezentatoarea ceremoniei, Lauren Laverne, ca fiind ''o coloană sonoră a dramei schimbărilor climatice''. Pe scenă a urmat cântăreaţa Anna Calvi, al cărei album ''Hunter'' explorează noţiunile de gen în scopul ''eliberării de patriarhat''. Artista a încheiat interpretarea melodiei ''Don't beat the girl out of my boy'' în genunchi, în aplauzele publicului. Cântăreţul Slowthai (24 de ani), considerat un fenomen al muzicii rap britanice, a energizat auditoriul cu albumul său ''Nothing Great about Britain''. ''Nu este nimic măreţ în Marea Britanie'' a repetat artistul asemenea unui motto, profitând de prezenţa sa pe scenă pentru a-l ironiza pe Boris Johnson, fluturând o mască înfăţişându-l pe premierul britanic. Pe scenă au mai urcat trupa punk Idles, formaţia Black Midi, trupa punk irlandeză Fontaines DC, cântăreţele Little Simz, Cate Le Bon, Nao şi trupa SEED.AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Mihaela Moise, editor online: Ada Vîlceanu) […]

  • #Bucureşti560: Administrarea teritorială şi comunele suburbane în secolele XVIII-XIX
    on septembrie 20, 2019 at 7:30 am

    La sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, suprafaţa oraşului Bucureşti era cam un sfert din cea actuală. Oraşul se întindea, potrivit hărţilor vremii, până la arterele de circulaţie numite şosele – şoseaua Ştefan cel Mare, şoseaua Mihai Bravu, şoseaua Viilor, şoseaua Pandurilor, şoseaua Basarabilor (actuala Nicolae Titulescu), şoseaua Bonaparte (actualul bulevard Iancu de Hunedoara), şoseaua Colentina, şoseaua Pantelimon. După ce treceai de aceste şosele, se aflau comunele limitrofe, către care duceau „căile” (arterele de intrare-ieşire din oraş) – Calea Griviţei, Calea Moşilor, Calea Giuleşti, Calea Rahovei etc. Prima împărţire a oraşului a avut loc în 1798, când existau cinci „plăşi” care grupau 67 de cartiere/străzi, potrivit volumului „550 de ani de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti, 2009). „Plasa Târgul”, aflată în centrul Bucureştilor, cuprindea mahalalele Sf. Nicolae din Şelari, Sf. Gheorghe Vechi, Stelea, Hanul Sf. Gheorghe Nou, Hanul Colţei, Hanul Şerban Vodă, Hanul Stavropoleos, Hanul Grecilor, Hanul Sf. Ioan cel Mare, Sf. Spiridon Vechi, Hanul Zlătari, Zlătari, Bălăceanu, Hanul Constantin Vodă, Scaune, Scaunele Pescarilor, Sf. Ioan Nou, Colţea, Răzvan, Biserica Doamnei, Scorţarul, Popa Hierea Sibile, Sărindarul, Hanul Filipescului, Hanul lui Zamfir. Această „plasă” îngloba 1.682 de case.   Foto: (c) Constantin CIOCAN/Arhiva Istorică AGERPRES Hanul lui Manuc (Hanul Manuc) din Capitală,1971. „Plasa Gorgan”, întinsă spre vestul oraşului, cuprindea mahalalele Mihai Vodă, Podul de Pământ (actuala Plevnei), Gorgan, Sf. Elefterie, Biserica Albă şi Schitul Maicilor, Spirea din Deal, Popa Radu, Izvor, Stejar, Moldoveni, Schitu Măgureanu, Popa Tatu, cu un total de 1.142 de case. „Plasa Broşteni” era spre sudul oraşului şi era alcătuită din mahalalele Staicu, Apostol, Cărămidari, Foişor, Broşteni, Spiridon, Vlădica, Popescu, Sf. Ecaterina, Radu Vodă, Slobozia, Bărbătescu, Sârbii, Dobroteasa, Flămânda, Arhimandritul, Golescu, Domniţa Bălaşa – cuprinzând 1.482 de case. „Plasa Târgul de Afară” era în partea de est a oraşului, având suburbiile Oltenii, Udricani, Mântuleasa, Popa Soare, Pantelimon, Iancului, Negustorii, Ceauş Radu, Târgu de Afară, Vergu, Olarii, Sf. Vineri, Lipscani, Delea Nouă, Delea Veche, Popa Nan, Hagiului, Lucaci, însumând 608 case. „Plasa Podul Mogoşoaiei” cuprindea partea de nord a Bucureştilor şi era alcătuită din mahalalele Dichiu, Oţetarii, Popa Radu, Caimata, Biserica Dintr-o Zi, Biserica Enei, Boteanu, Batiştea, Pitar Moş, Popa Cozma, Precupeţii Vechi, Silvestru, Popa Dârvaşi, Popa Ivaşcu, cu un total de 1.092 de case.   Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES Clopotniţa şi biserica Patriarhiei din Bucureşti (placa fotografica), 1935.  „Mahalaua, în lunga sa evoluţie spre urbanizare, a reprezentat întotdeauna un micro-cosmos preurban. Pre-urban aici nu are sensul unui spaţiu aflat într-o perioadă de timp anterioară cuprinderii sale în spaţiul oraşului. Mahalaua ca aşezare sătească a cunoscut variate contexte favorabile care i-au permis constituirea. Pentru cele mai vechi, apropierea Curţii Domneşti păzită de garnizoane, a însemnat securitate şi administraţie ordonată şi coerentă a economicului şi socialului; această realitate a fost un factor determinant în evoluţia aşezării săteşti către un spaţiu adiacent şi complementar teritoriului domnesc. În afara zidurilor Curţii Domneşti apar, aşadar, primele mahalale unde vor avea reşedinţe temporare iar apoi permanente o seamă dintre boierii şi dregătorii curţii. Alături de aceştia se mai aflau soldaţii garnizoanei, dar şi negustorii care deserveau reşedinţa domnească şi satele învecinate. Dincolo de aceste spaţii rezidenţiale primare s-au conturat mici aşezări de plugari, meşteri, neguţători de tot felul, care au format mahalale de margine. Aşezările săteşti s-au dezvoltat îndeosebi în jurul unei biserici ridicate de proprietarul domeniului sau de locuitorii mahalalei. Au apărut şi mahalale ca urmare a unor necesităţi profesionale: Postăvari, Olari, Tăbăcari, Trâmbiţaşi, Scaune (de carne şi peşte), Săpunari, Cărămidari, Cavafi etc”, scrie istoricul Adrian Majuru în volumul „Timpul oraşului Bucureşti – formarea oraşului, istoria mahalalelor, mentalităţi, comportamente” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti, 2017). Odată cu regulamentele organice (1831-1832), „plăşile” se transformă în „culori”, „văpsele” sau „boiele”, tot în număr de cinci – Plasa Târgul devine „Vopseaua de Roşu”, Plasa Podul Mogoşoaiei devine „Vopseaua de Galben, Plasa Târgul de Afară primeşte numele „Vopseaua de Albastru'', Plasa Gorganul – „Vopseaua de Verde”, iar Plasa Broşteni – „Vopseaua de negru”. Poziţia geografică a Bucureştiului este descrisă de Nicolae Iorga, în volumul „Istoria Bucureştilor”: „Odinioară, un sat de păstori şi plugari, al moşului Bucur, de unde vin moşia lui şi coborâtorii lui, Bucureştii, localitatea însăşi nefiind decât moşia Bucureştilor, a oamenilor coborâţi din acest moş care este Bucur. Aici Dâmboviţa este largă şi pe vremuri ea făcea pe amândouă malurile sale ochiuri de ape, care puteau să oprească înaintarea repede a unui năvălitor. Nu este o singură înălţime, ci pe malul de sud mai multe dealuri se înşiră, de la al Radului Vodă până la al Spirii, al Mitropoliei şi la părţile ridate de către Cotroceni… De jur împrejur se întindea codrul, care păstra numele Vlăsiei de odinioară şi din care şi până astăzi au rămas pâlcuri, care neapărat au trebuit să fie curăţate. Aceasta fără a mai pomeni de lacurile semănate în dreapta şi în stânga, care formau prin ele însele o cingătoare defensivă pentru oraşul ce rămânea să se întemeieze şi pentru cetăţuile menite să-l apere”.   Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES Piaţa Naţiunii în anul 1929 la terminarea lucrărilor de acoperire a podului de pe Dâmboviţa (vechea şi noua hală Unirii, Spitalul Brâncovenesc, Biserica Sf.Spiridon Nou în construcţie) (placă fotografică), 1929. Potrivit lui Nicolae Iorga, în 1831, oraşul Bucureşti avea 58.792 locuitori stabili şi 10.000 de flotanţi. Populaţia a crescut constant: în 1859 – 121.731 de locuitori, în 1878 – 177.646 de locuitori, în 1889 – 184.488 de locuitori, în 1894 – 232.009 de locuitori, în 1899 – 282.071 de locuitori, în 1912 – 341.321 de locuitori, 1930 – 639.040, în 1941 – 992.536 de locuitori, în 1948 – 1.041.807 de locuitori. Pentru zona istorică a oraşului, numită azi Centrul vechi – perimetru cuprins între str. Lipscani, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei şi Halelor şi bd. Brătianu -, în anii 1833-1834 erau următoarele profesii: lipscani detailişti, mămulari, marchitani, zarafi, băcani, cârciumari/rachieri, cofetari, bucătari, olari, fierari, cherestegii, tutungii, cafegii, precupeţi, vărari, pastramagii, arendaşi, cojocari, giuvaiergii, ceasornicari, calpaccii, işlicari, cavafi, cizmari, pantofari, plăpumari, boiangii, basmangii, pânzari, abagii, şalvaragii, argintari, brutari, franzelari, făinari, simigii, croitori, ibrişmigii, ceaprazari, bărbieri, bragagii, serbeccii, şelari, curelari, covaci, tufeccii, fişeccii, dogari, căldărari, potcovari, lăutari, precizează volumul „550 de ani de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti, 2009). Multe dintre mahalalele oraşului şi-au luat denumirea de la branşa meşteşugărească a celor care locuiau în zonă, altele au preluat numele unei biserici, al hramului sau al ctitorului acesteia. Unele mahalale aveau denumirea legată de o anumită formă sau segment de relief (Izvor, Gorgan, Stejarului, Dealul etc). În secolul al XVIII-lea erau următoarele mahalale în Bucureşti: Stavropoleos, Izvorului, Sf. Elefterie, Spirii, Schitul Maicilor, Vlădichii, Antimului, Sf. Ilie Rahova, Alexe (Şerban Vodă), Flămânda, Foişorului, Ceauş Radu, Staicului, Vergului, Sf. Ştefan, Mântuleasa, Hagiului, Delea, Popa Soare, Popa Nan, Caimata, Olarilor, Oborul Vechi, Iancului, Pantelimon, Popa Rusu, Sf. Silvestru, Zece Mese, (Moşilor), Precupeţii Vechi, Ceauş David (Icoanei), Popa Ivaşcu (Pitar Moş), Precupeţii Noi (Tunari), Moldoveni (Brezoianu), Schitul Măgureanu, Popa Tatu, Boteanu, Sf. Nicolae Tabacu (Palat Ştirbey), Visarion, Sf. Vasile, Sfinţii Voievozi, Cişmelei (Kiseleff), Podul de Pământ (Plevnei).   Foto: (c) MIHAI ALEXE/Arhiva istorică AGERPRES Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, 1986. La capătul „căilor” (arterele de intrare-ieşire din oraş) existau anumite puncte numite „bariere”. În 1846 erau 13 bariere: Beilicului, Caliţii, Dealul Spirii, Podul de Pământ, Târgoviştei, Mogoşoaia, Herăstrău, Băneasa, Târgul de Afară, Iancului, Vergului, Dudeşti, Cărămidari.   Sursa foto: Volumul „550 de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti 2009)  Bariera Colentina în 1932. „La capetele căilor ce ieşeau spre afară din oraş au fost puse străji zi şi noapte pentru cercetarea carelor şi oamenilor ce intrau şi ieşeau. Posturilor acestora li se zicea bariere, iar străjerilor puşi acolo de administraţia orăşenească, guarzi comunali. Rostul acestora din urmă era acela de-a cerceta şi supune cele ce se duceau în oraş, la anumite taxe (…) din care cea mai straşnică era aceia pusă asupra spirtului şi băuturilor spirtoase”, scrie George Costescu în lucrarea „Bucureştii vechiului regat”, conform site-ului https://bercenidepoveste.ro. Guarzii comunali erau numiţi „spirtari”, pentru că principala lor preocupare era să nu se strecoare contrabandişti cu băuturi spirtoase în oraş. „Erau îmbrăcaţi cu o uniformă ciudată: chipiu şi tunică de infanterişti, pantaloni şi cisme de călăraşi, sabie lungă încinsă pe dinafară pe un centiron lat de piele de care era atârnat un toc cu livorver încărcat şi nelipsitul ţignal; iar ca sculă principală, o rangă de fier ascuţită la un capăt, iar la celălalt prevăzută cu o brăţară de care era ţinută în timpul manevrărei ei. Manevra acelei răngi sta în aceia că, pentru control, atunci când avea de-a face cu care încărcate cu paie sau cu fân, ca să nu le descarce, guardul înfigea ranga în încărcătura lor de mai multe ori şi din mai multe părţi, spre a descoperi ceiace ar fi fost ascuns”, îi descrie George Costescu în lucrarea amintită. La acea vreme, în Bucureşti erau case cu curte şi grădină, blocurile erau foarte puţine şi nu aveau mai mult de trei etaje. Unele dintre cele mai înalte puncte erau turnul Colţei, Foişorul de Foc. Străzile oraşului erau străbătute doar de trăsuri şi tramvaie care asigurau transportul public, legând diferite puncte din oraş de „bariere”, unde întorceau, conform site-ului www.bucuresti-centenar.ro.   Sursa foto: Volumul „550 de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti 2009)  Turnul Colţei-tipăritură din secolul al XIX-lea. În 1831, suprafaţa oraşului era de 19.227 metri pătraţi. Satele care alcătuiau centura Bucureştiului erau Chitila, Mogoşoaia, Străuleşti, Pantelimon, Cernica, Căţelu, Popeşti Leordeni, Bragadiru – mai îndepărtate. Dintre cele mai apropiate amintim: Giuleşti, Sărindar, Giuleşti Sârbi, Giuleşti Ţigănie, Costeasca, Griviţa, Bucureştii Noi, Dămăroiaia, Băneasa, Tei, Bordei, Floreasca, Plumbuita, Colentina, Titan, Cioplea, Dudeşti, Vitan, Bârzeşti, Crângaşi, Belvedere, Balta Albă, Şerban Vodă, Progresu, Lupeasca, Cotroceni, Militari, Roşu, precizează volumul „550 de ani de atestare documentară a Bucureştilor” (Editura Muzeul Municipiului Bucureşti, 2009). „Până prin 1948, Bariera Vergului mai păstra ceva din atmosfera vechilor bariere, mai avea ceva de margine de oraş. Aici întorcea tramvaiul 19, care mergea până la Chibrit, dar şi 25, cu care ajungeai până la capătul şoselei Panduri, nu departe de statuia Leul din Cotroceni; tot pe aici trecea tramvaiul 26, care făcea legătura între Vitan şi Gara de Nord”, scrie filologul Gheorghe Parusi în volumul „Bariera Vergului sau viaţa unui băiat de Bucureşti”.   Sursa foto: Muzeul Municipiului Bucureşti- Serviciul Documentare, Bibliotecă, Arhivă Planul oraşului Bucureşti în anul 1871. Anul 1926 aduce o nouă etapă în istoria administrativă a oraşului – dispare „Vopseaua de Roşu”, zona respectivă fiind împărţită între celelalte zone. Astfel, cele patru zone rămase au păstrat culoarea, s-au numit sectoare şi li s-a atribuit un număr, devenind: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru, Sectorul IV Verde. Tot atunci au fost înfiinţate primăriile de sector.   Foto: (c) ARMAND ROZENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES Strada Domniţa Anastasia din Capitală, 1957. La începutul secolului al XIX-lea, oraşul s-a extins în toate direcţiile. În 1936, suprafaţa oraşului era de 60.661.000 metri pătraţi, iar suprafaţa comunelor suburbane era de 26.265.700 metri pătraţi. În perioada 1925-1950, comunele suburbane erau: Şerban Vodă, Dudeşti, Principele Nicolae (Titan), Colentina, Băneasa, Griviţa, Principele Carol (Griviţei), Roşu, Militari, Progresul, Bârzeşti, Vitan, Tei, Floreasca, Herăstrău, Giuleşti Sârbi, Crângaşi, Cotroceni, Dămăroaia, Costeasca, Bucureştii Noi, Chitila, Chiajna, Andronache, Fundeni.   Foto: (c) AUREL VIRLAN/Arhiva istorică AGERPRES Biserica Radu-Voda din Capitala, 1996. După 1950, numărul acestora s-a micşorat. Comunele suburbane rămase la acea vreme erau Chitila, Mogoşoaia, Otopeni, Voluntari, Fundeni, Dobroeşti, Pantelimon, Căţelu, Glina, Popeşti-Leordeni, Jilava, Măgurele, Bragadiru, Roşu, Chiajna. Au fost integrate în oraş comunele Griviţa, Bucureştii Noi, Dămăroaia, Băneasa, Tei, Plumbuita, Andronache, Colentina, Balta Albă, Dudeşti, Şerban Vodă, Progresul, Militari, Crângaşi, Giuleşti. Tot în 1950, cele patru sectoare s-au transformat în opt raioane, care au devenit ulterior opt sectoare administrative (în anii '60), iar în anii '70 au fost reîmpărţite în şase sectoare. Multe alte comune suburbane au fost integrate şi ele în Capitală, devenind cartiere. AGERPRES/ (Documentare – Marina Bădulescu, editor: Roxana Mihordescu, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Fotbal: Simone Inzaghi crede că Lazio merita victoria în meciul cu CFR Cluj
    on septembrie 20, 2019 at 6:59 am

