Am văzut că, din nou, proiectul centurii ocolitoare a Bucureştiului se mai amînă cu un an – deci nu va fi gata în 2024, ci în 2025. Cel mai devreme. Nu m-a mirat ştirea. Să nu uităm că ani de zile am avut un ministru al transporturilor, ajuns apoi preşedinte al României, căruia din pricini mai puţin ştiute, nu i-au plăcut autostrăzile. Cît timp Traian Băsescu a avut, vreme de 25 de ani, un cuvînt de spus în domeniu, în România s-au făcut în 25 de ani după Revoluţie, 26 de kilometri de autostradă, ”la preţul cu care în Europa ar fi fost asfaltate şi rîurile. Aşa au mers lucrurile şi în continuare, în dulcele stil românesc”. Am citat cuvintele de mai sus, pentru că ele sînt dintr-un roman pe care l-am scris cu ani în urmă, intitulat ”Neasemuita istorie a Imperiului Român de Răsărit” (editura Polirom, 2017), ficţiune în care m-am imaginat scriindu-mi memoriile la vîrsta de 92 de ani, din postura de ”bazileu” al Imperiului amintit, la momentul în care România va avea toate avantajele unei mari puteri. Spre surprinderea mea, deşi am făcut observaţii şi scenarii de bun simţ asupra viitorului, am luat, cu acest roman, premiul ”Ion Hobana” pentru literatură ştiinţifico-fantastică. Deşi în intenţia mea n-a fost să fi scris aşa ceva. Ci doar o proiecţie asupra viitorului, în care am scris, de pildă, şi cum se va dezvolta, în decenii de acum încolo, infrastructura României. Căci eu, probabil, atunci cînd va fi gata autostrada Bucureşti-Comarnic-Braşov poate voi călători odată pe ea, dar drumurile altădată familiare, nu-mi vor mai spune nimic, fiind la o vîrstă la care voi fi lovit de Alzheimer. Îmi permit deci să mă autocitez în continuare. Merită, pentru că văd cum, zi de zi, previziunile mele se adeveresc.
Lasă un răspuns