    Antrenorul echipei de fotbal Lazio Roma, Simone Inzaghi, a declarat, joi seara, după meciul pierdut cu CFR Cluj, că formaţia pe care o pregăteşte merita victoria în partida din Europa League. ''E multe deziluzie pentru aceste două înfrângeri (Lazio a pierdut şi în weekend-ul trecut cu SPAL Ferrara, n. red.). Ca antrenor, trebuie să spun că echipa a jucat, a creat. Am comis greşeala că nu am închis meciul. Cum se întâmplă deseori, pentru că nu am marcat al doilea şi al treilea gol, pe care le meritam, pentru că am avut ocazii periculoase, ţi se poate întâmpla să te sancţioneze cu un penalty care nu e. Al doilea gol ni l-am făcut singuri. După ce am avut 1-0, trebuia să marcăm la ocaziile lui Lazzari sau Milinkovic-Savic. Rennes şi Celtic au terminat la egalitate şi sunt convins că vom trece de grupă. Nu putem face atât de multe erori”, a declarat Inzaghi la conferinţa de presă de după meci, potrivit Lazio Channel. ''Am primit un gol din penalty şi unul cu ghinion. Trebuie să creştem în determinare şi dorinţă. Meritam victoria, dar dacă nu reuşeşti să tranşezi meciurile, ajungi din nou să vorbeşti de înfrângeri”, a mai spus tehnicianul. Inzaghi a subliniat că i-au plăcut Vavro, Jony şi Berisha, care au făcut un meci bun. El a menţionat că nu a fost surprins de felul cum a jucat echipa antrenată de Dan Petrescu: ''Nu am fost surprinşi, ştiam că va juca în 3-5-2, ne aşteptam la asta. Au fost buni că au reuşit să rămână în meci. Felicitări Clujului pentru că a câştigat, dar va fi un meci retur, mai sunt încă cinci partide”. CFR Cluj a reuşit să câştige la debutul în Grupa E a Europa League, 2-1 (1-1) cu Lazio Roma, joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, prin golurile marcate de Ciprian Deac (41 – penalty) şi Billel Omrani (75). Pentru Lazio Roma a înscris Bastos în minutul 25. După acest rezultat, CFR Cluj se află pe prima poziţie în clasamentul Grupei E a Europa League, în cealaltă partidă Rennes şi Celtic terminând la egalitate, scor 1-1. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei) […]

  • Vaslui: Autocisternă cu 26 de tone de motorină, răsturnată pe raza comunei Tutova
    on septembrie 20, 2019 at 5:36 am

    O autocisternă înmatriculată în Republica Moldova, care transporta 26 de tone de motorină, s-a răsturnat în noaptea de joi spre vineri pe DE 581, în localitatea Bădeana, comuna Tutova, pompierii militari vasluieni asigurând măsuri PSI în zonă. „La sosirea echipajului de intervenţie, cisterna încărcată cu motorină se afla răsturnată în afara carosabilului, doar capul tractor găsindu-se pe şosea. Din autocisternă se scurgea combustibil din două compartimente. Au fost asigurate măsuri PSI, au fost închise capacele compartimentelor şi au fost anunţate autorităţile competente. În cursul acestei zile (vineri – n.r.) va fi adusă o macara de mare tonaj care va încerca să repună autocisterna pe şosea. Acţiunea a fost condusă de comandantul Detaşamentului de Pompieri Bârlad, Viorel Codreanu”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, a declarat, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs după ce şoferul autocisternei a pierdut controlul volanului, răsturnându-se în afara părţii carosabile, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Mureş: Incendiu la groapa de gunoi din Sighişoara, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi
    on septembrie 20, 2019 at 4:53 am

    Detaşamentul de Pompieri Sighişoara intervine cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit, vineri dimineaţa, la groapa de gunoi a municipiului, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, incendiul la groapa de gunoi a municipiului Sighişoara are loc la o adâncime de circa 15-20 de metri. Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş a anunţat că la faţa locului de deplasează echipa de intervenţie pentru a evalua situaţia din punct de vedere a afectării calităţii aerului. Groapa de gunoi a municipiului Sighişoara se află în afara localităţii, în apropiere de DN 14 Sighişoara-Mediaş şi de Drumul European 60. AGERPRES / (AS – autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu) […]

  • Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Alexandru Darie – depus la Teatrul ‘Bulandra’; duminică va fi înmormântat la Cimitirul Bellu
    on septembrie 20, 2019 at 3:00 am

    Sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului Alexandru Darie va fi depus vineri, de la ora 20,00, la Teatrul „Bulandra” – Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, la ora 12,00. Potrivit unui comunicat al Teatrului „Bulandra”, al cărui director a fost Alexandru Darie, slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 13,00, la Cimitirul Bellu. Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la Institutul Clinic „Fundeni”, la vârsta de 60 de ani. Din anul 2002 a fost director al Teatrului „Bulandra” din Bucureşti, iar în perioada 2006 – 2011 a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa. „A trăit demn, discret şi delicat şi a trăit frumos! A avut forţa interioară să lupte pentru viaţă şi să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire! Ultima piesă pe care o moştenise fără să vrea, dar pe care a înţeles-o atât de bine, era despre moarte, despre lumină şi despre conştiinţa pură. Alexandru Darie îşi dorea ca lumea să fie mai bună şi o vedea de multe ori mai bună decât era. Preţuia cel mai mult integritatea şi încrederea şi le dorea tuturor să fie mai buni. Vă dorim tuturor să vă amintiţi de el aşa cum noi, cei foarte apropiaţi, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil şi invincibil! Lumină clară!”, se preciza în comunicatul Teatrului „Bulandra”. AGERPRES/(AS editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu) &nbs […]

  • Fotbal: Dan Petrescu (CFR Cluj) – Trebuie să facem o poză la clasament, sperăm să rămână aşa
    on septembrie 19, 2019 at 7:37 pm

    Antrenorul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, joi seara, după victoria pe teren propriu în faţa echipei italiene Lazio Roma, scor 2-1, în primul meci pe care l-a disputat în Grupa E a Europa League, că şi-ar dori să facă o fotografie a clasamentului, cu echipa sa pe primul loc, şi că speră să-şi păstreze aceeaşi poziţie până la final. „Dacă Omrani nu dădea gol cred că eram toţi acum aici şi regretam. Eu am vorbit cu el şi i-am spus că ţin foarte mult la el, dar că nu are cum să fie titular dacă nu se antrenează bine. Repriza a doua a fost una foarte, foarte bună, chiar dacă s-a jucat într-un alt sistem. Oricine îşi doreşte să câştige cu Lazio, suntem la începutul acestei grupe, ne vor aştepta meciuri la fel de grele. În repriza a doua ne-am revenit cu toţii şi este o victorie foarte importantă pentru clubul CFR. Astăzi a fost, zic eu, o victorie meritată. Trebuie să facem o poză la clasament, sperăm să rămână aşa”, a declarat Dan Petrescu la televiziunea Digi Sport. Tehnicianul echipei clujene consideră că a fost inspirat când a ales un sistem de joc cu trei fundaşi centrali, pe care îl foloseşte de obicei atunci când adversara are doi atacanţi împinşi: „Nu sunt eu cel mai important om al serii, echipa este cea mai importantă. A fost un meci de intensitate maximă, din păcate în prima repriză echipa a suferit puţin, poate şi din cauza schimbării sistemului, cu trei fundaşi centrali. Am lucrat doar trei zile în acest sistem. Dar cel mai important nu e sistemul, este atitudinea. Noi nu am avut o agresivitate în bună în prima repriză şi ei au o valoare incredibilă, se vedea o calitate incredibilă la ei, dar cu toate acestea golul marcat de Deac a venit la timp pentru noi. Dacă rata cred că aş fi schimbat ceva la pauză. În repriza a doua cei trei fundaşi centrali şi-au făcut treaba foarte bine, toată echipa şi-a schimbat un pic nivelul”. CFR Cluj a reuşit să câştige la debutul în Grupa E a Europa League, 2-1 (1-1) cu Lazio Roma, joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, prin golurile marcate de Ciprian Deac (41 – penalty) şi Billel Omrani (75). Pentru Lazio Roma a înscris Bastos în minutul 25. După acest rezultat, CFR Cluj se află pe prima poziţie în clasamentul Grupei E a Europa League, în cealaltă partidă Rennes şi Celtic terminând la egalitate, scor 1-1. AGERPRES/(A, AS – autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu) […]

  • Fotbal: CFR Cluj reuşeşte o victorie splendidă în Europa League, 2-1 cu Lazio
    on septembrie 19, 2019 at 6:47 pm

    CFR Cluj a reuşit o victorie splendidă la debutul în Grupa E a Europa League la fotbal, 2-1 (1-1) cu Lazio Roma, joi seara, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca. Campioana României a câştigat după o repriză secundă excelentă, golurile sale fiind marcate de Ciprian Deac (41 – penalty) şi Billel Omrani (75), după ce Bastos (25) deschisese scorul. Lazio a condus ostilităţile în prima repriză, cu o posesie prelungită şi un plus de viteză. Prima ocazie a partidei a venit în min. 11, când Jony a centrat foarte bine, Milinkovic-Savic a reluat cu capul, iar Arlauskis a respins salvator. Lituanianul a fost la post şi la şutul lui Correa (14). Prima oportunitate a clujenilor s-a ivit în min. 23, după o fază fixă, dar Burcă nu a reuşit să controleze mingea la 6 metri. Lazio a deschis scorul în urma unui corner, angolezul Bastos reluând în plasă mingea centrată de Jony. Echipa antrenată de Simone Inzaghi îşi putea dubla avantajul (31), însă Lazzari, scăpat singur, a şutat peste poartă. O nouă fază fixă a adus ardelenilor egalarea, Djokovic fiind faultat de Lucas Leiva în careu, iar Deac a transformat penalty-ul. Prima repriză s-a încheiat cu o nouă situaţie a oaspeţilor, în min. 45+1, prin Milinkovic-Savic, la o nouă centrare a lui Jony. CFR a arătat mult mai decisă după pauză, dar Bordeianu (50) a fost blocat de Acerbi. Omrani, intrat în locul Traore, a fost un plus în jocul echipei antrenate de Dan Petrescu, francezul ratând singur cu portarul în min. 52. Omrani a mai avut o şansă bună, în min. 57, cu un şut peste poartă de la 25 metri. Lazio şi-a creat o oportunitate bună, prin Jony (64), cu un şut bombă de la 25 de metri, respins cu greu de Arlauskis. Omrani a luftat în careu (71), dar tot el a marcat golul victoriei, în min. 75, cu capul, după ce tot el trimisese în transversală. Arlauskis a salvat victoria în min. 90, după ce a respins mingea trimisă de Cataldi la colţul scurt. Milinkovic-Savic (90+3) a semnat şi ultima ocazie a meciului, o lovitură de cap peste poartă. Lazio a suferit al doilea eşec în faţa echipelor din România, după ce a fost învinsă şi de Steaua (2 victorii, 3 egaluri, 2 eşecuri). În celălalt meci, Rennes şi Celtic au terminat la egalitate, 1-1. Pe 3 octombrie vor avea loc următoarele meciuri din grupă, Lazio – Rennes şi Celtic – CFR Cluj. CFR 1907 Cluj – Lazio Roma 2-1 (1-1) Au marcat: Ciprian Deac (41 – penalty), Billel Omrani (75), respectiv Bastos (25). Cluj-Napoca, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' Europa League – Grupa E Au evoluat echipele: CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis – 77. Ionuţ Peteleu, 3. Andrei Burcă, 21. Kevin Boli, 92. Mike Cestor, 45. Mario Camora (căpitan) – 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic, 7. Adrian Constantin Păun (19. Juan Culio, 84) – 90. Lacina Traore (9. Billel Omrani, 46), 10. Ciprian Deac (23. Cătălin Golofca, 90). Antrenor: Dan Petrescu. Rezerve neutilizate: 1. Jesus Fernandez – 2. Alexandru Paşcanu, 6. Luis Aurelio, 16. Mateo Susic. Lazio: 1. Thomas Strakosha – 93. Denis Vavro, 33. Francesco Acerbi, 15. Bastos (34. Bobby Adekanye, 80) – 29. Manuel Lazzari, 21. Sergej Milinkovic-Savic (căpitan), 6. Lucas Leiva, 7. Valon Berisha (32. Danilo Cataldi, 67), 22. Jony (19. Senad Lulic, 80) – 11. Joaquin Correa, 20. Felipe Caicedo. Antrenor: Simone Inzaghi. Rezerve neutilizate: 24. Silvio Proto – 3. Luis Felipe, 4. Patric, 16. Marco Parolo. Arbitru: Daniel Stefanski; arbitri asistenţi: Marcin Boniek, Dawid Igor Golis; al patrulea oficial: Damian Sylwestrzak (toţi din Polonia) Delegat UEFA: Joao Morais (Portugalia), observator UEFA pentru arbitri: Marinus Koopman (Olanda) Cartonaşe galbene: Lucas Leiva (41), Cataldi (70), Milinkovic-Savic (83), Arlauskis (85), Cestor (90+2). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea) […]

  • Decanul Facultăţii de Medicină Dentară din Iaşi: Avem stomatologi, dar deficitul de asistenţi medicali e enorm
    on septembrie 19, 2019 at 6:00 pm

    Decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF „Gr.T. Popa” din Iaşi, Norina Consuela Forna, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Iaşi, a declarat joi presei că în România există un mare deficit de asistenţi medicali stomatologi. „Avem 1.500 de medici dentişti în judeţul Iaşi şi doar 30 asistenţi medicali stomatologi care deservesc activitatea cabinetelor şi clinicilor de medicină dentară. Asta înseamnă că deficitul este enorm”, a spus Norina Forna, care este şi vicepreşedinte la nivel naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi. Potrivit acesteia, situaţia nu este întâlnită doar în Iaşi. Norina Consuela Forna a spus că în medicina dentară privată există această criză a asistenţilor medicali stomatologi întrucât de mai mulţi ani în toate facultăţile din ţară a fost sistat acest program de studiu din lipsa adresabilităţii de la acel moment. „În spaţiul medicinii dentare private avem o criză de asistenţi medicali întrucât în toate facultăţile de medicină dentară din ţară s-a sistat programul de studiu pentru asistenţii stomatologi. Au existat diferite variante de acoperire a acestui gol. Asta înseamnă fie o reprofilare a asistenţilor de medicină generală, acest lucru s-a produs prin specializarea la locul de muncă, fie s-a realizat prin efectuarea studiilor la şcolile postliceale, însă nu la studii de licenţă. Din acest punct de vedere, noi, cei de la Facultatea de Medicină Dentară din Iaşi, am înfiinţat şi acreditat un program de asistente medicale de profilaxie care va începe din toamna anului 2020. Programul este al doilea din ţară. Practic, asistenţii licenţiaţi în acest domeniu vor putea profesa oriunde în Europa şi în lume”, a menţionat decanul. O explicaţie dată de aceasta este faptul că în contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate plafonul alocat medicilor dentişti este foarte mic şi nu acoperă cheltuielile aferente acestei activităţi, nicidecum pentru plata salariului unei asistente medicale stomatologice. Iaşiul, susţine Norina Forna, se confruntă nu doar cu lipsa asistenţilor medicali stomatologi, ci şi cu lipsa cabinetelor de medicină dentară şcolară din mediul rural. Potrivit statisticilor, în 39 din cele 93 de comune din judeţul Iaşi nu există niciun astfel de cabinet medical dentar şcolar sau de stat. De aceea, este decisă ca împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi să înfiinţeze zece noi dispensare în tot atâtea comune, unde să funcţioneze cabinete stomatologice. Decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF „Gr.T. Popa” din Iaşi, Norina Consuela Forna, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Iaşi, a fost invitată să ia parte la conferinţa organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze. Tema principală a dezbaterii a fost identificarea celor mai bune soluţii privind rezolvarea uneia dintre problemele grave ale economiei României, criza de forţă de muncă. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea) […]

  • Vaslui: Reprezentanţii SJU anunţă că stocurile de sânge sunt epuizate şi fac apel pentru donare
    on septembrie 19, 2019 at 5:45 pm

    Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au făcut un apel, joi, pentru donarea de sânge şi au anunţat pe pagina de socializare a instituţiei că stocurile de sânge sunt epuizate. Având în vedere că în municipiul Vaslui nu există un centru de transfuzii sanguine, pentru a facilita deplasarea potenţialilor donatori către Centrul de Transfuzii Bârlad, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui poate pune la dispoziţie un mijloc de transport, în cazul în care sunt cel puţin cinci solicitanţi. „Stimaţi concetăţeni, din cauza stocurilor de sânge ce sunt aproape inexistente, vă rugăm să veniţi la donare! Viaţa semenilor noştri depinde de noi! Gestul de a dona sânge este foarte important pentru pacienţii din spitalul nostru, mulţi dintre ei au nevoie de sânge iar viaţa lor poate să depindă de această pungă de sânge! Este un mod de a arăta că-ţi pasă de ceilalţi oameni din jurul tău! Sângele donat de tine poate salva un nou-născut, o mamă, un tată, un frate sau o soră. Tu le poţi oferi o şansă de a-şi trăi mai departe viaţa! Poţi să fii sigur că de sângele tău este întotdeauna nevoie şi că ar putea fi de folos chiar cuiva drag”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a SJU Vaslui. Reprezentanţii unităţii medicale au arătat că pot dona sânge persoane sănătoase cu vârstă cuprinsă între 18 şi 60 de ani, pentru prima donare, între 18-50 de ani, cu greutatea peste 50 de kg, care să nu fi suferit de hepatită virală, sifilis, tuberculoză, malarie, infecţie HIV, epilepsie, diabet zaharat sau boli de inimă. Totodată, nu pot dona sânge femeile însărcinate şi persoanele care au suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale. Deschiderea unui punct de transfuzii sanguine în municipiul Vaslui, anunţată iniţial de prefectul judeţului, Eduard Popica, pentru luna iulie, a fost întârziată, autorităţile judeţene informând, joi, că pe data de 23 septembrie se deschid ofertele pentru achiziţia de aparatură medicală. Potrivit sursei citate, deschiderea punctului de transfuzii sanguine se va face până la sfârşitul anului, acesta urmând să fie coordonat de Centrul Judeţean de Transfuzii de la Bârlad. Autorităţile judeţene au demarat de la sfârşitul anului trecut procedurile pentru înfiinţarea punctului de transfuzii, având în vedere că la această dată în judeţ funcţionează un singur centru de transfuzii sanguine, în municipiul Bârlad, iar cetăţenii din Vaslui şi din zonele limitrofe trebuie să străbată distanţe foarte mari pentru a putea dona sânge. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea) […]

  • Actorul mexican Gael Garcia Bernal va fi omagiat la Festivalul Internaţional de Film de la Chicago
    on septembrie 19, 2019 at 5:00 pm

    Festivalul Internaţional de Film de la Chicago, ajuns la cea de-a 55-a ediţie, îi va aduce un omagiu actorului, producătorului şi regizorului mexican Gael Garcia Bernal, într-o gală care se va desfăşura la 26 octombrie, relatează EFE. Organizatorii au anunţat miercuri prezenţa lui Garcia Bernal la festival unde va prezenta cel de-al doilea său lungmetraj regizat, 'Chicuarotes' (2019), o drama proiectată anul acesta la Festivalul de la Cannes şi în Mexic. Mimi Plauche, directoarea artistică a festivalului, a anunţat într-un comunicat că Garcia Bernal a devenit unul dintre actorii cei mai versatili, capabili să interpreteze atât drame cât şi comedii „în mod impecabil”. Ea a subliniat şi „uriaşa lui influenţă” în spatele camerei, atât ca producător cât şi ca regizor, pentru a transpune pe ecran povestiri interesante. Gael Garcia Bernal a fost premiat la categoria cel mai bun actor la ediţia acestui festival din 2001, pentru rolul său din filmul 'Amores Perros' (2000), al regizorului mexican Alejandro González Inarritu, care l-a propulsat la celebritate. Au urmat apoi roluri în filme ca 'Y tu mamá también' (2001), al compatriotului său Alfonso Cuaron, 'Diarios de motocicleta' (2004), al brazilianului Walter Salles, sau 'Museo', al mexicanului Alonso Ruizpalacios, precum şi popularul serial difuzat de Amazon Prime 'Mozart in the Jungle', care i-a adus un Glob de Aur. Ediţia de anul acesta a festivalului include şi secţiunea Cine de las Americas, în care vor fi prezentate filmele a 18 regizori latino-americani, printre care chilianul Patricio Guzman, compatriotul său Andres Wood, guatemalezul Jairo Bustamante sau brazilianul Karim Aznouz. Chicago International Film Festival, care se va desfăşura în perioada 16 – 27 octombrie, va prezenta peste 150 de filme într-un complex cinematografic din centrul oraşului Chicago. Festivalul va începe la 16 octombrie cu proiecţia filmului 'Motherless Brooklyn', avându-l ca protagonist şi regizor pe Edward Norton, şi în a cărui distribuţie mai figurează Bruce Willis, Bobby Cannavale, Willem Dafoe sau Gugu Mbatha-Raw.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea) […]

  • Cheile primelor locuinţe de serviciu – înmânate cadrelor medicale bucureştene; în octombrie vor fi demarate noi achiziţii
    on septembrie 19, 2019 at 4:21 pm

    Cheile primelor locuinţe de serviciu destinate cadrelor medicale care lucrează în spitalele administrate de Primăria Capitalei au fost înmânate, joi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Spitalul Colţea şi la care au participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi primarul general, Gabriela Firea. Edilul Capitalei a precizat că, până în prezent, Municipalitatea a achiziţionat 177 de apartamente cu trei camere, două camere sau garsoniere, dar că programul prevede un total de 600 de apartamente, pentru care este estimat un necesar de 20 de milioane de lei. Locuinţele de serviciu au chirii cuprinse între 97 şi 110 lei, acestea fiind situate în patru zone din Capitală (Greenfield, Obor, în sectorul 5 şi în sectorul 6). „Astăzi, practic, înmânăm primele chei, iar de luna viitoare începem următoarea procedură, fiindcă dorim să le achiziţionăm pe toate cele 600, ca să acoperim toate cererile de la acest moment. Am primit şi această întrebare: dacă vor fi de la anul cereri suplimentare, dacă le vom acoperi. Răspunsul este: categoric, da. Pe măsură ce aceia care solicită aceste case capătă încredere, cred că vor fi şi mai multe solicitări. Eu vă spun sincer că au fost medici, asistente care mi-au spus: 'nu m-am înscris în program pentru că nu am crezut că se va întâmpla'”, a afirmat Firea. Într-o declaraţie acordată ulterior presei, primarul general a subliniat că Municipalitatea nu putea face achiziţiile în urma unor negocieri directe cu dezvoltatorii, ci doar în baza ofertelor depuse, ţinând cont de criterii precum preţul, calitatea sau accesul la mijloace de transport în comun. „Comisia nu poate să stabilească preţurile, face o analiză a ofertelor, iar comparaţia care am văzut că s-a făcut: un paralelism între ceea ce anunţă unii dezvoltatori pe site-uri şi ceea ce au scris sub semnătură în oferte – nu este de datoria noastră să facem aceste verificări. Dar noi am cerut în cadrul procedurii de licitaţie lămuriri de la aceste companii imobiliare şi ne-au justificat că ofertele de pe site-uri au caracter de marketing şi nicidecum nu ar fi în totalitate preţuri reale, unii au scris că nu au fost adaptate. Noi nu puteam să analizăm prin membrii comisiei decât ofertele transmise în scris”, a susţinut Gabriela Firea. Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa ca exemplul administraţiei bucureştene să fie preluat şi de alte comunităţi, deoarece este important să se asigure condiţii pentru cadrele medicale, astfel încât acestea să îşi dorească să rămână în România. „Pentru Guvernul României, sănătatea reprezintă o prioritate. Dacă primul nostru obiectiv a fost să mărim salariile cadrelor medicale, să mărim salariile medicilor, pentru ca să rămână în România, să nu mai profeseze această meserie valoroasă în alte ţări şi să dorească să rămână acasă, acest lucru trebuie dublat şi de alte măsuri. Atât construirea de spitale, modernizarea şi reabilitarea spitalelor, dar şi dotarea cu aparatură”, a spus ea. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că miercuri a avut o întâlnire, la Ambasada României din Copenhaga, cu mai multe cadre medicale, care au întrebat-o ce face statul român pentru a-i păstra pe medici în ţară. „Şi mi-a fost foarte uşor să le spun: s-au majorat salariile. Mâine (joi – n.r.) Primăria Capitalei va înmâna chei unor medici, unor asistenţi medicali pentru a avea locuinţe. Reacţia a fost foarte pozitivă şi eu sper că cei care s-au gândit să plece să nu o facă, iar cei care să gândesc să revină să o facă”, a afirmat Pintea. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat) […]

  • Spania – Kirsten Stewart şi Sam Neill inaugurează vineri Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian
    on septembrie 19, 2019 at 2:49 pm

    Supravieţuitorii celor două saga 'Twilight' şi 'Jurasic Park', Kirsten Stewart şi Sam Neill, vor inaugura vineri cea de-a 67-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian, într-un an în care va fi omagiată actriţa Penelope Cruz, iar cinematografia spaniolă îşi întoarce din nou privirile spre Războiul Civil, relatează joi EFE. În total 17 filme aspiră la Scoica de Aur, într-o selecţie caracterizată anul acesta prin îndrăzneală şi o prezenţă mai mică de vedete internaţionale, dar în care va fi reprezentată cinematografia kazahă, canadiană, tibetană, poloneză, germană, britanică, franceză, portugheză şi latino-americană. Sam Neill este unul dintre protagoniştii filmului din deschidere, 'Blackbird', o dramă de familie în regia celui care a realizat 'Notting Hill', Roger Mitchell, şi în care mai joacă Susan Sarandon, Kate Winslet şi Mia Wasikovska, deşi niciuna dintre ele nu va fi prezentă la San Sebastian. Totuşi cinefilii se vor putea bucura de prezenţa vineri a actriţei Kirsten Stewart care va inaugura secţiunea Perlas – filme rare prezentate la alte festivaluri – cu filmul 'Seberg', un biopic în care o interpretează pe actriţa franceză Jean Seberg, reprezentanta cinematografiei Nouvelle Vague care s-a sinucis în urmă cu 40 de ani. Eva Green, care joacă rolul unei astronaute în 'Próxima', regizat de Alice Winocour cunoscută pentru filmul 'Mustang', şi Juliette Binoche, coprotagonistă în 'The Truth' al japonezului Hirokazu Kore-eda, s-au alăturat în ultimul moment pe lista vedetelor confirmate din care mai fac parte Laetitia Casta, Tim Roth, Gael García Bernal, sau Neil Jordan în calitate de preşedinte al juriului. Cea mai aşteptată anul acesta este însă Penelope Cruz, care va fi prezentă cu un film în selecţia oficială a actualei ediţii şi va fi totodată recompensată cu unul dintre Premiile Donostia, principala distincţie onorifică a festivalului în semn de recunoaştere pentru cariera sa internaţională. Un al premiu onorific îi va fi decernat lui Donald Sutherland, recompensat şi cu un premiu Oscar pentru întreaga carieră, a cărui filmografie include peste 200 de roluri de film şi televiziune de la 'Novecento' şi până la 'The Hunger Games'. Filmul manifest va fi reprezentat de actorul spaniol Javier Bardem, care participă la festival cu documentarul 'Santuario' filmat alături de fratele sau Carlos sub regia lui Alvaro Longoria la bordul ambarcaţiunii Greenpeace în Antarctica. Filmul face parte dintr-o campanie ecologistă menită să protejeze ultimele zone virgine ale planetei. În faţa unei prezenţe reduse a vedetelor s-a strecurat în schimb o personalitate literară, scriitorul francez Michel Houellebecq care a prins gustul cinematografiei, reprezentându-se din nou pe sine în comedia 'Thalasso', alături de Gerard Depardieu, şi din nou sub bagheta regizorală a lui Guillaume Nicloux, cu care a mai realizat 'The Kidnapping of Michel Houellebecq'.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)   Sursa foto: Festival de San Sebastian / Facebook […]

  • Brad Pitt, aclamat la premiera din Los Angeles a filmului ‘Ad Astra’
    on septembrie 19, 2019 at 1:10 pm

    Brad Pitt a strălucit miercuri la premiera din Los Angeles a filmului 'Ad Astra', o dramă care se petrece în spaţiu, în regia lui James Gray, şi în care actorul joacă rolul principal, relatează EFE. După ce şi-a prezentat filmul la Festivalul de la Veneţia, Brad Pitt a venit la premiera din oraşul californian îmbrăcat într-un elegant costum negru, la care a asortat un tricou polo, pentru a promova lansarea comercială a lungmetrajului care va ajunge vineri în cinematografe. El interpretează rolul unui astronaut care întreprinde o călătorie la graniţele sistemului solar în căutarea tatălui său (Tommy Lee Jones), dispărut în cosmos de mai mulţi ani, într-o misiune care pune în pericol supravieţuirea Terrei. Luna este una din escalele pe care le face protagonistul în drumul lui spre staţia spaţială unde lucrează tatăl său şi pe care Gray şi-o închipuie colonizată de mai multe ţări aflate în competiţie pentru resurse Această povestire galactică cu influenţe literare, de la „2001: Odiseea Spaţială” a lui Arthur C. Clarke, sau „Heart of Darkness” de Joseph Conrad trecând prin „Moby Dick”, prezintă călătoria interioară şi emoţională a unui om abandonat de tatăl său care întâmpina greutăţi să lege relaţii cu semenii săi.   Într-un interviu acordat la Veneţia agenţiei EFE, Brad Pitt a explicat că în discuţiile sale cu Gray asupra filmului a fost mereu prezentă definirea masculinităţii. „Am fost învăţaţi să fim puternici şi că există valori care sunt utile pentru a te încadra în societate şi a te pune în valoare, însă ideea masculinităţii implică negarea durerii, a ruşinii şi a remuşcărilor”, a spus actorul. „Cred că există o definiţie mai bună a bărbaţilor care implică să fie mai deschişi faţă de familie, de copiii lor şi de ei înşişi”, a subliniat Brad Pitt. Protagonistul şi producătorul filmului 'Ad astra' a refuzat să intre în speculaţii privind şansele sale în cursa premiilor Oscar, dar a asigurat că a pus multe din el însuşi în acest rol: „Toţi avem suferinţele noastre, rănile din copilărie şi remuşcările noastre. Dacă nu pot fi onest cu ceea ce simt, nu sunt credibil pentru nimeni”, a mărturisit el.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu) […]

  • Scriitorul Graeme Gibson, partenerul de viaţă al romancierei Margaret Atwood, a murit la vârsta de 85 de ani
    on septembrie 19, 2019 at 12:26 pm

    Scriitorul canadian Graeme Gibson, partenerul de viaţă al romancierei Margaret Atwood, a murit miercuri la vârsta de 85 de ani, potrivit unui comunicat publicat de familia sa şi citat de EFE. Într-un comunicat difuzat de editura Penguin Random House Canada, Margaret Atwood a declarat: „Suntem devastaţi de pierderea lui Graeme, iubitul nostru tată, bunic şi soţ, dar suntem bucuroşi de plecarea sa rapidă, care i-a evitat căderea în demenţa majoră de care se temea”. Potrivit comunicatului familiei, Graeme Gibson a decedat miercuri la Londra, unde a însoţit-o pe Margaret Atwood pentru lansarea noului ei roman, „The Testaments”. Scriitoarea îşi suspendase participarea la evenimentele de promovare a acestui roman ce erau programate la Ottawa şi Montreal, invocând „o boală în familie”. În 2017, Graeme Gibson, care s-a născut în localitatea canadiană London în 1934, anunţase că suferea de demenţă. Cunoscut pentru angajamentul său faţă de mediul înconjurător şi libertatea de exprimare, Graeme Gibson este autorul unor cărţi apreciate de public şi critici, precum „Five Legs” (1969), „Communion” (1971) şi „Gentleman Death” (1993). El a scris şi cartea de interviuri, „Eleven Canadian Novelists”, (1973) care include conversaţii cu Margaret Atwood şi cu Alice Munro, laureata Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2013. Pe lângă pasiunea pentru scris, Graeme Gibson era şi un iubitor al naturii, fiind cunoscut pentru interesul său în observarea păsărilor. În 1992, el a obţinut Ordinul Canadei, cea mai înaltă distincţie oferită de ţara sa, şi a fost căsătorit până în 1973 cu editoarea Shirley Gibson, cu care a avut trei copii. Din 1973, a devenit partenerul de viaţă al scriitoarei Margaret Atwood. Cei doi autori au împreună o fiică, Eleanor Jess Atwood Gibson. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)   Sursa foto: www.ottawacitizen.com […]

One Comment to Știri MPC!

  1. Hi, this is a comment.
    To get started with moderating, editing, and deleting comments, please visit the Comments screen in the dashboard.
    Commenter avatars come from Gravatar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *